Amazon (dezambiguizare)

pagină de dezambiguizare Wikimedia

Amazon se poate referi la:

Sensul originar

  • Legendarele femei Amazoane din antichitate, cunoscute mai ales pentru faptul (ipotetic) că formau o națiune fără bărbați, dar și pentru priceperea lor în bătălii.

Fluviul și ecosistemul său

  • Fluviul Amazon, și
  • Câmpia Amazonului (Amazonia), câmpie aluvială, cea mai mare din America de Sud (circa 5 milioane kmp), situată în zona ecuatorială, în bazinul fluviului Amazon.

Diviziuni administrative

Regiune economică

  • Amazônia Legal, o regiune desemnată de guvernul brazilian creșterii economice, acoperind 61% din suprafața Braziliei.

Altele

  • Amazon.com, cea mai mare companie de comerț cu amănuntul online din lume, care a început ca o librărie ce vindea online numai cărți.
  • Volvo Amazon, un model de mașină al firmei suedeze de automobile și autocamioane Volvo.
  • HMS Amazon, numele mai multor vase ale Marinei Regale Britanice, Royal Navy.
  • Papagali Amazon, un grup de papagali, originari din Lumea Nouă, din ambele Americi, care au culoarea penajului predominant verde.
  • Amazon (gladiatoare) sau Amazonia, numele de luptătoare a unei gladiatoare din lumea antică romană.
  • Swallows and Amazons este o serie de cărți pentru copii de autorul englez Arthur Ransome.
  • The Game of the Amazons, joc abstract jucat pe o tablă similară șahului, dar de format 10 x 10.
  • Trupa braziliană de metal band Amazon, formată în 2002.
  • The Amazon, personaj din video jocul produs de Nintendo Entertainment System, numit Pro Wrestling.
  • Amazons (1986 film), film realizat în 1986.
  • Amazon Women on the Moon, film comic realizat de duoul Michael Barrie și Jim Mulholland în 1987.
  • Dahomey Amazons, un regiment militar constituit doar din femei ce a existat în regatul african al Dahomey-ului.


Pagina aceasta de dezambiguizare listează articolele care au titluri identice sau susceptibile de confuzie.
Dacă ați ajuns aici prin intermediul unei legături interne care trebuia să trimită direct la un articol, vă rugăm să o corectați.