Lista monumentelor ocrotite de stat din raionul Soroca

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Lista monumentelor din raionul Soroca cuprinde monumentele patrimoniului cultural din raionul Soroca înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.[1]

Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531-XII[2] împreună cu Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM din 22 iunie 1993.[3] În Monitorul Oficial nr. 1 din 1994 a fost publicată doar Legea, fără a include însă și Registrul, care a fost publicat mult mai târziu, la 2 februarie 2010. A nu se confunda cu Registrul arheologic național sau cel al monumentelor de for public, care sunt liste diferite ce vizează doar anumite compartimente ale patrimoniului cultural, întocmite în baza unor legi separate.

Lista completă este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii din Republica Moldova, dar înainte ca modificările să intre în vigoare acestea trebuie să fie aprobate de către Parlament. Această listă este menită să cuprindă și actualizările ulterioare.

Nr.LocalizareDenumireDatareTipÎnsemnătateImagineErori
 2580Soroca – orașAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2581Soroca - IAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2582Soroca - I, II, VAșezărisec. VI-VII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2583Soroca - II
48°10′21″N 28°19′03″E / 48.172490130781°N 28.317401044376°E ({{PAGENAME}})
Așezareneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2584Soroca - IIIAșezaresec. V î.Hr. Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2585Soroca - V
48°07′50″N 28°19′11″E / 48.13065321731°N 28.319644113846°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2586Soroca - XIIAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2587Soroca - IAșezareneolitic, eneolitic, epoca bronzului Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2588Soroca
str. Petrov
48°10′01″N 28°18′26″E / 48.167056831414°N 28.307276784954°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Dumitru”⁠(d)1814-1827 At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2589Soroca
str. V. Stroescu, 33
48°09′42″N 28°16′59″E / 48.161667975746°N 28.283137305193°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Stratulat” cu clădirile aferente⁠(d)1914-1916 At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2590Soroca
str. Turghenev, 1
48°09′50″N 28°17′52″E / 48.163929288906°N 28.2978715456°E ({{PAGENAME}})
Casa arhitectului V. A Voițehovschi (1909-1977)⁠(d)înc. sec. XIX Is N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2591Soroca
str. D. Bolintineanu, 7
48°09′31″N 28°18′02″E / 48.158668868219°N 28.300504145247°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)sec. XIX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2592Soroca
str. D. Bolintineanu, 10
48°09′32″N 28°18′03″E / 48.158896141198°N 28.300856345039°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)sf. sec. XIX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2593Soroca
str. Decebal, 5
48°09′43″N 28°18′04″E / 48.161829054478°N 28.30112398054°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)ante 1846 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2594Soroca
str. M. Eminescu, 5
48°09′14″N 28°18′11″E / 48.153849928921°N 28.30315958201°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)sf. sec XIX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2595Soroca
str. M. Eminescu, 7
48°09′14″N 28°18′10″E / 48.153835191795°N 28.302866859689°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)anii 1930 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2596Soroca
str. M. Eminescu, 12
48°09′14″N 28°17′58″E / 48.154019542883°N 28.299310551832°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)1930 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2597Soroca
str. Independenței, 53
48°09′04″N 28°18′06″E / 48.15105797887°N 28.301717440844°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)1935 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2598Soroca
str. Independenței, 54
48°09′12″N 28°18′08″E / 48.15326833972°N 28.30225527953°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)înc. sec. XX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2599Soroca
str. Independenței, 68
48°09′20″N 28°18′08″E / 48.155478233382°N 28.302261777916°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)1937 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2600Soroca
str. M. Kogălniceanu, 4
48°09′19″N 28°18′14″E / 48.15534136487°N 28.30383679237°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)1935 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2601Soroca
str. M. Kogălniceanu, 6
48°09′19″N 28°18′13″E / 48.155333935132°N 28.303602586261°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)1935 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2602Soroca
str. M. Kogălniceanu, 11
48°09′18″N 28°18′03″E / 48.154983549947°N 28.300704589007°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)înc. sec. XX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2603Soroca
str. M. Kogălniceanu, 14
48°09′19″N 28°18′10″E / 48.155337572938°N 28.302838654013°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)anii 1930 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2604Soroca
str. Saratov, 4
Casă de locuit⁠(d)înc. sec. XX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2605Soroca
str. C. Stere, 14
48°08′57″N 28°18′11″E / 48.149301782729°N 28.303172178187°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)anii 1930 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2606Soroca
str. Ștefan cel Mare, 69
48°09′51″N 28°18′13″E / 48.1642575587°N 28.303729141068°E ({{PAGENAME}})
Casă de locuit⁠(d)înc. sec. XX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2607Soroca
str. Ștefan cel Mare, 50
48°09′45″N 28°18′08″E / 48.162438213944°N 28.302099656756°E ({{PAGENAME}})
Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”⁠(d)1840-1842 At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2608Soroca
Parcul Petru Rareș
48°09′40″N 28°18′20″E / 48.16121667°N 28.30547778°E ({{PAGENAME}})
Cetate medievalăsec. XV Is   At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2609Soroca IICimitireneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2610Soroca
str. A. Russo, 14
48°09′18″N 28°17′52″E / 48.155084168411°N 28.297910877079°E ({{PAGENAME}})
Cinematograf⁠(d)1962 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2611Soroca
str. Alexandru cel Bun, 24
48°09′09″N 28°18′00″E / 48.152565572478°N 28.299951881501°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei bănci⁠(d)înc. sec. XX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2612Soroca
str. A. Russo, 18
48°09′14″N 28°17′51″E / 48.153855741573°N 28.297529244904°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei cârmuiri a Zemstvei1869-1876 At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2613Soroca
str. Independenței, 73
48°09′15″N 28°18′07″E / 48.154137784721°N 28.301834641568°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei poște⁠(d)înc. sec. XX At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2614Soroca
str. Ion Creangă, 14
48°09′11″N 28°18′12″E / 48.152989133266°N 28.303381053384°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei școli primare⁠(d)sf. sec. XIX Is   At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2615Soroca
str. M. Cebotari, 29-31
48°09′41″N 28°17′56″E / 48.161391916462°N 28.298832440924°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei școli primare⁠(d)înc. sec. XIX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2616Soroca
str. A. Russo, 10
48°09′22″N 28°17′52″E / 48.156129389358°N 28.29777561625°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostului hotel urbansf. sec. XIX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2617Soroca
str. A. Russo, 16
Clădirea fostului liceu de băieți „A. Xenopol”⁠(d)1936 Is   At NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2618Soroca
str. I. Creangă, 19
48°09′09″N 28°17′55″E / 48.15250469628°N 28.298523548576°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostului gimnaziu de fete (după 1918 – liceul „Domnița Ruxanda”)⁠(d)1903-1916 Is   At   Ar N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2619Soroca
str. V. Alecsandri, 1
48°09′05″N 28°18′18″E / 48.15132184345°N 28.304870679646°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostului pichet de grăniceri⁠(d)1937 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2620Soroca
str. Kolker
Clădirea fostului Spital evreiesc⁠(d)1910 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2621Soroca
str. Calea Bălțului, 2
48°09′40″N 28°17′28″E / 48.161020226867°N 28.291200186345°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei școli agronomice cu îngrădirea ornamentalăanii 1930 Is   At   Ar NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2622Soroca
str. M. Kogălniceanu, 1
48°09′18″N 28°18′14″E / 48.155012242849°N 28.303805788086°E ({{PAGENAME}})
Complexul de clădiri ale spitalului județean fondat de Zemstvă⁠(d)1893 At   Ar N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2623Soroca
str. Ștefan cel Mare, 41
48°09′40″N 28°18′03″E / 48.161101167937°N 28.300859319756°E ({{PAGENAME}})
Complexul de clădiri ale fostei școli de iluminare culturală⁠(d)sf. sec. XIX, anii 1940 Is   At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2624Soroca
str. Munteniei, 19
48°09′22″N 28°17′46″E / 48.156093530409°N 28.296004697113°E ({{PAGENAME}})
Conac Theohari⁠(d)înc. sec. XX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2625Soroca
str. Alexandru cel Bun, 54
48°08′59″N 28°17′59″E / 48.14972902318°N 28.299849568634°E ({{PAGENAME}})
Conac urban⁠(d)1912 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2626Soroca
str. D. Bolintineanu, 14
48°09′34″N 28°17′57″E / 48.159305756848°N 28.299147457964°E ({{PAGENAME}})
Conac urban⁠(d)sf. sec. XIX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2627Soroca
str. Turghenev, 5
48°09′51″N 28°17′50″E / 48.164078730926°N 28.297136610439°E ({{PAGENAME}})
Depozit⁠(d)ante 1846 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2628Soroca
str. Independenței, 66
48°09′19″N 28°18′08″E / 48.155287098829°N 28.302311775325°E ({{PAGENAME}})
Farmacie⁠(d)1934 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2629Soroca
str. Independenței – 23, 24, 25, 29, 34, 42, 43, 45, 52, 64, 66, 68, 70
48°08′55″N 28°18′08″E / 48.148503869024°N 28.302139746112°E ({{PAGENAME}})
Fondul construit al străzii⁠(d)jum. II a sec. XIX, anii 1930 Is   At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2630Soroca
str. Ștefan cel Mare – 6, 14, 15, 17, 21, 27, 29
48°09′31″N 28°17′59″E / 48.158479887791°N 28.299807390241°E ({{PAGENAME}})
Fondul construit al străzii⁠(d)jum. II a sec. XIX, anii 1930 Is   At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2631Soroca
48°08′43″N 28°18′10″E / 48.145153781932°N 28.302828286348°E ({{PAGENAME}})
Monument comemorativ tinerilor antifasciști⁠(d)1978 Is   Ar L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2632Soroca
48°11′03″N 28°18′52″E / 48.184047351163°N 28.314344578604°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al cca 6000 victime ale fascismului (1941-1945)⁠(d)1966 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2633Soroca
48°09′24″N 28°17′59″E / 48.156626664847°N 28.299758887099°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul comun al 6 ostași căzuți în 1944⁠(d)1975 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2634Soroca - IINecropolăeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2635Soroca
str. Parcul Petru Rareș
48°09′39″N 28°18′18″E / 48.160776222042°N 28.304935316108°E ({{PAGENAME}})
Semn comemorativ în cinstea întâmpinării trupelor lui Petru I (1711)⁠(d)
(exclus în 2018)
1973 Is NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2636Soroca
str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, 16
48°09′46″N 28°18′00″E / 48.162822960504°N 28.299943443228°E ({{PAGENAME}})
Sinagogă⁠(d)înc. sec. XX At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2637Soroca
str. Decebal, 40
48°09′46″N 28°17′52″E / 48.162823823253°N 28.297789376885°E ({{PAGENAME}})
Vila cu parc a lui Aleinicov1912 Is   At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2638Soroca
str. C. Stere, 14
48°08′58″N 28°18′11″E / 48.149309336919°N 28.303171462051°E ({{PAGENAME}})
Vilă urbană⁠(d)anii 1930 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2639SorocaTumuli - 3 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2639ASoroca
48°08′13″N 28°18′17″E / 48.136944°N 28.304722°E ({{PAGENAME}})
Monumentul „Badea Mior” - „Lumânarea Recunoștinței”
(exclus în 2018)
2004 At   Ar N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2640Alexandru cel Bun - I
48°05′39″N 28°20′01″E / 48.094266933365°N 28.333534035244°E ({{PAGENAME}})
Așezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2641Alexandru cel Bun - I
48°05′39″N 28°20′01″E / 48.094266933365°N 28.333534035244°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2642Alexandru cel Bun - IIAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2643Balinți
48°19′12″N 28°00′18″E / 48.320009555444°N 28.004965047163°E ({{PAGENAME}})
Stațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2644Bădiceni - IStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2645Bădiceni - II
48°12′04″N 28°04′39″E / 48.201145571729°N 28.077575557277°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2646Bădiceni
48°12′11″N 28°03′03″E / 48.202997914116°N 28.05095360991°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 56 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1966 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2647Bădiceni
48°12′50″N 28°04′05″E / 48.21384432077°N 28.068084958126°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 4 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2648BăxaniAșezaresec. III-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2649Băxani
48°07′23″N 28°05′23″E / 48.122975801078°N 28.089760350682°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”⁠(d)1838 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2650Băxani
48°07′15″N 28°05′25″E / 48.120909804792°N 28.09024547542°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 25 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1975 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2651BulbociAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2652Bulboci - IAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2653Bulboci
48°02′16″N 28°05′21″E / 48.037780619266°N 28.089175444601°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 100 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1973 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2654BulbociStațiunemezolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2655Bulboci
48°02′12″N 28°03′18″E / 48.036568538984°N 28.055051381384°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 18 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2656Bulbocii NoiMonument în memoria a 22 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1982 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2657Bulbocii NoiTumuli - 3 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2658Căinarii VechiBiserică⁠(d)sec. XVIII At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2659Căinarii Vechi
48°00′03″N 28°07′24″E / 48.000960615877°N 28.123327141596°E ({{PAGENAME}})
Monument comemorativ de război (1941-1945)⁠(d)1967 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2660Căinarii Vechi
48°01′16″N 28°08′43″E / 48.021166497109°N 28.1452584823°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 11 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2661CosăuțiAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2662CosăuțiAșezaresec. III-IV, VIII-IX, X-XII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2663Cosăuți - IIAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2664Cosăuți - IIIAșezareeneolitic, sec. XV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2665Cosăuți
48°13′42″N 28°16′52″E / 48.228442895211°N 28.281050561743°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”⁠(d)1882 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2666Cosăuți
48°13′29″N 28°16′58″E / 48.224800897156°N 28.282843200636°E ({{PAGENAME}})
Clădirea fostei asociații de credit1901 At NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2667CosăuțiMasa pomenirii. La biserică⁠(d)sec. XX Ar NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2668CosăuțiMese ale pomenirii (3). Pe locul fostei mănăstiri⁠(d)sec. XIX-XX Ar NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2669Cosăuți
48°13′47″N 28°17′21″E / 48.229764362403°N 28.289075785222°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 48 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1965 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2670CosăuțiMonument meșterilor-pietrari⁠(d)
(exclus în 2018)
1975 Ar LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2671CosăuțiMonument la mormântul a 5 ostași (1944)⁠(d)1965 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2672Cosăuți
48°13′36″N 28°16′31″E / 48.226685564889°N 28.275280918639°E ({{PAGENAME}})
Semn comemorativ al forțării Nistrului de către trupele Frontului II Ucrainean în 1944⁠(d)1969 Is N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2673Cosăuți
48°13′27″N 28°16′46″E / 48.224091036531°N 28.279530333683°E ({{PAGENAME}})
Sculptură populară. La cimitir⁠(d)sec. XIX-XX Ar NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2674CosăuțiStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2675CosăuțiStațiunea La praguripaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2676CosăuțiStațiunea Livadapaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2677CosăuțiȘcoală primară⁠(d)1942 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2678Cosăuți
48°12′16″N 28°18′21″E / 48.204311951257°N 28.305703207723°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 3 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2679Regina Maria
48°03′29″N 28°08′35″E / 48.05800683969°N 28.143029425815°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 22 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1975 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2680Regina Maria
48°03′35″N 28°08′21″E / 48.059666277256°N 28.139155844741°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2681CremenciugAșezareeneolitic, epoca bronzului, Hallstatt, sec. XV-XVII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2682Cremenciug - I
48°15′06″N 28°02′56″E / 48.251620485467°N 28.048904287227°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2683Cremenciug - II
48°15′31″N 28°04′08″E / 48.258535143014°N 28.068770288863°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2684Cremenciug
48°16′31″N 28°05′06″E / 48.275236967385°N 28.085009878715°E ({{PAGENAME}})
Monument comemorativ de război (1941-1945)⁠(d)1985 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2685Cureșnița - I-VAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2686CureșnițaMonument comemorativ de război (1941-1945)⁠(d) Is NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2687Cureșnița - I
48°13′12″N 28°10′59″E / 48.220045958585°N 28.183045737245°E ({{PAGENAME}})
Stațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2688Cureșnița - II
48°13′00″N 28°11′01″E / 48.216680800061°N 28.183484310604°E ({{PAGENAME}})
Stațiunepaleolitic Ah LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2689Cureșnița Nouă
48°10′26″N 28°07′30″E / 48.174018217298°N 28.125023231545°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 4 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2690Dărcăuți
48°13′27″N 27°58′51″E / 48.224286619727°N 27.980784065062°E ({{PAGENAME}})
Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”⁠(d)1877 At NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2691Dărcăuți
48°13′30″N 27°58′53″E / 48.225124927849°N 27.981332838355°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 38 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1985 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2692DărcăuțiTumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2693Dărcăuții NoiTumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2694Dubna - I, II
48°01′01″N 28°19′24″E / 48.017065485829°N 28.323211956675°E ({{PAGENAME}})
Așezaresec. II-IV Ah N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2695Dubna
48°00′58″N 28°18′45″E / 48.016212664809°N 28.312565470355°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 39 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1975 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2696Dubna
48°02′18″N 28°17′18″E / 48.03834097938°N 28.288352108173°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 4 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2697Dumbrăveni
48°02′46″N 28°13′11″E / 48.046246515323°N 28.219851235986°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2698EgoreniAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2699EgoreniCimitirsec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2700Egoreni
48°12′10″N 28°21′31″E / 48.202832818817°N 28.358706335693°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 24 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1968 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2701FloriceniTumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2702GrigorăucaAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2703Holoșnița
48°14′47″N 28°10′53″E / 48.246523229582°N 28.181342172826°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae”⁠(d)1824 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2704Holoșnița
48°14′39″N 28°10′46″E / 48.244279468849°N 28.179496674143°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 32 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1968 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2705HoloșnițaStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2706Holoșnița - I
48°14′59″N 28°09′22″E / 48.249688604065°N 28.156127976683°E ({{PAGENAME}})
Stațiunea Podgorenipaleolitic, eneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2707Holoșnița - IIStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2708HristiciMasa pomenirii⁠(d)înc. sec. XX Ar LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2709Hristici
48°07′08″N 28°10′44″E / 48.119015846377°N 28.178785331524°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 53 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1968 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2710HristiciMormânt comun al 10 victime ale fascismului. La cimitir⁠(d)1941 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2711HristiciOdaia Aleinicov⁠(d)înc. sec. XX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2712IarovaAșezaresec. III-IV, XVIII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2713Iarova
48°19′22″N 28°02′44″E / 48.32273101672°N 28.045508436608°E ({{PAGENAME}})
Cavoul familiei Vinogradschi⁠(d)înc. sec. XX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2714Iarova
48°19′48″N 28°03′28″E / 48.330053083333°N 28.057784944444°E ({{PAGENAME}})
Conacul cu parc al lui Vinogradschijum. II a sec. XIX At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2715Iarova
48°19′16″N 28°02′46″E / 48.321235066011°N 28.0461478014°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 66 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1974 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2716Iarova
48°19′17″N 28°02′36″E / 48.321464298092°N 28.043262701196°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul a 4 ostași căzuți în 1944⁠(d)1974 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2717Inundeni
48°07′27″N 28°20′53″E / 48.124143017918°N 28.348091694431°E ({{PAGENAME}})
Așezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2718Inundeni
48°07′30″N 28°20′31″E / 48.124962928523°N 28.342007503093°E ({{PAGENAME}})
Cetățuiedată neindentificată Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2719InundeniMonument comemorativ de război (1941-1945)⁠(d) Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2720IorjnițaAșezaresec. X-XII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2721Iorjnița - IIAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2722IorjnițaCetățuiedatare neindentificată Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2723IorjnițaMonument în memoria a 39 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1967 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2724IorjnițaStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2725LugovoeTumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2726Mălcăuți
48°12′35″N 27°57′09″E / 48.209786417422°N 27.952599811853°E ({{PAGENAME}})
Tumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2727Oclanda
48°17′12″N 28°03′35″E / 48.286791611898°N 28.059695482426°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul ostașului căzut în 1914 și în memoria a 24 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1976 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2728Ocolina
48°07′24″N 28°15′45″E / 48.123273679865°N 28.262571587522°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae”⁠(d)1745 At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2729OcolinaMormântul aviatorului⁠(d)1941 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2730Parcani
48°03′55″N 28°17′07″E / 48.065292229228°N 28.285284240615°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 29 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1971 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2731Parcani
48°03′26″N 28°18′07″E / 48.057258768242°N 28.301946617906°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2732Pîrlița - IAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2733Pîrlița - IIAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2734Pîrlița - IIIAșezaresec. XVII-XVIII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2735Racovăț - I
48°03′22″N 28°21′42″E / 48.056049046555°N 28.361625895645°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2736Racovăț
48°04′38″N 28°24′04″E / 48.077289750649°N 28.40117539784°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 73 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1979 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2737Racovăț - II
48°03′11″N 28°22′23″E / 48.05317244248°N 28.373061546144°E ({{PAGENAME}})
Stațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2738Racovăț - III, VIIStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2739Racovăț - IXStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2740Racovăț
48°04′15″N 28°23′29″E / 48.070836092206°N 28.391494751133°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2741Redi-Cereșnovăț
48°03′05″N 28°22′30″E / 48.051350336812°N 28.375066942276°E ({{PAGENAME}})
Așezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2742Redi-Cereșnovăț
48°03′27″N 28°20′11″E / 48.057563448777°N 28.336280161613°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2743Redi-Cereșnovăț
48°04′26″N 28°18′31″E / 48.073915716161°N 28.308564052328°E ({{PAGENAME}})
Așezaresec. IV-III î.Hr. Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2744Redi-Cereșnovăț
48°03′45″N 28°18′42″E / 48.062551013083°N 28.311664385559°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”⁠(d)1909 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2745Redi-CereșnovățCetățuiedatare neindentificată Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2746Redi-Cereșnovăț
48°02′06″N 28°19′16″E / 48.03511162388°N 28.321140762882°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 9 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2747Regina MariaMonument în memoria a 93 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1975 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2748Regina Maria
48°02′41″N 28°08′30″E / 48.044747640027°N 28.141723367342°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 9 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2749Rublenița
48°10′01″N 28°12′24″E / 48.167025292346°N 28.206616335974°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 93 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1970 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2750Rublenița Nouă
48°09′13″N 28°09′10″E / 48.15349555593°N 28.152659271387°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2751Schineni
48°05′50″N 28°05′50″E / 48.097156460798°N 28.097145312347°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Nicolae”⁠(d)1826 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2752Schineni
48°05′39″N 28°05′53″E / 48.09410035379°N 28.098036552391°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 37 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1970 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2753Schineni
48°04′34″N 28°05′17″E / 48.076015342173°N 28.088000101782°E ({{PAGENAME}})
Tumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2754Schinenii NoiStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2756Schinenii Noi
48°04′03″N 28°05′23″E / 48.067390451355°N 28.089756243723°E ({{PAGENAME}})
Tumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2757Slobozia-Cremene
48°02′33″N 28°24′56″E / 48.042587934883°N 28.415537575878°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”⁠(d)jum. I a sec. XIX At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2758Slobozia-CremeneCetățuiedatare neindentificată Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2759Slobozia-Cremene
48°02′27″N 28°25′21″E / 48.040787609807°N 28.422530817335°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 42 consăteni căzuți în 1941-1945⁠(d)1967 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2760Slobozia-Cremene
48°03′14″N 28°25′26″E / 48.053826670829°N 28.423839175982°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 7 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2761Slobozia-VărăncăuAșezaresec. VIII-IX Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2762Slobozia-VărăncăuAșezaresec. XVII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2763Slobozia-Vărăncău - IAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2764Slobozia-Vărăncău - IIAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2765Slobozia-Vărăncău - IVAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2766Slobozia-VărăncăuMonument în memoria a 37 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1968 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2767Slobozia-VărăncăuStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2768Slobozia-Vărăncău
48°03′10″N 28°28′38″E / 48.052727235804°N 28.477222475012°E ({{PAGENAME}})
Tumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2769Sobari
48°14′16″N 28°01′36″E / 48.237843393811°N 28.026716132918°E ({{PAGENAME}})
Așezaresec. III-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2770Sobari - II
48°14′19″N 28°02′05″E / 48.238662504518°N 28.034784422285°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2771Sobari - IIIAșezaresec. III-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2772SolonețAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2773Soloneț
47°59′51″N 28°24′23″E / 47.997623843438°N 28.40627417325°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Sf. Arhangheli”⁠(d)1841 At L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2774Soloneț
48°00′11″N 28°23′44″E / 48.003065059265°N 28.395633684893°E ({{PAGENAME}})
Conac cu parc al lui Bjozowskyînc. sec. XX At N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2775SolonețMormântul aviatorului⁠(d)1941 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2776Soloneț
48°00′17″N 28°23′10″E / 48.004672284197°N 28.386169085317°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 3 Ah N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2777Stoicani
48°02′25″N 28°21′54″E / 48.040242023959°N 28.365054057139°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic, sec. II-IV, XV-XVII Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2778Stoicani
48°01′33″N 28°21′41″E / 48.025860116638°N 28.361380325549°E ({{PAGENAME}})
Monument la mormântul a 16 ostași căzuți în 1941 și în memoria a 46 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1975 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2779Stoicani
48°01′49″N 28°19′52″E / 48.030257352843°N 28.331192466513°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 12 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2780ȘepteliciMonument în memoria a 44 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1965 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2781Stoicani
48°02′28″N 28°20′16″E / 48.041014759796°N 28.337668465056°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2782Șolcani - I
48°09′29″N 28°06′32″E / 48.158139718394°N 28.108915796368°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2783Șolcani - IIAșezareHallstatt timpuriu Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2784Șolcani - III
48°10′19″N 28°05′13″E / 48.171807175993°N 28.086954094735°E ({{PAGENAME}})
AșezareHallstatt timpuriu Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2785Șolcani - IVAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2786ȘolcaniMonument comemorativ de război (1941-1945)⁠(d)1982 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2787ȘolcaniTumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2788TrifăuțiAșezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2789Trifăuți - I
48°09′06″N 28°23′15″E / 48.151599138759°N 28.387464448825°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2790Trifăuți - IAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2791Trifăuți - II
48°08′59″N 28°22′16″E / 48.149701670024°N 28.371057224946°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2792Trifăuți - IIAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2793Trifăuți - III
48°09′16″N 28°24′16″E / 48.154346841836°N 28.404323172121°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2794Trifăuți - IIIAșezaresec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2795Trifăuți - IV
48°09′31″N 28°22′17″E / 48.158566983314°N 28.371525239724°E ({{PAGENAME}})
Cimitirsec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2796TrifăuțiMonument în memoria a 51 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1967 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2797Trifăuți - IIStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2798Trifăuți - IIIStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2799Trifăuți - IVStațiunepaleolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2800Trifăuți
48°08′59″N 28°24′10″E / 48.149669622666°N 28.402910594078°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2801Țepilova
48°06′49″N 28°13′04″E / 48.113747248245°N 28.217891016022°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2802Valea
48°14′23″N 28°03′18″E / 48.239805647355°N 28.05505859049°E ({{PAGENAME}})
Tumul Ah N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2803Vanțina
48°05′53″N 28°11′26″E / 48.098128003857°N 28.190688799081°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 13 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1976 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2804Vanțina Mică
48°06′12″N 28°10′04″E / 48.103344460223°N 28.167680686757°E ({{PAGENAME}})
Tumul Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2805Vasilcău
48°07′47″N 28°25′04″E / 48.129686172768°N 28.417665722788°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” în complex cu clopotnița⁠(d)1848 At NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2806Vasilcău
48°08′14″N 28°25′21″E / 48.137127967169°N 28.422418633513°E ({{PAGENAME}})
Cimitirsec. II-IV Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2807Vasilcău
48°08′26″N 28°24′54″E / 48.140576635747°N 28.415091272403°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 35 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1975 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2808Vasilcău
48°06′45″N 28°24′18″E / 48.112449494723°N 28.405050469992°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2809Vădeni - I
48°01′16″N 28°14′00″E / 48.021232689736°N 28.233230073603°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2810Vădeni
48°00′56″N 28°13′31″E / 48.015569267226°N 28.225190370132°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 111 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1976 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2811Vădeni
48°01′21″N 28°11′50″E / 48.022418313435°N 28.197278238243°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 8 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2812Vărăncău - I
48°03′43″N 28°29′19″E / 48.061969095463°N 28.488489554445°E ({{PAGENAME}})
Așezareepoca bronzului Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2813Vărăncău - IIAșezareeneolitic, epoca bronzului Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2814Vărăncău
48°04′06″N 28°30′25″E / 48.068404714539°N 28.506843499343°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”⁠(d)1832 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2815Vărăncău
48°03′56″N 28°30′56″E / 48.065660036106°N 28.515686426213°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 84 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1970 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2816Voloave
48°05′30″N 28°17′06″E / 48.091669222621°N 28.284893663535°E ({{PAGENAME}})
Monument în memoria a 31 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1975 Is L
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2817Voloave
48°04′33″N 28°16′14″E / 48.075757097389°N 28.27045696655°E ({{PAGENAME}})
Tumuli - 2 Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2818Volovița - III
48°05′35″N 28°19′17″E / 48.09311864247°N 28.321453176442°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2819VolovițaMonument în memoria a 42 consăteni căzuți în război (1941-1945)⁠(d)1967 Is LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2820Zastînca - I, II
48°08′13″N 28°18′12″E / 48.137026372907°N 28.303314897934°E ({{PAGENAME}})
Așezareeneolitic Ah NÎncarcă fotoRaportează eroare
 2820.1Zastînca
Stânca abruptă din stânga (nord) a Râpei Bechir (Bechirov Iar), la sud de or. Soroca, ocolul silvic Soroca, Zastânca II, parcela 24
48°08′11″N 28°18′20″E / 48.136359627666°N 28.305645237115°E ({{PAGENAME}})
Schitul rupestru „Peștera lui Bechir”⁠(d)sec. XVIII-XIX Is N
galerie | Încarcă foto
Raportează eroare
 2821Zastînca
48°08′05″N 28°17′24″E / 48.134796521021°N 28.29010749782°E ({{PAGENAME}})
Biserica „Nașterea Maicii Domnului”⁠(d)1915 At LÎncarcă fotoRaportează eroare
 2822ZastîncaMasa pomenirii. La biserică⁠(d)înc. sec. XX Ar NÎncarcă fotoRaportează eroare

Note