Tự Đức

Fiul împăratului <i>Thiệu Trị</i>, prințul Nguyễn Phúc Hồng Nhậm i-a succedat tatălui său pe tron, cu titlul domnesc de Tực, dar necazurile familiei au făcut ca epoca sa să înceapă violent. Thiệu Trị trecuse peste fiul său mai moderat, <i>Hồng Bảo</i>, pentru a-i da tronul lui Tực, cunoscut pentru confucianismul său încăpățânat și opoziția față de străini și inovație. Drept urmare, și din cauza politicilor represive ale împăratului anterior din dinastia Nguyễn, acum a existat o mare nemulțumire față de stăpânirea Nguyễn și o figură regală legitimă pentru a ralia această opoziție.

Conflict cu Hồng Bảo

Prințul Nguyễn Phúc Hồng Bảo a devenit liderul unei rebeliuni împotriva lui Tực, formată din savanți confucieni care s-au înfuriat că ierarhia familiei fusese dezonorată (trecând peste fiul cel mai mare), unii susținători rămași ai dinastiei Lê (pe care mulți încă o considerau dinastia legitimă a Vietnamului), precum și țăranii obișnuiți supărați pentru impozitarea Nguyễn și obișnuiții mandarini corupți, precum și misionarii romano-catolici și convertiții creștini care au fost atât de persecutați de Minh Mạng și Thiệu Trị. Cu o forță militară rapidă, Tực a suprimat rebeliunea și a intenționat să-l execute pe fratele său, dar a fost convins să renunțe de către mama sa, regina Dowager Từ Dũ, dar Hồng Bảo s-a sinucis în închisoare.

Represiunea religioasă

Împăratul Tực a continuat politicile predecesorilor săi, oprind Vietnamul din lumea exterioară și refuzând toate eforturile de modernizare a țării. Relatările vieții sale personale arată un om blând și educat, dar politicile sale au adus un conflict cu Europa pe care Vietnamul nu l-a putut câștiga. El a asuprit pe toți străinii din Vietnam, în special comunitatea creștină, care încercase să-l răstoarne pe tatăl său, cum ar fi în revolta Lê Văn Khôi, numind religia lor o „doctrină perversă”. Mandarinul creștin Nguyễn Trường Tộ a încercat să-l convingă pe Tực Đức că este o politică sinucigașă, dar el nu a ascultat, încrezător că Franța a fost prea implicată în haosul din Europa în 1848 pentru a riposta, dar a greșit.

Cucerirea europeană

Franța a răspuns cu o mare forță de expediție militară și a atacat în sudul Vietnamului. Armata Nguyễn a luptat curajos pentru o perioadă, dar armele și tactica învechite ale armatei sale nu erau potrivite pentru lupta cu francezii, care sufereau mai mult din cauza climei și a bolilor decât din cauza rezistenței inamice. Luptele din jurul Hanoiului împotriva piraților Drapelului Negru ^[2] s-au încheiat cu victoria Franței, iar China a renunțat la poziția lor de stăpân feudal al Vietnamului și a recunoscut Franța drept puterea conducătoare asupra regiunii.

Rebeliuni

Pentru a înrăutăți și mai mult situația, împăratul Tực a trebuit să facă față rebeliunilor interne reînnoite care deveniseră obișnuite pentru dinastia Nguyễn. Au fost literalmente sute de mici rebeliuni și răscoale împotriva guvernării Nguyễn. Încercările ineficiente de a impune interdicție misionarilor creștini au fost, de asemenea, cea mai mare sursă de probleme, inclusiv executarea unui episcop spaniol care a fost folosită pentru a justifica invazia franceză și spaniolă și a dus la căderea Saigonului. Prin ordinul din 1848, Tự Đức a poruncit tuturor convertiților catolici vietnamezi să renunțe la religia lor, altfel vor fi marcați pe față cu marca unui eretic și să-și predea toate drepturile și privilegiile. Aceasta a raliat cea mai mare parte a puterilor europene împotriva Vietnamului, iar Tự Đức, făcând acest lucru, a renunțat la orice speranță ca Vietnamul să obțină ajutor ca victimă din lumea exterioară.

Tratate

Când mai multe rebeliuni au izbucnit pe măsură ce francezii avansau asupra capitalei, Tực se temea că autoritatea lui se va prăbuși. El a preferat să facă o înțelegere cu francezii, pentru a putea zdrobi rebeliunea, deoarece în timp ce Franța poate cere concesii umilitoare, rebelii l-ar depune și l-ar ucide. El a semnat cedarea celei mai sudice provincii din Vietnam, Cochinchina, pentru a fi o colonie franceză și a acceptat statutul de protectorat francez pentru țara sa. Acest lucru a provocat o rebeliune imensă, iar mulți, precum celebrul mandarin Trương Định, au refuzat să recunoască tratatul și au luptat în apărarea țării lor, denunțându-l pe Tự Đức ca trădător.

Împăratul Tực nu a trăit pentru a vedea cele mai grave efecte ale colonialismului asupra țării sale, dar este adesea considerat drept ultimul împărat al Vietnamului care a condus independent. Un caz de variolă l-a lăsat neputincios așa că nu a avut copii în ciuda unui harem uriaș de soții pe care le ținea în palatul său. Conform legendei, el a murit în 1883, blestemându-i pe francezi cu respirația pe moarte. După moartea sa, i-a urmat la tron fiul său adoptiv Duc Đức, care a fost depus după o domnie de trei zile. ^[3]

• 
  Mormântul împăratului Tự Đức.
• 
  Pavilion și iaz de lotus din vremea împăratului Tự Đức.