Implicarea Armatei a 14-a în Conflictul din Transnistria

Armata a 14-a de gardă sovietică a fost creată ca unitate a Armatei Sovietice în circa 1956 din Corpul al 10-lea pușcași de Gardă „Budapesta”, anterior parte a Districtului Militar Odesa (Одесский военный округ)^[1] având cartierul general la Chișinău.

În anii 1980 cartierul general a fost mutat la Tiraspol, în interiorul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească. Până în 1991, Armata a 14-a era formată din patru divizii motorizate de pușcași și alte unități mai mici. Numai Divizia motorizată a 59-a de pușcași și alte unități mai mici, inclusiv Regimentul al 1.162-lea de rachete antiaeriene au rămas pe malul stâng al Nistrului în regiunea transnistreană.^[2] Alte formațiuni, inclusiv diviziile a 28-a, a 86-a de gardă, a 180-a motorizată de pușcași, se găseau peste graniță în Ucraina și au devenit parte a Forțelor Terestre Ucrainene. Potrivit unor surse din cadrul Armatei, transnistrenii constituiau marea majoritate a soldaților, inclusiv 51% din ofițeri și 79% din recruți.^[3]

   Vezi și articolul:  Breșa BasarabeanăVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

În timp ce politica oficială a Federației Ruse puțin înainte și după izbucnirea conflictului armat din 1992 era una de neutralitate, mulți soldați și ofițeri din Armata a 14-a au simpatizat cauza RMN și au participat activ în lupte ca parte a forțelor armate ale Gărzilor Republicane. În plus, o cantitate considerabilă de echipament militar a fost luată fără rezistență și dată forțelor armate ale RMN.^[4]

Comandantul armatei, generalul G. I. Iakovlev, și-a manifestat suportul deschis pentru nou creata RMN. A participat la înființarea RMN, a fost membru în Sovietul Suprem și a acceptat poziția de Ministru al Apărării a RMN pe 3 decembrie 1991, fiind eliberat, ca urmare, din serviciul și gradul său militar in Forțele Armate ale Rusiei de către Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale CSI, Evgheni Șapoșnikov.^[5] Succesorul lui Yakovlev, generalul Iuri Netkacev a luat o poziție neutră în conflict.^[6] Încercările sale de mediere între Chișinău și Tiraspol nu au avut însă succesul scontat.^[7]

Pe data de 23 martie 1992, Șapoșnikov a semnat un decret care autoriza transferul către Republica Moldova a echipamentului militar al unităților Armatei a 14-a staționate pe malul drept al Nistrului. Acest echipament militar a constituit majoritatea materialului utilizat de armata moldovenească în conflictul ce a urmat. Un alt decret, emis pe 1 aprilie de Boris Elțin, transfera personalul Armatei a 14-a și tot echipamentul militar din malul stâng al Nistrului, inclusiv depozitul de armament de la Cobasna, sub jurisdicția Federației Ruse.^[8]

Până în iunie 1992, situația a escaladat la o bătălie militară deschisă. În contextul unei Armate a 14-a în curs de dezintegrare și a luptelor intense din regiunea și pe străzile orașului Tighina generate de ofensiva coordonată a forțelor moldovenești, General Maiorul Aleksandr Lebed este trimis la cartierul general al Armatei a 14-a cu ordinul de a opri conflictul prin orice mijloace necesare, de a inspecta armata și a de preveni furtul de armament din depozitele sale, cât și de a asigura evacuarea nestingherită a armamentului și personalului armatei de pe teritoriul Republicii Moldova prin Ucraina. După o scurtă evaluare a situației, el și-a asumat comandata armatei, l-a eliberat pe Netkacev și a dat ordin trupelor să devină participanți direcți ai conflictului. Pe 3 iulie, la ora 03:00 un foc de artilerie din partea formațiunilor Armatei a 14-a staționate pe malul stâng al Nistrului a cauzat daune forțelor moldovenești concentrate în pădurea Hîrbovăț, lângă Tighina, punând efectiv capăt fazei militare a conflictului.^[7][8][9] Cel puțin o sursă din Republica Moldova relatează că 112 soldați moldoveni au fost uciși de salva de artilerie.^[10]

După încetarea conflictului, o unitate militară rusească adițională a fost dislocată în regiune ca parte a Comisiei Unificate de Control. Armata a 14-a de gardă a fost reformată în aprilie 1995 în „Grupul Operațional al Forțelor Rusești din Republica Moldova” care a intrat sub comanda Districtului Militar Moscova și a fost acuzată de paza depozitului de arme de la Cobasna.^[8] Forța dată avea în jur de 1.200 de militari, și în conformitate cu Kommersant-Vlast, în 2005, a constat din brigada a 8-a de Gardă Motorizată, regimentul 1.162 de rachete antiaeriene, regimentul al 15-lea de semnalizare, și alte unități de asistență.^[11]

Grupul operațional era comandat în septembrie 2006 de generalul-maior Boris Sergheiev din Rusia și număra 1.199 soldați. El deservește Comisia Unificată de Control^[12].

Pe 18 noiembrie 2008, adunarea parlamentară a OTAN a adoptat o rezoluție prin care chema Rusia să-și respecte angajamentele asumate la summit-ul OSCE din 1999 de la Istanbul și să-și retragă trupele militare prezente în regiunea transnistreană în viitorul apropiat.^[13]

În iunie 2019, grupul operațional a fost la comanda colonelului rus Dâmitry Zelenkov, format din 1.500 de ostași. Slujește alături de Comisia Unificată de Control. ^[14]

• Armata a 14-a Rusă
• Cronologia conflictului din Transnistria