Articole de calitate
Conținut recomandat

Bătălia Greciei (cunoscută și ca Operațiunea Marița, în germană Unternehmen Marita) a fost una dintre bătăliile celui de-al Doilea Război Mondial ce s-a desfășurat pe teritoriul Greciei continentale și în sudul Albaniei. Părțile combatante au fost Regatul Greciei și Commonwealthul Britanic (făcând parte din rândul Aliaților din cel de-al Doilea Război Mondial) pe de-o parte și Germania Nazistă, Italia Fascistă și Bulgaria (Puterile Axei) în tabăra opusă. Împreună cu Bătălia din Creta și acțiunile navale din Marea Egee, Bătălia Greciei este considerată parte a mai vastei Campanii din Balcani din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

De obicei, Bătălia Greciei este privită ca o continuare a războiului greco-italian, care a început odată cu atacul lansat de Italia de la bazele din Albania împotriva Greciei pe 28 octombrie 1940. În numai câteva săptămâni, forțele italiene au fost respinse din Grecia de forțele elene, iar mai apoi tot acestea au reușit să ocupe o bună parte a sudului Albaniei. În martie 1941, grecii au respins un contraatac major al italienilor, iar germanii au fost forțați să vină în sprijinul aliaților lor. Operațiunea Marița a început pe 6 aprilie 1941, trupele germane traversând granița bulgaro-elenă. Forțele combinate greco-britanice au luptat cu mare tenacitate, dar au fost depășite numeric și au fost obligate să se retragă. Atena a fost cucerită de germani pe 27 aprilie. Britanicii au reușit să evacueze aproximativ 50.000 de soldați. Campania din Grecia s-a încheiat cu o victorie rapidă (24 de zile) și completă odată cu ocuparea portului Kalamata din Peloponez.

Există o serie de istorici care socotesc campania din Grecia decisivă pentru deznodământul conflagrației mondiale. Astfel, întârzierea provocată de campania din Grecia avea să provoace eșecul germanilor în fața Moscovei și mai apoi seria de înfrângeri de pe frontul de răsărit. Există și păreri conform cărora invazia din Grecia nu a avut nicio influență asupra datei de declanșare a Operațiunii Barbarossa. Mai mult, intervenția britanică în sprijinul elenilor a fost caracterizată de acești din urmă comentatori ca fiind o acțiune inutilă, o decizie politică și sentimentală sau chiar o gafă strategică.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
27 aprilie:
Ferdinand Magellan

Alte aniversări: 26 aprilie27 aprilie28 aprilie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.