Cupa Mitropa

(Redirecționat de la Cupa Europei Centrale)
Cupa Mitropa
(Cupa Europei Centrale)
ConfederațieEuropa Europa
OrganizatorHugo Meisl
Înființat(ă) în1927
Desființat(ă) în1992
Alte numeZentropa Cup
CampionCehia AC Sparta Praga (1927)

Slovenia Borac Banja Luka (1992)

Cele mai multe trofeeUngaria Vasas Budapesta (6)
GolgheterUngaria György Sárosi (49 goluri)

Cupa Mitropa, numită oficial La Coupe de l'Europe Centrale(Cupa Europei Centrale), a fost prima competiție fotbalistică europeană intercluburi. După cel de-al Doilea Război Mondial, începând cu 1951, competiția s-a numit Zentropa Cup.

Trofeul Cupei Mitropa

Context

În anul 1897, cofondatorul clubului Vienna Cricket and Football Club, John Gramlick Sr, pune bazele unei competiții fotbalistice numită Cupa Challenge, în cadrul căreia participau doar cluburile din granițele Imperiului Austro-Ungar, cu precădere din marile orașe: Viena, Budapesta, Praga. Cu toate că în această competiție participau echipe din trei federații de fotbal, ea nu avea caracter internațional, fiind considerată un campionat al Imperiului.

Ideea unei noi competiții

În urma prăbușirii Imperiului dualist Austro-Ungaria, au apărut noi state naționale: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia. Aceste state și-au creat ligi profesioniste de fotbal, fiind cele dintâi de pe continentul european (Austria: 1924, Ungaria: 1925, Cehoslovacia: 1926). Șeful Federației Austriece de Fotbal (ÖFB — Österreichischer Fußball-Bund), Hugo Meisl, a avut ideea de a fonda o competiție europeană, iar decizia a fost luată pe 16-17 iulie 1927 în cadrul unei întruniri la Veneția.[1][2][3]

Oficial, turneul s-a numit La Coupe de l'Europe Centrale (Cupa Europei Centrale), dar a fost cunoscut publicului larg ca Mitropapokal(germană), Mitropa Cup(engleză) sau Cupa Mitropa.

Istoric

Perioada interbelică

Naţiunile participante în Cupa Mitropa (Perioada Interbelică)

Inițial Hugo Meisl dorea ca pe lângă echipele din Austria, Cehoslovacia și Ungaria să participe și echipe din Germania, însă demersul său a fost împiedicat de două cauze : vecinii germanii nu aveau o ligă națională, iar final campionatului german se desfășura în același timp cu turneul Cupa Mitropa. Prin urmare Heisl este nevoit să accepte în competiție cluburi din Iugoslavia, în dauna celor italiene care nu aveau o ligă națională și nu aveau prestigiul Echipei Naționale a Italiei - "Squadra Azzura".Țările implicate puteau trimite fie Campioana (câștigătoarea campionatului) și Vice-campioana țării, fie Campioana țării și Câștigătoarea Cupei.

În 1927 a avut loc Cupa Mitropa prima ediție a turneului fotbalistic la care au participat câte două echipe din următoarele state: Austria, Ungaria, Cehoslovacia și Iugoslavia. Primele meciuri ale Cupei Mitropa s-au desfășurat pe 14 august.

Se juca în sistem eliminatoriu, cu tur și retur, iar câștigătoarea s-a decis pe 13 noiembrie 1927 ca fiind AC Sparta Praga, câștigând cu 7-4 scor total în fața lui SK Rapid Viena.

Ca urmare a performanțelor slabe ale cluburilor iugoslave și fondarea Seriei A în Italia, echipele iugoslave au fost înlocuite de către cluburile italiene în Ediția a III-a. Creșterea numărului de sud-americani cu cluburile italiene a condus la o îmbunătățire considerabilă în standardul lor de joc și a reprezentat un punct de atracție în celelalte țări participante.

În Ediția a VIII-a, 1934 s-a decis ca cele patru națiuni să participe la turneu cu câte 4 echipe astfel competiția începe cu optimi de finală. Cupa Mitropa avea să devină un fenomen internațional, multe țări din Europa dorind să participe.

În ceea ce privește extinderea competiției, comitetul care se ocupa de organizarea Cupei Mitropa, privea cu o oarecare reticență, deoarece nu dorea ca prestigiul competiției să fie afectat sau fanii să își piardă interesul pentru primele etape. Italienii și cehiii erau în favoarea extinderii dorind să accepte participare cluburilor din România și Iugoslavia, oficialii austieci și maghiari s-au opus ideii.

Și totuși în Ediția a X-a, 1936 se ajunge la un compromis prin acceptarea echipelor din Elveția. Însă echipele din Elveția aveau o serie de condiții. Cele mai bune 4 cluburi elevețiene trebuiau să joace un meci preliminar de calificare cu echipele aflate pe locul 4 în Campionatele Italiei, Ungariei, Austriei și Cehoslovaciei. De altfel s-a decis ca 40% din veniturile de la fiecare meci( minim 3000 de franci elvețieni) să meargă la echipa oaspete. Printre condiții mai figurau: să aibă o zi fixă pentru meciuri, terenuri de iarbă și garduri de sârmă pentru spectatori.În urma diputării meciurilor din runda preliminară toate echipele din Elveția au fost eliminate.

În Ediția a XI-a, 1937 Cupa Mitropa se extinde cu adevărat, praticipând 7 națiuni: Italia, Austria, Ungaria, Cehoslovacia (cu câte trei echpe), Elveția (2 echipe), România și Iugoslavia (câte o echipă,repezentate de campioana țării).Heisl a dorit să aducă și cluburi din Spania, însă demersul său a fost împiedicat de Războiul Civil Spaniol(1936 - 1939).

În Ediția a XII-a, 1938, apar probleme în competiție din cauze politice. Invazia germană și anexarea teritoriului austriac în Regatul German "Deutsche Reich", a împiedicat cluburile austriece să mai participe în Cupa Mitropa. Comitetul de organizare a stabilit cele trei națiuni Italia, Ungaria și Cehoslovacia să participe cu câte 3 echipe, iar România și Iugoslavia cu câte două echipe.

Ediția a XIII-a a Cupei Mitropa din 1939 avea să înceapă startul numai cu 8 echipe: câte două din Italia, Ungaria, Cehoslovacia și câte o echipă din România și Iugoslavia. competiția a început cu sferturile de finală.

Ediția a XIV-a, 1940,(ultima înainte de război), aliniază la start ca și în anul precedent 8 echipe, cu deosebirea echipele cehoslovace și italiene nu mai participă din cauza războiului. Au participat câte trei echipe din Iugoslavia și Ungaria, și două din România.Din păcate turneul va fi abandonat chiar înainte de finala dintre Rapid București și Ferencvaros Budapesta.

Perioada Postbelică

Naţiunile participante în Cupa Mitropa (Perioada Postbelică)

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, evenimentul, numit definitiv Cupa Mitropa, a fost reînviat prin invitație în 1955. În această perioadă au avut loc și două ediții neoficiale: cea din 1951 numită Cupa Zentropa, și cea din 1958, care a luat numele de Cupa Dunării. Cupa a fost deschisă cluburilor din Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria și Italia, în timp ce la ediția din 1958 au participat și echipe din România și Bulgaria. Din 1966 modelul organizatoric al cupelor europene prin invitarea echipelor mijlocii excluse din aceasta din urmă.

Pierzându-și treptat din importanță în fața celorlalte competiții continentale, din 1979 Mitropa a fost modificată și transformată, până la ultima ediție din 1992, într-o cupă pentru cluburile câștigătoare ale campionatelor respective de nivel doi: în această ultimă versiune, victoriile celor de la celebrele Milano și Torino. În 1989, cu totul excepțional, s-a organizat și Supercupa Mitropa, meci între Pisa (câștigătorul ediției din 1988) și Baník Ostrava (câștigătorul ediției din 1989).

Președintele și căpitanul Bologna, Renato Dall'Ara (stânga) și Mirko Pavinato (dreapta), cu trofeul sezonului 1961.

Finalele Cupei Mitropa

EdițiaFinalele Cupei Mitropa
ȚaraCâștigătoareResultateFinalisteȚara
1927  CehoslovaciaAC Sparta Praga6–2Rapid Viena  Austria
1–2
1928  UngariaFerencváros7–1Rapid Viena  Austria
3–5
1929  UngariaÚjpest5–1AC Sparta Praga  Cehoslovacia
2–2
1930  AustriaRapid Viena2–0AC Sparta Praga  Cehoslovacia
2–3
1931  AustriaFirst Vienna3–2Wiener AC  Austria
2–1
1932  ItaliaBolognaN/A
Nu s-a disputat [note 1]
1933  AustriaAustria Viena1–2Ambrosiana-Inter  Italia
3–1
1934  ItaliaBologna2–3Admira Viena  Austria
5–1
1935  CehoslovaciaAC Sparta Praga1–2Ferencváros  Ungaria
3–0
1936  AustriaAustria Viena0–0AC Sparta Praga  Cehoslovacia
1–0
1937  UngariaFerencváros4–2Lazio  Italia
5–4
1938  CehoslovaciaSlavia Praga2–2Ferencváros  Ungaria
2–0
1939  UngariaÚjpest4–1Ferencváros  Ungaria
2–2
1940N/ARapid București
Ferencváros
 România
 Ungaria
1941–50
Nu s-a disputat
1951  AustriaRapid Viena3–2Admira Viena  Austria
1952–54
Nu s-a disputat
1955  UngariaVörös Lobogó6–0ÚDA Praga  Cehoslovacia
2–1
1956  UngariaVasas3–3Rapid Viena  Austria
1–1
9–2
1957  UngariaVasas4–0Vojvodina  Iugoslavia
1–2
1958  IugoslaviaRed Star Belgrade4–1Rudá Hvězda Brno  Cehoslovacia
3–2
1959  UngariaHonvéd4–3MTK  Ungaria
2–2
1960
Nu s-a disputat [note 3]
1961  ItalyBologna2–2Slovan Nitra  Cehoslovacia
3–0
1962  UngariaVasas5–1Bologna  Italy
1–2
1963  UngariaMTK Budapest2–1Vasas  Ungaria
1–1
1964  CehoslovaciaAC Sparta Praga0–0Slovan Bratislava  Cehoslovacia
2–0
1965  UngariaVasas1–0Fiorentina  Italy
1966  ItalyFiorentina1–0Jednota Trenčín  Cehoslovacia
1966–67  CehoslovaciaSpartak Trnava2–3Újpesti Dózsa  Ungaria
3–1
1967–68  YugoslaviaRed Star Belgrade0–1Spartak Trnava  Cehoslovacia
4–1
1968–69  CehoslovaciaInter Bratislava4–1Sklo Union Teplice  Cehoslovacia
0–0
1969–70  UngariaVasas1–2Inter Bratislava  Cehoslovacia
4–1
1970–71  YugoslaviaČelik Zenica3–1Austria Salzburg  Austria
1971–72  YugoslaviaČelik Zenica0–0Fiorentina  Italy
1–0
1972–73  UngariaTatabányai Bányász2–1Čelik Zenica  Yugoslavia
2–1
1973–74  UngariaTatabányai Bányász3–2ZVL Zilina  Cehoslovacia
2–0
1974–75  AustriaWacker Innsbruck3–1Honvéd  Ungaria
2–1
1975–76  AustriaWacker Innsbruck3–1Velež Mostar  Yugoslavia
3–1
1976–77  YugoslaviaVojvodinaRRVasas  Ungaria
1977–78  YugoslaviaPartizan1–0Honvéd  Ungaria
1978–79
Nu s-a disputat
1979–80  ItalyUdineseRRČelik Zenica  Yugoslavia
1980–81  CehoslovaciaTatran PrešovRRCsepel SC  Ungaria
1981–82  ItalyMilanRRTJ Vítkovice  Cehoslovacia
1982–83  UngariaVasasRRZVL Zilina  Cehoslovacia
1983–84  AustriaSC EisenstadtRRPrishtina  Yugoslavia
1984–85  YugoslaviaIskra BugojnoRRAtalanta  Italy
1985–86  ItalyPisa2–0Debrecen  Ungaria
1986–87  ItalyAscoli1–0Bohemians Prague  Cehoslovacia
1987–88  ItalyPisa3–0Váci Izzó  Ungaria
1988–89  CehoslovaciaBaník Ostrava2–1Bologna  Italy
2–1
1990  ItalyBari1–0Genoa  Italy
1991  ItalyTorino2–1
(a.e.t)
Pisa  Italy
1992  YugoslaviaBorac Banja Luka1–1 (a.e.t)
5–3 (p)
BVSC  Ungaria

Campioanele Europei Centrale

ClubCâștigătoareFinalisteAnii câștigătoriAnii ca finaliste
Vasas
6
2
1956, 1957, 1962, 1965, 1970, 19831963, 1977
Bologna
3
2
1932, 1934, 19611962, 1989
Sparta Prague
3
2
1927, 1935, 19641930, 1936
Ferencváros
2
4
1928, 19371935, 1938, 1939, 1940
Rapid Wien
2
3
1930, 19511927, 1928, 1956
Čelik Zenica
2
2
1971, 19721973, 1980
MTK Budapest
2
1
1955, 19631959
Újpest
2
1
1929, 19391967
Pisa
2
1
1986, 19881991
Red Star Belgrade
2
1958, 1968
Austria Wien
2
1933, 1936
Wacker Innsbruck
2
1975, 1976
Tatabányai Bányász
2
1973, 1974
Budapest Honvéd
1
2
19591975, 1978
Fiorentina
1
2
19661965, 1972
Spartak Trnava
1
2
19671958, 1968
Inter Bratislava
1
1
19691970
Slavia Prague
1
1
19381929
Vojvodina
1
1
19771957
Borac Banja Luka
1
1992
Iskra Bugojno
1
1985
Partizan
1
1978
Milan
1
1982
Torino
1
1991
Udinese
1
1980
Ascoli
1
1987
Bari
1
1990
SC Eisenstadt
1
1984
First Vienna
1
1931
Baník Ostrava
1
1989
Tatran Prešov
1
1981
ZVL Zilina
2
1974, 1983
SK Admira Wien
2
1934, 1951
Wiener AC
1
1931
Austria Salzburg
1
1971
Ambrosiana Inter
1
1933
Lazio
1
1937
Atalanta
1
1985
Genoa
1
1990
ÚDA Prague
1
1955
Slovan Nitra
1
1961
Slovan Bratislava
1
1964
Jednota Trenčín
1
1966
Sklo Union Teplice
1
1969
TJ Vítkovice
1
1982
Bohemians Prague
1
1987
Velež Mostar
1
1976
Prishtina
1
1984
Csepel SC
1
1981
Debreceni MVSC
1
1986
Váci Izzó
1
1988
BVSC
1
1992
Rapid București
1
1940

Titluri pe țări

ȚaraTitluri
 Ungaria16
 Italia11
 Cehoslovacia8
 Austria7
 Yugoslavia

Golgheteri (1927–1940)

Golgeterii
LoculFotbalistClubGoluri
1
György Sárosi
Ferencvaros TC Budapesta49
2
Giuseppe Meazza
Ambrosiana Inter29

Géza Toldi
Ferencvaros TC Budapesta
4
Gyula Zsengellér
Ujpest TE Budapesta24

Matthias Sindelar
FK Austria Viena
6
Oldřich Nejedlý
AC Sparta Praga21
7Raymond BraineAC Sparta Praga19

Ștefan Auer
Ujpest TE Budapesta
FC Rapid București
9Franz WeselikSK Rapid Viena16
10
/
Josef Bican
SK Rapid Viena
WSC Admira Viena
Slavia Praga
15

Ferdinand Wesely
SK Rapid Viena

Cel mai bun marcator (1951–1992)

Pe sezon[4]

SezonJucătorClubGoluri
1951 Erich Probst Rapid Wien5
1955 János Molnár Vörös Lobogó9
Nándor Hidegkuti Vörös Lobogó9
1956 Lajos Csordás Vasas8
1957 Johann Riegler Rapid Wien5
Dezső Bundzsák Vasas5
1959 Lajos Tichy Budapest Honvéd9
1960 Sulejman Rebac Velez Mostar4
1961 Milan Dolinský Red Star Bratislava7
Viliam Hrnčár Slovan Nitra7
1962 Harald Nielsen Bologna11
1963 Ferenc Machos Vasas7
1964 Václav Mašek Sparta Prague7
1965 Lajos Puskás Vasas3
1966 Friedrich Rafreider Wiener Sport-Club5
1966–67 Antal Dunai Újpest9
1967–68 Vojin Lazarević Red Star Belgrade5
1968–69 Pavel Stratil Sklo Union Teplice7
1969–70 János Farkas Vasas6
1970–71 Aloise Renich Čelik Zenica5
1971–72 Luciano Chiarugi Fiorentina5
1972–73 Aloise Renich (2) Čelik Zenica4
1973–74 Mihai Kyomyuves FC Tatabánya6
1974–75 Jaroslav Melichar Sklo Union Teplice3
1975–76 Kurt Welzl FC Wacker Innsbruck6
1976–77 hu⁠(István Kovács (footballer, born 1953))[Kovács (footballer, born 1953)&page=Kov%C3%A1cs+Istv%C3%A1n+%28labdar%C3%BAg%C3%B3%2C+1953%29&targettitle=hu traduceți] Vasas4
1977–78 Momčilo Vukotić Partizan3
1979–80 Nerio Ulivieri Udinese4
1980–81 hu⁠(László Lazsányi)[Lazsányi&page=Lazs%C3%A1nyi+L%C3%A1szl%C3%B3&targettitle=hu traduceți] Csepel SC3
1981–82 Jiří Šourek Vítkovice3

Traseul echipelor românești în Cupa Mitropa

Sezonul 1937

Primul tur

Echipa 1Scor gen.Echipa 2  Tur    Retur  
Venus București 5–10 Újpest4–61–4

Sezonul 1938

Primul tur

Echipa 1Scor gen.Echipa 2  Tur    Retur  
Újpest 4–5 Rapid București4–10–4
Ripensia Timișoara 4–3 Milan3–01–3

Sferturi de finală

Echipa 1Scor gen.Echipa 2  Tur    Retur  
Ferencváros 9–5 Ripensia Timișoara5–44–1
Genoa 4–2 Rapid București3–01–2

Sezonul 1939

Sferturi de finală

Echipa 1Scor gen.Echipa 2  Tur    Retur  
Venus București 1–5 AGC Bologna1–00–5

Sezonul 1940

Sferturi de finală

Echipa 1Scor gen.Echipa 2  Tur    Retur  
Hungária MTK 1–5 Rapid București1–20–3
Beogradski SK 4–0 Venus București1–03–0

Semifinale

Echipa 1Scor gen.Echipa 2  Tur    Retur  
Građanski 0–0a Rapid București0–00–0
  • a Meci decis de play-off.

Play-off

Echipa 1 Scor Echipa 2
Građanski 1–1b Rapid București
  • b Meci decis prin tragere la sorți.

Participări

ClubSezoaneAnii
 Venus București21937, 1939
 Rapid21938, 1940
 Ripensia11938

Vezi și

Referințe

Legături externe



Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „note”, dar nu și o etichetă <references group="note"/>

🔥 Top keywords: Pagina principalăSpecial:CăutareCS Corvinul HunedoaraFlorin MaximNoua CaledonieSlovaciaRomâniaIl VoloGen non-binarȘtefan cel MareSfinții Împărați Constantin și ElenaCupa României la fotbalXXX: Return of Xander CageRobert FicoUniunea EuropeanăAl Doilea Război MondialFlorin PiersicYouTubeZodiacVlad ȚepeșMihai EminescuAlegeri prezidențiale în România, 2024BucureștiSocietatea Română de TeleviziuneCarol I al RomânieiMihai ViteazulSpecial:Schimbări recenteRepublica Moldova16 maiNicolae CeaușescuHunedoaraUltima noapte de dragoste, întâia noapte de războiPrimul Război MondialFranțaAlexandru Ioan CuzaLista orașelor din RomâniaLista prefixelor telefonice internaționaleO scrisoare pierdutăLista capitalelor europene după suprafață