Harry Shearer

Shearer s-a născut pe 23 decembrie 1943^[8] în Los Angeles, California,^[9] fiul lui Dora, contabilă, și al lui Mack Shearer.^[9] Părinții săi erau imigranți evrei din Austria și Polonia.^[10][11] La vârsta de patru ani, acesta a avut o profesoară de pian a cărui fiică era copil-actor^⁠(d); când aceasta și-a schimbat ocupația și a devenit agent pentru actori, le-a cerut părinților săi să-l aducă pe Shearer la un casting. Câteva luni mai târziu, acesta a participat la un casting pentru emisiunea radio The Jack Benny Program^⁠(d) și a obținut rolul; avea șapte ani.^[12] L-a descris pe actorul Jack Benny^⁠(d) ca fiind „foarte cald și abordabil”.^[13] În cadrul unui interviu, Shearer a declarat că persoana care l-a luat sub aripa sa și i-a fost mentor în showbiz a fost actorul de voce Mel Blanc, cel care a dat viață unor personaje animate celebre precum Bugs Bunny, Daffy Duck și Barney Rubble.^[14] Shearer și-a făcut debutul în film în lungmetrajul Abbott and Costello Go to Mars (1953) și a apărut în Tunica (1953). ^[13] A lucrat în televiziune, film și radio de-a lungul copilăriei și adolescenței sale.^[13]

În 1957, Shearer a interpretat personajul Eddie Haskell^⁠(d) în episodul pilot al serialului de televiziune Leave It to Beaver^⁠(d). Părinții săi nu și-au dorit ca acesta să primească rolul principal într-un serial, deoarece voiau să aibă o copilărie normală. Shearer și părinții săi au decis să refuze rolul dacă serialul era preluat de o rețea de televiziune.^[15]

Shearer a studiat la Liceul Los Angeles^⁠(d) și absolvit Universitatea din California, Los Angeles cu o diplomă în științe politice la începutul anilor 1960. A decis să renunțe la showbiz pentru a deveni o „persoană serioasă”.^[16][17] Shearer a contribuit la ziarul universitar Daily Bruin^⁠(d) în primul său an^[17] și a fost redactor al revistei de umor Satyr.^[18] De asemenea, a fost prezentator de știri la postul de radio KRLA^⁠(d) din Pasadena. După absolvire, scopul său a fost să evite „înrolarea”.^[17] A urmat studiile postuniversitare la Universitatea Harvard timp de un an și a lucrat pentru corpul legislativ^⁠(d) al statului Sacramento. În perioada 1967-1968, a fost profesor de limba engleză și studii sociale; a părăsit funcția ca urmare a unor „neînțelegeri cu administrația”.^[17]

Din 1969 până în 1976, Shearer a fost membru al grupului de comici The Credibility Gap. Acesta era alcătuit din „numeroși reporteri” ai postului de radio KRLA 1110^⁠(d) din Los Angeles,^[19] printre aceștia fiind David Lander^⁠(d), Richard Beebe^⁠(d) și Michael McKean^⁠(d).^[20] Emisiunea grupului a fost anulată în 1970 de KRLA și în 1971 de KPPC-FM^⁠(d), iar aceștia au ajuns să pună în scenă spectacole în diverse cluburi și săli de concerte.^[21] În timp ce lucra pentru KRLA, Shearer a intervievat formația Creedence Clearwater Revival pentru documentarul muzical Pop Chronicles^⁠(d).^[22][23]

În 1973, Shearer l-a interpretat pe Jim Houseafire pe albumul de comedie How Time Flys^⁠(d) al lui David Ossman^⁠(d) din grupul de comici The Firesign Theatre^⁠(d). The Credibility Gap s-a desființat în 1976, când Lander și McKean au plecat pentru a juca în sitcomul Laverne & Shirley^⁠(d).^[24] De asemenea, Shearer a început să lucreze cu Albert Brooks și să scrie materiale pentru serialul Fernwood 2 Night.^[24]

Familia Simpson

Acesta este cunoscut pentru rolurile sale din Familia Simpson. Între Matt Groening, creatorul serialului, și Shearer exista un respect reciproc de dinainte ca cei doi să lucreze împreună.^[25] Când a fost abordat de Groening, Shearer a privit cu reticența rolul, deoarece considera că sesiunile de înregistrări sunt mult prea problematice.^[25] Conform acestuia, a fi actor de voce „nu este foarte distractiv” din moment ce actorii își înregistrează replicile separat.^[26] După ce i s-a dezvăluit că actorii își vor înregistra dialogul împreună^[26] și a avut trei discuții telefonice cu producătorul executiv James L. Brooks, Shearer a fost convins să accepte rolul.^[27] A considerat Familia Simpson ca fiind un serial amuzant, însă i s-a părut ciudat că colegii din distribuție nu își doreau să fie recunoscuți de public.^[28]

Shearer interpretează numeroase personaje, printre care Seymour Skinner, Kent Brockman, Montgomery Burns, Waylon Smithers, Ned Flanders, Timothy Lovejoy, Dr. Hibbert, Lenny Leonard^⁠(d), Otto Mann^⁠(d), Rainier Wolfcastle^⁠(d), Scratchy^⁠(d), Kang^⁠(d), Dr. Marvin Monroe^⁠(d) și judecătorul Snyder^⁠(d).^[29] A descris vocile personajelor sale drept „ușor de realizat... Nu le-aș face dacă nu ar fi ușoare”.^[30] Vocea lui Montgomery Burns este inspirată de cea a actorilor Lionel Barrymore și Ronald Reagan.^[31] Conform lui Shearer, glasul lui Burns este cel mai dificil de realizat, fiindcă pune multă presiune pe corzile sale vocale și de multe ori este nevoit să consume ceai și miere pentru a-și calma vocea.^[32] Burns este personajul său preferat, deoarece „este răul întruchipat.”^[33] Waylon Smithers, asistentul lui Burns, este interpretat tot de Shearer, iar acesta este capabil să realizeze dialogule dintre cei doi în aceeași scenă. Ned Flanders trebuia să fie doar un vecin pe care Homer Simpson era gelos, însă Shearer a utilizat „o voce atât de dulce” pentru personaj încât stafful a decis să-l transforme într-un creștin simpatic.^[34] Vocea doctorului Marvin Monroe este modelată după cea a psihiatrului David Viscott^⁠(d).^[35] Începând din sezonul al șaptelea, Monroe a apărut foarte rar în serial, deoarece interpretarea personajului îi cauza dureri în gât.^[36]

În 2004, Shearer a criticat calitatea tot mai proastă a serialului. Conform acestuia, „evaluez ultimele trei sezoane ca fiind printre cele mai proaste, așa că sezonul patru mi se pare foarte bine acum”.^[37] Actorul a adus în discuție și episodul „The Principal and the Pauper^⁠(d)” (1997), unul dintre cele mai controversate episoade din Familia Simpson. Mulți fani și critici au reacționat negativ la dezvăluirea că directorul Seymour Skinner, un personaj principal încă din primul sezon, era un impostor. Episodul a fost criticat atât de Shearer, cât și de Groening. Într-un interviu din 2001, Shearer rememora cum le-a spus scenariștilor că povestea este „foarte proastă” și ignoră întreaga dezvoltare a personajului realizată pe parcursul ultimilor opt ani. În opinia sa, „[povestea] este foarte arbitrară, nejustificată și denotă lipsa de respect față de public”.^[38] Într-un interviu din decembrie 2006, Shearer a adăugat: „Acum, [scenariștii] refuză să vorbească despre asta. Își dau seama că a fost o greșeală îngrozitoare. Nu menționează niciodată asta.”^[39]

Până în 1998, Shearer a fost plătit cu 30.000 de dolari pe episod. În timpul unei dispute salariale din 1998, Fox a amenințat că îi va înlocui pe cei șase actori principali cu alți actori.^[40] Cu toate acestea, disputa a fost rezolvată în cele din urmă și a primit 125.000 de dolari pe episod până în 2004, când actorii au cerut din nou să le fie mărite salariile.^[40] Problema a fost rezolvată o lună mai târziu,^[41] salariul lui Shearer a ajuns la 250.000$ pe episod.^[42] După renegocierile salariale din 2008, actorii au primit aproximativ 400.000 de dolari pe episod.^[43] Trei ani mai târziu, când Fox amenința cu anularea serialului dacă costurile de producție nu vor scădea, Kavner și ceilalți membri ai distribuției au acceptat o reducere cu 30% a salariului (puțin peste 300.000 de dolari pe episod).^[44] Pe 14 mai 2015, Shearer a anunțat că părăsește serialul. După ce ceilalți actori de voce au semnat un nou contract, Shearer a refuzat, menționând că remunerația nu este suficientă. Într-o declarație din partea producătorilor, Al Jean a spus că „serialul trebuie să continue”, însă nu a explicat ce se va întâmpla cu personajele interpretate de acesta.^[45] Pe 7 iulie 2015, Shearer a acceptat condițiile noului contract și a rămas în distribuție.^[46]

Shearer s-a căsătorit cu cântăreața de folk Penelope Nichols^⁠(d) în 1974. Cei doi au divorțat în 1977.^[47] Acesta este căsătorit cu cântăreața și compozitoarea galeză Judith Owen^⁠(d) din 1993.^[48] În 2005, cuplul și-a lansat propria casă de discuri numită Courgette Records.^[49] Shearer locuiește în principal în cartierul francez din New Orleans, Louisiana, dar are case în Santa Monica, California și Notting Hill, Londra. A mers pentru prima dată în New Orleans în 1988 și de atunci a participat la fiecare ediție a festivalului New Orleans Jazz & Heritage Festival^⁠(d).^[50]

Shearer vorbește și scrie adesea despre eșecul sistemului de diguri^⁠(d) în timpul uraganului Katrina; a criticat atât modul în care a fost prezentat evenimentul în mass-media mainstream,^[51] cât și United States Army Corps of Engineers^⁠(d).^{[52] [53]} Înainte de lansarea pe DVD a filmului The Big Uneasy, Shearer organiza proiecții ale filmului în diverse localități și răspundea la întrebările publicului.^[54]

Filme

Televiziune

Jocuri video

• Shearer, Harry (1993). Man Bites Town. St Martins Press. ISBN 0-312-08842-6.
• Shearer, Harry (1999). It's the Stupidity, Stupid: Why (Some) People Hate Clinton and Why the Rest of Us Have to Watch. Ballantine Books/Library of Contemporary Thought. ISBN 0-345-43401-3.
• Shearer, Harry (2006). Not Enough Indians. Justin, Charles and Company. ISBN 1-932112-46-4.

• Groening, Matt (1997). Richmond, Ray; Coffman, Antonia (eds.). The Simpsons: A Complete Guide to Our Favorite Family (1st ed.). New York: HarperPerennial. ISBN 978-0-06-095252-5. LCCN 98141857. OCLC 37796735. OL 433519M..
• Shales, Tom; Miller, James Andrew (2002). Live from New York: An Uncensored History of Saturday Night Live (1st ed.). Little, Brown and Company. ISBN 0-316-78146-0.

• Site oficial

• Harry Shearer la Internet Movie Database
• Harry Shearer la AllMusic
• Blogul lui Harry Shearer de la Huffington Post
• Shearer on Hurricane Katrina – interviu video pentru Democracy Now!
• Interviu Harry Shearer Biblioteca de istorie orală NAMM (2017)