Greci pontici

Grecii pontici (în greacă Πόντιοι, Ελληνοπόντιοι, Póntioi, Ellinopóntioi; în turcă Pontus Rumları, Karadeniz Rumlari, în georgiană პონტოელი ბერძნები) sunt un grup etnic grec^[1][2] care a trăit în mod tradițional în regiunea Pontus, pe malul Mării Negre și în Munții Pontici din nord-estul Anatoliei. Mult mai târziu ei au migrat în diferite valuri în alte părți din estul Anatoliei, în fosta provincie rusă din regiunea Kars a Transcaucaziei, și în Georgia în perioada cuprinsă între cucerirea otomană a Imperiului din Trapezunt din 1461 și cel de-al doilea Război Ruso-Turc din 1828-1829. Cei din sudul Rusiei, Ucraina și Crimeea sunt adesea menționați ca "grecii pontici nordici", în contrast cu cei de la sudul Mării Negre, care sunt greci pontici sudici, strict vorbind, este Pontus corespunzătoare. Cei din Georgia, nord-estul Anatoliei și fostul Caucaz Rus sunt numiți deseori în cercurile academice grecești contemporane ca "greci pontici estici" sau ca greci caucazieni, dar acești termeni îi includ, de asemenea, pe urumii vorbitori ai limbilor greacă și turcă.

Grecii pontici au strămoși de origine greacă și vorbesc dialectul grec pontic, o formă distinctă a limbii grecești standard care, datorită depărtării de Pontus, a suferit o evoluție lingvistică distinctă de cea care a avut loc în Grecia. Grecii pontici au avut o prezență continuă în regiunea Pontus (astăzi în nord-estul Turciei), Georgia și Anatolia de Est începând cel devreme din anul 700 î.Hr. până în 1922.^[3]