Eponim

Eponim este un cuvânt folosit în terminologia lingvistică cu trei înțelesuri: [1]

  1. personaje ale căror nume proprii ajung să desemneze o altă entitate decât cea pe care au numit-o inițial;
  2. numele proprii devenite nume comune;
  3. substantivele comune care își au sursa în nume proprii.

Eponim (de la gr. Eponymos - cel care dă numele):

  1. cuvint derivat de la nume proprii - persoane, locuri geografice, personaje literare, mitologice etc
  2. substantive inițial proprii, care au devenit termeni comuni, desemnând clase de obiecte: atlas, algoritm, badminton, barem, cadran, macadam, Watt
  3. magistrat care în antichitate dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului
  4. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii.
  5. semne, sindroame, boli care poartă patronimul personalităților științifice (în general) care le-au realizat, observat, descris primele
  6. care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc.

Originea unor eponime

Hermafrodit

Hermafrodit - cel care are caracterele ambelor sexe, după Hermaphroditos, fiul lui Hermes și al Afrdoitei, tânăr de o rară frumusețe. Nimfa lacului Salmacis a rugat zeii să le unească trupurile pe vecie și în locul celor doi a apărut o ființă fabuloasă, având ambele sexe.

Adidași

Adidași cu crampoane

La început adidașii desemnau pantofii de sport marca Adidas, dar ulterior termenul s-a generalizat definind orice tip de încălțăminte sportivă. În 1920 Adolf (Adi) Dassler un cizmar german, a inventat pantofi cu crampoane pentru antrenamente care aveau o stabilitate mai mare pe teren sau pistă. În 1924 Adi, împreună cu fratele său Rudolf (Rudi) au înființat compania germană de pantofi de sport Gebrüder Dassler OHG, dar 1948, în urma unor neînțelegeri între ei compania s-a divizat în două firme rivale: Rudi a fondat Puma, iar Adi și-a împrumutat numele firmei Adidas.

Boicot

Boicot - încetare a unor relații în semn de protest sau pentru obținerea unui scop. Acest tip de măsură a fost atestat pentru prima dată în Anglia în 1880. Cel mai interesant este că Charls Boycot nu protesta, ci se protesta contra politicii de folosire a pământurilor duse de el. Liga pământurilor din Irlanda nu i-a dat lucrători să strângă roada, el nu era deservit în magazinele din regiune, și cu el nu mai vorbeau concetățenii. Până la urmă roada a fost strânsă, dar el a plătit mult mai mult decât putea.

Huligan

Termenul dat a început să figureze la începutul sec. 19 în rapoartele oficiale ele poliției londoneze. După una din versiuni în Londra trăia un oarecare Patrik Hooligan, care era membru a unei bande din Irlanda. După alta, el avea familia Hooley (din irlandeză - petrecere alcoolică destrăbălată) și era conducătorul unei bande (engl. gang) - Hooley gang.

Sandwich

John Montagu, al 4-lea conte Sandwich, era un mare jucător de cărți, încât cu greu ieșea din joc pentru a mânca ceva. Într-o bună zi el rugase sluga să pună mâncarea între două felii de pâine pentru a nu se sustrage de la joc. Prietenilor și oaspeților le plăcuse atât de mult astfel de aperitiv încât l-au răspândit departe de pământurile contelui.

Cuvinte provenite de la numele unor companii

CuvântSemnificațieNumit după
adidașiÎncălțăminte comodă de sportAdidas AG
artexMinge de fotbal din pieleArtex® marcă a firmei Artimex Sport
aspirinăAcid acetilsalicilic - Medicament antiinflamatorAspirin® marcă a firmei Bayer
cicoBăutură răcoritoare cu gust de portocaleCi-Co® marcă a Întreprinderii de sucuri și răcoritoare București
deroDetergentDero® marcă a firmei Unilever
drujbăFerăstrău cu lanțDruzhba® marcă a firmei ZiD
eugenieBiscuit cu cremăEugenia® marcă a firmei Dobrogea
flexPolizor unghiularFlex Elektrowerkzeuge GmbH
frigiderInstalație frigorificăFrigidaire® marcă a firmei Electrolux
interfonIntercom - Aparat de comunicație în interiorul clădiriiInterphone Co
jacuzziBaie cu jeturi de apă și buleJacuzzi Inc.
jeepMașină de terenJeep® marcă a firmei Chrysler Group
nessCafea solubilă instantNescafe® marcă a firmei Nestle
pemperșiScutece de unică folosințăPampers® marcă a firmei Procter & Gamble
primusLampă pentru lipit cu benzinăPrimus Int. AB din Suedia
rimelMascara - produs cosmetic de înnegrit geneleRimmel® marcă a firmei Maybelline
scociBandă adezivă transparentăScotch Tape® marcă a firmei 3M
termosRecipient pentru păstrare lichide la temperatură constantăThermos LLC
xeroxFoto copiatorXerox Corporation Ltd

Cuvinte provenite de la numele unor oameni celebri

CuvântSemnificațieNumit după
adidașiîncălțăminte comodă de sportAdolf (Adi) Dassler (1900-1978), un cizmar german
algoritmSistem de reguli, simboluri și operații pentru efectuarea de calculeal-Horezmi (c.780-c.850), matematician arab
baremculegere de tabele conținând calcule gata făcuteBertrand François Barrème (1640-1703), matematician francez
boicotInterdicție declarată împotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etcCharles Cunningham Boycott (1832-1897), proprietar irlandez
Braillesistem de scriere pentru orbiLouis Braille, (1809-1852), pedagog francez. Inventatorul alfabetului pentru orbi
CaesarTitlu dat împăraților romani după numele lui Caius Iulius CaesarCaius Iulius Caesar(100-44 i. Hr.), impărat roman
casanovaaventurierGiovanni Jacopo Casanova de Seingalt (1725-98), aventurier italian
daliePlantă ornamentală, gherghină, leurdinăAnders Dahl (1751-1789), botanist suedez
derbi1) Cursă anuală de cai în vârstă de trei ani. 2) Întrecere sportivă de mare importanțăEdward Stanley, al 12-lea conte de Derby (1752-1834)
dieselmotor cu ardere internă la care combustibilul se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat de pistonRudolf Diesel (1858-1913), inginer german
dobermanrasă de câini de pază și de companieFriedrich Ludwig Dobermann (1834-1894)
draconicexcesiv de sever, foarte aspruDracon (sec. 7 î. Hr. ), legiuitor atenian
drezinăvehicul (deschis) pentru transporturi ușoare pe o linie ferată, VagonetăKarl Friedrich Drais, baron von Sauerbronn (1785-1851), inginer german
fermiuElement chimic transuranian, produs pe cale artificialăEnrico Fermi (1901-1954), fizician american de origine italiană
ghilotină1. Instrument de decapitare, constând dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (Poligr.) Mașină de tăiat hârtiaJoseph Ignace Guillotin (1738-1814), medic francez care a propus utilizarea acesteia in anul 1789 ca

fiind mai umană decat spanzurarea

huliganPersoană care comite acte de huliganismPatrick Hooligan, hoț și tâlhar de origine irlandeză
iulieA șaptea lună a anului; luna lui cuptorGaius Iulius Caesar (100-44 î. Hr.)
jacuzzimic bazin de jeturi de apă sub presiune, care creează vârtejuri relaxanteRoy Jacuzzi și Candido Jacuzzi (1903-1986), inventori americani
jobenPălărie înaltă, cilindricăJobin, pălărier francez stabilit în București la mijlocul sec. 19
lavalierăCravată înnodată ca o fundă și cu capetele lăsate în josLouise Françoise de la Vallière(1644-1710), amanta regelui Ludovic al XIV-lea al Franței
linșaA ucide pe cineva fără judecată (de către o mulțime)William Lynch (1742-1820), căpitan american
macadamDrum pavat cu piatră măruntăJohn Loudon McAdam(1756-1836), inginer scoțian
machiavelicduplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, vicleanNiccolò Machiavelli (1469-1527), om politic, scriitor și istoric italian
magnolieNume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau roșii, plăcut mirositoarePierre Magnol (1638-17175), botanist francez
mansardăÎncăpere de locuit situată direct sub acoperișul unei caseFrançois Mansart(1598-1666), arhitect francez
marghilomanCafea turcească fiartă cu rom sau cu coniacMihail Marghiloman, prefect al poliției din București între 1861-1863
masochismPerversiune sexuală, care constă în a căuta plăcerea în durereLeopold von Sacher-Masoch (1836-1895), romancier austriac
mausoleuMonument funerar ridicat în memoria unei persoane ilustreMausol (377-353 î. Hr.), rege din Caria în Grecia antică
napoleonVeche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al III-leaNapoleon I Bonaparte (1769-1821) și Napoleon al III-lea (1808-1873)
nicotinăSubstanță toxică sub formă de lichid incolor, uleios, extrasă din tutunJean Nicot (c.1530-1600), ambasador francez în Portugalia
pasteurizareA steriliza prin încălzire de obicei până la o temperatură de 60-70 ºC și apoi prin răcire bruscă (pentru a preveni alterarea)Louis Pasteur (1822-1895), chimist francez
patefonFonograf asemănător gramofonului, dar fără pâlnie de rezonanțăfrații Émile Pathé (1860-1937) și Charles Pathé (1863-1957), ingineri francezi
pubelărecipient portabil pentru resturile menajereEugène René Poubelle (1831-1907), prefect al Parisului
recamierstudioJeanne Françoise Julie Adélaïde Bernard, Madame de Récamier (1777-1849), proprietara unui salon celebru la Paris
renglotăvarietate de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roșcate; fructul însășiregina Claude a Franței (1499-1524)
sadismCruzime anormală, exagerată, plăcere patologică de a chinui. ♦ Perversiune constând în asocierea plăcerii sexuale cu acte de cruzimeMarchizul de Sade, (1740–1814), scriitor francez
sandvishTartină Două felii de pâine, așezate una peste alta, între care se pune un aliment rece (unt, salam, jambon, brânză, etc.)John Montagu, al 4-lea conte Sandwich (1718-1792), diplomat englez
savarinăPrăjitură preparată din aluat moale, care se îmbibă cu sirop și cu lichior sau rom, garnisită cu frișcă bătută, gem sau marmeladă și coaptă în forme specialeJean Anthelme Brillat-Savarin (1755-1826), magistrat, gastronom și scriitor francez
saxofonInstrument muzical de suflat din alamă, de forma unui tub conic îndoitAntoine Josephe "Adolphe" Sax(1814-1894), creator de instrumente muzicale belgian
siluetăImagine a unei ființe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos Talie zveltă, bine proporționatăEtienne de Silhouette (1709-1767), ministru francez de finanțe
șrapnelObuz încărcat cu gloanțe, a cărui explozie poate fi reglatăHenry Shrapnel (1761-1842), ofițer de artilerie englez
Șovin(ism)atitudine politică ce constă în afirmarea dușmănoasă a superiorității unei națiuni asupra altora, în manifestarea rasismului și a exclusivismului naționalNicolas Chauvin, un personaj al sec. 19
tontinăasociație în care fiecare membru contribuie la creșterea unui fond comun, din care se plătesc anual supraviețuitorilor rente crescândeLorenzo Tonti (1635-1690), bancher napolitan
vermorelAparat portativ folosit la stropitul plantelor cu soluții speciale de combatere a dăunătorilorVictor Vermorel (1853-1927), inventator francez
verniercară gradată suplimentară trasată pe cursorul unor instrumente sau aparate de măsură, care permite citirea unor fracțiuni de diviziuni din scala principală; noniusPierre Vernier (1580-1637), matematician francez
vespasianăCloset public (pentru bărbați) pisoar public suprateranTitus Flavius Vespasianus (9-79), împărat roman
zepelinBalon dirijabil de mari dimensiuni, cu un înveliș rigid de metal și cu numeroase compartimente umplute cu hidrogenFerdinand von Zeppelin (1838-1917) conte german

Cuvinte provenite de la nume de locuri

Proveniența unor unități de măsură

CuvântSemnificațieNumit după
AmperUnitate de măsură a intensității curentului electricAndré-Marie Ampère (1775-1836), fizician și matematician francez
Angströmeste o unitate de măsură pentru lungimiAnders Jonas Ångström
Becquerelo unitate de măsură în sistemul SI al radioactivitățiiAntoine Henri Becquerel, fizician francez
BaudUnitate de viteză în transmisiunile telegrafice, corespunzând transmiterii unui punct din alfabetul Morse pe secundăEmil Baudot, inginer francez
Belunitate logaritmică pentru măsurarea raporturilor comparative de intensitate și presiune sonoră (în practică se preferă submultiplul numit decibel)Alexander Graham Bell (1847-1922), fizician american de origine scoțiană, inventatorul telefonului (1876)
Coulomb (simbol: C)este unitatea SI de sarcină electricăCharles-Augustin de Coulomb
CurieUnitate de măsură pentru radioactivitatePierre Curie
DebyeUnitate de măsură a momentului electricPeter J. W. Debye fizician și chimist olandez]
Einsteinenergia necesară excitării atomilor unui mol dintr-o substanță echivalentă cu energia de 6,023.1023Albert Einstein
FaradUnitate de măsură a capacității electrice (în sistemul de unități de măsură metru-kilogram-secundă-amper), egală cu capacitatea unui condensator electric care acumulează o sarcină de un coulomb la tensiunea de un voltMichael Faraday
FranklinUnitate de măsură a sarcinii electrice, egală cu sarcina unui corp punctual care, la distanța de 1 cm de un alt corp punctual încărcat cu aceeași sarcină, este supus în vid unei forțe de o dinăBenjamin Franklin , fizician american
Gal,(sau Galileo)unitatea de măsură pentru accelerațieGalileo Galilei
Gaussgauși, s. m. Unitate de măsură a inducției magnetice în sistemul electromagnetic C.G.S. (centimetru, gram, secundă)Carl Friedrich Gauss
GilbertUnitate de măsură a tensiunii magnetice, egală cu tensiunea magnetică produsă pe o porțiune cu lungimea de un centimetru a unei linii de câmp magnetic uniform, a cărui intensitate este de un oerstedWilliam Gilbert fizician englez
GrayUnitate de măsură a radiației ionizanteLouis Harold Gray , fizician britanic.
Henrys. m. unitate de măsură a inductanței, egală cu inductanța unui circuit electric format dintr-o singură spiră, prin care un curent de un amper stabilește un flux magnetic propriu de un weberJoseph Henry
Jouleunitatea de măsură pentru energieJames Prescott Joule (1818–1889)
HertzUnitate de măsură pentru frecvență, egală cu frecvența unei mișcări periodice a cărei perioadă este de o secundăHeinrich Rudolf Hertz, fizician german.
Kelvin(simbol: K)este unitatea de temperatură în SI unde temperatura de zero absolut (0 K) este cea mai scăzută temperatură posibilă, nimic neputând fi răcit mai mult, iar în substanță nu mai există energie sub formă de căldurăWilliam Thomson, lord Kelvin (1824-1907), fizician și inginer irlandez
Lambert(simbol: Лб, La)s. m. unitate de măsură pentru luminanță, egală cu radiația unei surse de lumină care emite un flux luminos de un lumen pentru fiecare cm2 din suprafața eiJohann Heinrich Lambert
Maxwellunitate de măsură a fluxului magnetic, egal cu fluxul produs de o inducție magnetică de 1 gauss care străbate o suprafață de 1 cm2James Clerk Maxwell, fizician scoțian
MachNumăr Mach este raportul dintre viteza unui obiect care se deplasează în aer, sau printr-un fluid oarecare, împărțit la viteza sunetului, conform valorii acesteia din mediul respectivErnst Mach, fizician austriac
NeperUnitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc., reprezentând nivelul corespunzător unei amplificări a semnalului transmis de 2,718 ori și egal cu 8,686 decibeliJohn Napier, matematician scoțian
Newtoneste forța necesară pentru a imprima o accelerație de 1 m/s² unui corp cu masa de 1 kg. Ca atare, newtonul se mai poate scrie kg•m/s²Sir Isaac Newton, matematician
OerstedUnitate de măsură pentru intensitatea unui câmp magnetic, egală cu intensitatea câmpului magnetic căruia îi corespunde în vid inducția magnetică de un gaussHans Christian Oersted
Ohm (simbol Ω omega)unitatea de măsură pentru impedanța electrică sau, în curent continuu, pentru rezistența electricăGeorg Simon Ohm (1787-1854), fizician german
Pascal (simbol Pa)este unitatea de măsură a presiunii definită ca presiunea creată de o forță de 1 Newton aplicată pe o suprafață perpendiculară de 1 metru pătratBlaise Pascal
Poise (simbol P)unitate de măsură a vâscozității dinamice, reprezentând vâscozitatea unui fluid în care, pentru a deplasa tangențial cu viteza de 1 cm/s o suprafață plană de 1 cm2, este necesară o forță de o dinăJean Louis Marie Poiseuille
RutherfordUnitate de măsură pentru radioactivitate egală cu un milion de dezintegrări pe secundă emise de un element radioactivErnest Rutherford, fizician și chimist din Noua Zeelandă, "părintele" fizicii nucleare.
Röntgen (simbol R )unitate de măsură a dozelor de radiație X, cantitatea de radiații care, în condiții fizice normale, produce, prin ionizarea unui cm3 de aer, o sarcină electrică de un franklinWilhelm Röntgen
SavartUnitate de măsură pentru intervalele muzicale, de 301 ori mai mică decât o octavăFélix Savart (1791—1841)
SiemensUnitate de măsură egală cu conductanța unui conductor a cărui rezistență electrică este de un ohmErnst Werner von Siemens
Stokesunitate de măsură a vâscozității cinematice, raportul dintre vâscozitatea dinamică de un poise și densitatea de un gram pe cm3George Gabriel Stokes, fizician englez
TeslaUnitate de inducție magnetică, egală cu inducția magnetică uniformă, căreia îi corespunde un flux magnetic de un weber, printr-o suprafață de 1 m2Nikola Tesla
Torr (symbol:Torr)Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur înaltă de 1 mm pe o suprafață de 1 cm² la 0° CEvangelista Torricelli
Voltunitatea de măsură pentru tensiunea electrică, tensiunea electromotoare și diferența de potențialAlessandro Volta (1745–1827), fizician italian
Wattunitatea de măsură pentru putereJames Watt
Webers. m. unitate de măsură a fluxului magnetic, egală cu fluxul unui câmp magnetic omogen, cu inducția de un teslaWilhelm Eduard Weber

Cuvinte provenite de la personaje mitologice

Bibliografie

  1. Dicționar de eponime, Dr. Octavian Laiu, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2003
  2. Dicționar explicativ român (DEX)
  3. Словарь античности, 1989
  4. Dicționar de eponime - de la nume proprii...la nume comune, Octavian Laiu Despau, Editura Saeculum,2006
  5. Dicționar radiologic de eponime ale specialităților medicale, Mihai-Romeo Găleșanu, Editura "Gr. T. Popa", U.M.F. Iași, 2009

Note