CS Botoșani

CS Botoșani
Informații generale
Nume completClubul Sportiv Botoșani
Nume precedent(e)Textila Botoșani
Data fondării1949
Data desființării1993
StadionStadionul Municipal, Botoșani
(12.000 de locuri)

CS Botoșani, anterior Textila Botoșani (din 1949 până în 1973), a fost secția de fotbal a Clubului Sportiv din Botoșani, desființată în 1993.

Istoria

1937-1965: Începuturile

Înaintea celui de-al doilea război mondial principala echipă a orașului a fost Venus, a cărei prezență în întrecerea divizionară a orașului este semnalată o singură dată, în anul competițional 1937-1938 (locul VI în seria a 2-a, liga de est a Diviziei C). După război ia ființă, pe lângă Fabrica de textile, în 1949, Asociația Sportivă Flamura Roșie, reprezentată în campionatul raional și regional de fotbal de formația cu același nume. În 1957 echipa textiliștilor botoșeneni, purtând numele „Textila”, promovează în Divizia C, eșalon în care activează doi ani: 1957-1958, locul 10 și 1958-1959, locul 8. Au urmat alți patru ani în campionatul raional și regional (1959-1963), după care Textila (în 1963-1964 s-a numit Unirea) a revenit în Divizia C: locul 9 în 1963-1964 și 8 în 1964-1965.

1966-1975: De la Textila la C.S.

În continuare, în perioada 1965-1969 Textila a activat în campionatul regional și județean, iar din 1968, și-a reluat locul în Divizia C, clasându-se în șapte ediții de campionat pe următoarele poziții: 6 (1968-1969), 3 (1969-1970), 12 (1970-1971), 7 (1971-1972), 14 (1972-1973), 4 (1973-1974) și 1 în 1974-1975, când echipa, sub titulatura C.S. Botoșani - adoptată în 1973 - promovează în Divizia B, având în componență lotului pe Cotopoulos, Tomiță, Cucuveică, Ciobanu, Apostol, Manastire, Andries, Chiru, Macovei, Sofran, Mihăilescu, Porozan, Bălan, Babeti, Popescu, Tudor, Ciobotaru, Perdevară, Roman, Damian, I. Popescu, Huțan, Costia, Haciu, Boboc, Văculișteanu, Ionescu, Tîmpea, Frîncu, Popa, Negoiță, Rusu, Zane, Șerbănică, V. Ion, Roca, Geambașu. Antrenor: Silviu Avram.

1976-1984: Aventura în Divizia B începe

La prima sa prezență în Divizia B (1975-1976) echipa fanion a orașului ocupă locul 15 în Seria I și retrogradează. În anul următor, 1976-1977 C.S. Botoșani (antrenor: Mircea Nedelcu) se clasează prima în seria I a Diviziei C și revine în eșalonul secund. Dar nici de astă dată nu stă mai mult de un an (locul 17 în 1977-1978) în divizia secundă. În 1978-1979, cu antrenorul Silviu Avram, este din nou campioana seriei I a Diviziei C și, pentru a treia oară, promovează în eșalonul divizionar B, unde, cu fiecare an competițional, reușește să se impună prin evoluții bune și locuri corespunzătoare în clasament: 3 (sezonul 1979-1980, iar unsprezecele de bază: Bordeianu-Bozi, Tomita, Dudea, Luca-Sofran, Tica, Dumitru-Pachiteanu, Iancu, Macovei), 4 (1980-1981), 6 (1981-1982), 8 (1982-1983) și 9 (1983-1984), cînd antrenorul Dumitru Popescu (care i-a succedat Dumitru Dumitriu la conducerea tehnică a echipei) a rulat următorul lot de jucători: Bordeianu, Abălașei, Zaharia, Croitoru, Șofran, Ursu, Brihac, Biriș, Andreescu, Stîngaciu, Epure, Dumitru, Iovu, Ene, Dărăban, Colindeață, Nenișcă, Lungu, Honciuc, Luca, Pancu, Bucu.

1989 - Ultimul an în divizia B

Dar și ultimul an în care C.S. Botoșani evolua în divizia B. „Revoluția” nu a adus nimic bun pentru fotbalul botoșănean, astfel că, în vara anului 1993 echipa părăsea și al treilea eșalon, dar se și „stingea din viață”, greutățile vremii punându-și amprenta dură și pe acest domeniu.

Cronologia numelor

Nume [1]Perioada
Venus Botoșani1937–1938
Fabrica de Textile Botoșani1945–1949
Asociația Sportivă Flamura Roșie Botoșani1949–1957
Textila Botoșani1957–1963
Unirea Botoșani1963–1964
Textila Botoșani1964–1973
C.S. Botoșani1973–1993

Referințe

Vezi și

  • Constructorul Botoșani
  • Victoria PTTR Botoșani
🔥 Top keywords: Pagina principalăNicușor StanciuCampionatul European de Fotbal 2024Echipa națională de fotbal a RomânieiCampionatul European de FotbalRadu DrăgușinEduard IordănescuLista domnilor Țării RomâneștiSpecial:CăutareFlorin NițăDenis DrăgușAllianz ArenaCampionatul European de Fotbal 2020Campionatul European de Fotbal 2000Răzvan MarinDeșteaptă-te, române!Anghel IordănescuRomâniaAlegeri prezidențiale în România, 2024Damac FCIanis HagiBogdan RacovițanGheorghe HagiEchipa națională de fotbal a UcraineiCampionatul Mondial de FotbalAndrei BurcăCampionatul Mondial de Fotbal 2026Campionatul European de Fotbal 2028Kylian MbappéAndrei RațiuListă de antrenori ai echipei naționale de fotbal a RomânieiRomânia la Campionatul Mondial de FotbalCampionatul Mondial de Fotbal 1994Listă de domni și domnitori ai Țărilor RomâneCiprian MaricaMarius MarinLista finalelor Campionatului European de FotbalZodiacMîhailo Mudrîk