| Anastasia Dicescu | |
 Portretul Anastasiei Dicescu pe un timbru al Poștei Moldovei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  Gălești, raionul Strășeni, Republica Moldova |
| Decedată | 1945 (57 de ani) Bucerdea Grânoasă, Alba, România |
| Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
| Părinți | Pavel Dicescul |
| Cetățenie |  Imperiul Rus România |
| Ocupație | cântăreață de operă învățătoare profesoară de muzică[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Academia Națională de Muzică Antonina Nejdanova din Odesa[*] |
Modifică date / text  | |
Anastasia Dicescu (n. , Gălești, raionul Strășeni, Republica Moldova – d. 1945, Bucerdea Grânoasă, Alba, România) a fost o cântăreață de operă și profesoară din Basarabia, actualmente Republica Moldova.
S-a născut în familia lui Pavel Dicescu (1837–1909) și Eugenia (născută Teodosiu; 1855–1933); a avut 3 frați și surori.[1] Tatăl său era conducătorul Societății Culturale Moldovenești.[2] A făcut studii muzicale la Sankt Petersburg,[3] la Conservatorul din Odesa și la Academia de Muzică din Roma (1914–1916) cu Antonio Cottogni(d).[4]
În cariera sa, a activat, inclusiv ca pedagog, în mai multe instituții de artă: directoare a Operei basarabene (1919–1923), directoare și profesoară (clasa de operă) la Conservatorul „Unirea” din Chișinău (1919–1936), profesoară de canto la Conservatorul Național din Chișinău (1932–1934), solistă a Operei din Cluj (1923–1925), profesoară la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București (1936–1942).[4] În 1918, pune la Chișinău bazele „Societății Muzicale Române” din Basarabia, pe care o conduce până în 1940, când este nevoită să se refugieze.[3]
Cu o voce de soprană, s-a impus pe scena lirică prin temperamentul scenic și ambitus amplu. Printre rolurile interpretate se numără:[4]
Anastasia a colaborat cu dirijorii George Enescu, Jean Bobescu, Umberto Pessione, Marcu Pester, Mihail Bârcă; soliștii N. Nagacevschi, R. Steiner, M. Izar, I. Athanasiu, P. Păldăraru, V. Malanețchi, E. Rodrigo, G. Zaic-Borelli, I. Gorsky, L. Kantet, Gr. Melnic, E. Ivoni; pianiștii I. Guz, C. Fainstein, I. Bazilevschi, A. Alhazov, A. Smericinschi.[4]
În anii de război s-a refugiat în România. În anul 1944 era în Râmnicu Vâlcea, după care a fost internată într-un spital din Sibiu, suferind de o boală la plămâni.[1] Moare în 1945 la Bucerdea Grânoasă, județul Alba, răpusă de tuberculoză.[3]