Chondrichthyes

Chondrichthyes
	Rechinul alb (Carcharodon carcharias)
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Subîncrengătură:	Vertebrata
Infraîncrengătură:	Gnathostomata
(neclasificat):	Pisces
Clasă:	Chondrichthyes; Huxley, 1880
Subclase
	Elasmobranchii; Holocephali;
	Modifică text

Chondrichthyes (peștii cartilaginoși) sunt în mare parte pești de pradă marini de talie mare, printre care se numără familiile din care face parte rechinul (Selachii) cu peste 500 de specii, și pisica de mare (Chimaeriformes) cu 34 de specii.

Speciile din această clasă au un schelet cartilaginos, incomplet osificat, impregnat cu cristale prismatice de carbonat de calciu, și coada împărțită în două părți inegale. În apropierea cozii se află o valvulă, care acoperă așa numitele organe sexuale, o caracteristică ancestrală a peștilor cartilaginoși (pleziomorfie). Cele 20 de specii din familia Potamotrygonidae trăiesc în apele dulci din America de Sud.

Caracterele distinctive ale peștilor cartilaginoși

Capul și adesea trunchiul sunt turtite dorsoventral.
Majoritatea speciilor sunt marine.
Endoscheletul (scheletul intern) este întotdeauna cartilaginos, adesea calcificat. Țesutul osos total absent.
Pielea este acoperita cu solzi placoizi sau goală. Solzii placoizi acoperă corpul și formează un schelet extern bine dezvoltat.
Posedă spiracule și 5-7 perechi de branhii, care se deschid în afară prin tot atîtea fante branhiale sau printr-un orificiu comun. Lamele branhiale se prind pe septe, care separă fantele branhiale și care sunt mai lungi decât lamele branhiale.
Operculul (osul opercular) lipsește.
Articulația mandibulei cu neurocraniu este hiostilică sau amfistilică.
Partea proximală a scheletului înotătoarelor neperechi este formată din raze (radii) interne cartilaginoase în formă de bastonașe. Razele externe (actinotrihi sau ceratotrihi) ale înotătoarelor sunt elastice alcătuite dintr-o substanță, numită elastoidină.
Înotătoarele perechi au baze largi.
Înotătoarea caudală este de obicei heterocercă.
Vezica cu aer și plămânii lipsesc.
Dinții din gura lor sunt solzi placoizi modificați.
Intestinul este prevăzut cu o valvulă spirală.
Inima este prevăzută cu un con arterial, care are mai multe etaje de valvule.
Telencefalul are în bolta sa un paliu și față de ceilalți pești atinge o mărime remarcabilă.
Rinichiul este în stadiul de mezonefros.
Cu excepția batoideelor de apă dulce, peștii cartilaginoși reglează presiunea osmotică prin retenția ureei.
Au o glandă de sare rectală unică care secretă excesul de săruri din sânge în intestin.
Cloaca prezentă.
Sexele sunt separate, gonadele perechi, gonoductele se deschid în cloaca.
Masculii sunt prevăzuți, de obicei, cu organe copulatoare, numite pterigopodii, derivate din înotătoarele ventrale.
Oviductul este reprezentat prin canalul lui Müller, iar spermatozoizii sunt eliminați prin canalul lui Wolff.
Fecundația este internă.
Ovovivipare sau ovipare.
Oul mare și bogat în vitelus (ou telolecit) este învelit într-o coajă cornoasă tare.
Primii pești cartilaginoși sunt cunoscuți din devonianul superior. Dintre peștii actuali, peștii cartilaginoși au păstrat cele mai numeroase caractere primitive.
Se cunosc aproximativ 970 de specii de peștii cartilaginoși actuali, dintre care câteva specii trăiesc și în apele din România.

Morfologia externa

Morfologia interna

Tegumentul

Scheletul

Musculatura

Sistemul nervos

Organele de simț

Tubul digestiv

Aparatul respirator

Aparatul circulator

Aparatul excretor

Aparatul genital

Mod de viață

Aproape toate speciile de Chondrichthyes sunt pești de pradă marini, cu excepția familiei Pristidae și în parte familia Dasyatidae, care urcă din mare în susul apelor curgătoare. Speciile din familia Potamotrygonidae trăiesc permanent în apele dulci. Din cauza distanțelor mari pe care le parcurg, sunt o serie de specii insuficient cercetate. Acest lucru face ca unele specii să fie periclitate, fără să fie sesizat pericolul. Toți peștii cartilaginoși sunt carnivori. Speciile mari consumă cu predilecție pești osoși, dar majoritatea speciilor consumă crustacee și moluște, iar specia Megachasma Pelagios și cele din genul Mobula se hrănesc cu plancton.

Fecundația are loc la circa 50% din specii prin copulație, ele fiind ovovivipare, adică nasc larve vii, pe când restul sunt ovipare, adică femela depune ouă (icre) din care vor ecloza larvele (puietul).

Diferențierea între peștii cartilaginoși și peștii osoși

Peștii cartilaginoși și peștii osoși se deosebesc prin următoarele caractere^[1]^[2]:

Caractere	Peștii cartilaginoși (Chondrichthyes)	Peștii osoși (Osteichthyes)
Habitat	Majoritatea marini	Marini și de apă dulce
Forma corpului	Depresiformă - capul și adesea trunchiul sunt comprimate dorsoventral (la batoidee) sau fusiformă (la rechini)	Corpul, de obicei, turtit lateral. Mai rar fusiform (în formă de fus), aculeiform (în formă de fus subțire), serpentiform (cilindric și lung)
Înotătoarele perechi	Înotătoarele perechi au baze largi	Înotătoarele perechi au baze înguste
Înotătoarea caudală	Heterocercă (are lobul superior și inferior inegali și asimetrici, lobul superior în care intră și coloana vertebrală este mai mare)	Homocercă (lobii înotătoarei caudale se prezintă la exterior egali și simetrici, în care coloana vertebrală nu mai pătrunde și se termină aproape de baza acestor lobi)
Solzii	Placoizi	Ganoizi, cicloizi sau ctenoizi. Solzii placoizi nu se întâlnesc niciodată
Gura și nările	Situate pe fața ventrală a capului	Gura de obicei este situată terminal iar nările pe partea dorsală a capului
Dinții	Dinții sunt dispuși în mai multe rânduri pe cartilajul palatopătrat (maxilarul superior) și pe cartilajul lui Meckel (maxilarul inferior). Ei iau naștere pe maxilarele primare și sunt înlocuiți pe măsură ce se uzează de noi dinți care se mișcă în sus.	Dinții se pot găsi pe toate oasele care delimitează cavitatea bucală și chiar pe osul entoglos. Ei fuzionează cu oasele dermice ale cavității bucale. Dinții nu iau naștere pe maxilarele primare. Ei sunt înlocuiți în mod repetat, dar dinții noi nu se mișcă continuu în sus.
Branhiile	Lamelele branhiale cu septe interbranhiale lungi, care separă fantele branhiale și care sunt mai lungi decât lamele branhiale. Lamelele branhiale sunt prinse în toată lungimea lor de septul interbranhial care le depășește, astfel încât ele nu se văd la exterior.	Lamele branhiale filiforme, sunt dispuse în două rânduri pe arcurile branhiale numai cu baza lor îngustă, se alipesc de partea exterioară a arcurilor branhiale, iar septele interbranhiale lipsesc sau sunt numai slab dezvoltate
Spiraculul, fantele branhiale și operculul	Spiraculul și 5-7 perechi de fante branhiale sunt prezente. Operculul lipsește.	Spiraculul de obicei lipsește (se păstrează numai la formele inferioare). 5 perechi de fante branhiale sunt acoperite de opercul.
Mecanismul respirației	Mecanismul de respirație este simplu: apa intră prin gură și prin spiracul, apoi peștele închide gura și împinge apa la branhii, de unde aceasta iese afară prin fantele branhiale.	Mecanismul respirației constă din mai multe faze consecutive. În prima fază peștele inspiră apa prin gură, pereții cavității bucale și branhiile se bombează iar membrana branhiostegală, se alipește de corp, jucând rolul unei supape de închidere; în cavitatea branhială ia naștere astfel o presiune negativă, iar apa din gură intră în cavitatea branhială unde scaldă branhiile. În faza a doua, gura se închide, pereții cavității branhiale revin la loc, micșorând această cavitate și ca urmare în cavitatea branhială se se formează o presiune pozitivă: apa este apoi împinsă printre lamelele branhiale, ieșind afară pe sub opercul, ridicând membrana branhiostegală. Pătrunderea apei înapoi în faringe este împiedicată de lamelele branhiale, care se alipesc strâns una de alta.
Endoscheletul (scheletul intern)	Cartilaginos	Osos
Centura	Centura scapulară și centura pelviană sunt formată din două piese (jumătăți) care se unesc pe linia medioventrală. Centură scapulară nu se articulează cu craniul.	Centura scapulară și centura pelviană sunt formată din două piese (jumătăți) care nu se unesc. Centură scapulară se articulează cu craniul.
Articulația mandibulei cu neurocraniu	Hiostilică (prin intermediul hiomandibularului)	Hiostilică (prin hiomandibular) sau autostilică (mandibula se articulează direct cu craniul)
Vezica cu aer	Lipsește	Majoritatea speciilor sunt prevăzute cu o vezică cu aer
Glandele de eliminare a sării	Glanda de eliminare a sării rectală unică secretă excesul de sare din sânge în intestin	Celulele regulatoare a sării sunt prezente în branhii.

Clasificare

Clasificarea peștilor cartilaginoși după Joseph Nelson, 2006^[3]

Subclasa Elasmobranchii

†Plesioselachus

†Ordinul Squatinactiformes
†Ordinul Protacrodontiformes

†Infraclasa Cladoselachimorpha

†Ordinul Cladoselachiformes

†Infraclasa Xenacanthimorpha

†Ordinul Xenacanthiformes

Infraclasa Euselachii

†Ordinul Ctenacanthiformes

†Diviziune Hybodonta

†Ordinul Hybodontiformes

Diviziune Neoselachii

Subdiviziune Selachii

Supraordinul Galeomorphi

Ordinul Heterodontiformes

Familia Heterodontidae

Ordinul Orectolobiformes

Familia Parascylliidae
Familia Brachaeluridae
Familia Orectolobidae
Familia Hemiscylliidae
Familia Stegostomatidae
Familia Ginglymostomatidae
Familia Rhincodontidae

Ordinul Lamniformes

Familia Odontaspididae
Familia Mitsukurinidae
Familia Pseudocarchariidae
Familia Megachasmidae
Familia Alopiidae
Familia Cetorhinidae
Familia Lamnidae

Ordinul Carcharhiniformes

Familia Scyliorhinidae
Familia Proscylliidae
Familia Pseudotriakidae
Familia Leptochariidae
Familia Triakidae
Familia Hemigaleidae
Familia Carcharhinidae
Familia Sphyrnidae

Supraordinul Squalomorphi

Ordinul Hexanchiformes

Familia Chlamydoselachidae
Familia Hexanchidae

Ordinul Echinorhiniformes

Familia Echinorhinidae

Ordinul Squaliformes

Familia Squalidae
Familia Centrophoridae
Familia Etmopteridae
Familia Somniosidae
Familia Oxynotidae
Familia Dalatiidae

†Ordinul Protospinaciformes
Ordinul Squatiniformes

Familia Squatinidae

Ordinul Pristiophoriformes

Familia Pristiophoridae

Subdiviziune Batoidea

Ordinul Torpediniformes

Familia Torpedinidae
Familia Narcinidae

Ordinul Pristiformes

Familia Pristidae

Ordinul Rajiformes

Familia Rhinidae
Familia Rhynchobatidae
Familia Rhinobatidae
Familia Rajidae

Ordinul Myliobatiformes

Familia Platyrhinidae
Familia Zanobatidae
Familia Hexatrygonidae
Familia Plesiobatidae
Familia Urolophidae
Familia Urotrygonidae
Familia Dasyatidae
Familia Potamotrygonidae
Familia Gymnuridae
Familia Myliobatidae

Subclasa Holocephali

†Supraordinul Paraselachimorpha

†Ordinul Orodontiformes
†Ordinul Petalodontiformes
†Ordinul Helodontiformes
†Ordinul Iniopterygiformes
†Ordinul Debeeriiformes
†Ordinul Eugeneodontiformes

Supraordinul Holocephalimorpha

†Ordinul Psammodontiformes
†Ordinul Copodontiformes
†Ordinul Squalorajiformes
†Ordinul Chondrenchelyiformes
†Ordinul Menaspiformes
†Ordinul Coliodontiformes
Ordinul Chimaeriformes

Familia Callorhinchidae (Callorhynchidae)
Familia Rhinochimaeridae
Familia Chimaeridae ^[4]

* poziție incertă

Note

Bibliografie

Alfred Goldschmid: Chondrichthyes. In: W. Westheide, R. Rieger: Spezielle Zoologie. Teil 2. Wirbel- oder Schädeltiere. Spektrum, München 2004. ISBN 3-8274-0307-3
Volker Storch, Ulrich Welsch: Systematische Zoologie. Fischer, 1997, ISBN 3-437-25160-0
Joseph S. Nelson: Fishes of the World. John Wiley & Sons, 2006, ISBN 0-471-25031-7
Kurt Fiedler: Lehrbuch der Speziellen Zoologie, Band II, Teil 2: Fische. Gustav Fischer, Jena 1991, ISBN 3-334-00339-6
Michael R. George, Heike Zidowitz: Checkliste der europäischen Knorpelfischarten mit wissenschaftlichen und deutschen Namen. In: Zeitschrift für Fischkunde, Band 8, Heft 1/2, 15. Oktober 2006, S. 71-81 (PDF Arhivat în 4 iulie 2009, la Wayback Machine.)

Vezi și

Sistematica peștilor cartilaginoși

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Chondrichthyes

[1]

[2]

[3]

[4]

Search