Lista țărilor după suprafață

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Aceasta este o listă a statelor lumii și a teritoriilor dependente întocmită după suprafața totală, incluzând entitățile care au primit coduri oficiale în standardul ISO 3166-1. Numerele din tabel reprezintă suprafața totală, compusă din suprafața de uscat la care se adaugă suprafața apelor interioare (lacuri naturale și artificiale, ape curgătoare). Pentru unele suprafețe a fost inclusă și suprafața mării interioare. Marea teritorială și zona economică exclusivă nu intră în calculul suprafeței totale. Suprafața totală a uscatului este de 148.940.000 km²[1], adică aproximativ 29,1% din suprafața Pământului.

În această listă sunt cuprinse toate statele suverane și recunoscute ca atare la nivel internațional. Teritoriile care nu fac parte integrantă dintr-un stat, ca teritoriile dependente, au fost trecute în tabel separat (cu caractere italice) sau au fost notate ca incluse în suprafața statului de care depind. Nu sunt incluse în această listă teritoriile nelocuite, ca, de exemplu, teritoriile din Antarctica revendicate de diferite state ale lumii (14.400.000 km²), entitățile ca Uniunea Europeană 4.324.782 km² care au o oarecare suveranitate, dar care nu intră nici în categoria statelor suverane, nici în aceea a teritoriilor dependente. Statele nerecunoscute diplomatic, care nu sunt enumerate în standardul ISO 3166-1, au fost listate ca făcând parte din țările corespunzătoare care au primit recunoaștere internațională.

Lista țărilor după suprafața totală

LocȚaraSuprafață (km2)[Notă 1]% din uscatNote
1  Rusia17.124.424cca 13%Cea mai mare țară din lume.
2  Canada9.984.6706,7%Cea mai mare țară din America de Nord și din Emisfera vestică.
3
[Notă 2]
 Statele Unite ale Americii9.629.0916,5%Include doar statele și teritoriile încorporate. [Notă 3]

[Notă 4]

4
[Notă 2]
 Republica Populară Chineză9.596.9616,4%Cea mai mare țară aflată în întregime în Asia.
5  Brazilia8.514.8775,7%Cea mai mare țară din America de Sud și din Emisfera sudică , dar este și cea mai mare țară catolică din lume .
6  Australia7.692.0245,2%Cea mai mare țară din Oceania și cea mai mare țară înconjurată în întregime de ape.[Notă 6]
7  India3.287.2632,3%[Notă 7] Cea mai mare țară din Asia de Sud.
8  Argentina2.780.4002%[Notă 8]
9  Kazahstan2.724.9001,8%Cel mai mare stat fără ieșire la ocean din lume.[8][9]
10  Algeria2.381.7411,6%Cea mai mare țară din Africa și din lumea arabă.
11  Republica Democrată Congo2.344.8581,6%Cea mai mare țară din Africa Subsahariană, cunoscută în trecut ca Zair sau Congo-Kinshasa.
12  Groenlanda2.166.0861,5%Teritoriu autonom care aparține Regatului Danemarcei. Cea mai mare insulă, care nu este un continent. Cel mai mare teritoriu non-suveran.
13  Arabia Saudită2.149.6901,4%Cea mai mare țară din Orientul Mijlociu.
14  Mexic1.964.3751,3%[Notă 9]
15  Indonezia1.904.5691,3%Cea mai mare țară din Asia de Sud-Est și cea mai mare țară aflată în totalitate pe insule, dar și țara cu cea mai mare populație islamică din lume.
16  Sudan1.861.4841,3%Anterior, cea mai mare țară din Africa.[Notă 10] [10]
17  Libia1.759.5401,2%
18  Iran1.628.7501,1%
19  Mongolia1.564.1001,1%
20  Peru1.285.2160,86%
21  Ciad1.284.0000,86%
22  Niger1.267.0000,85%
23  Angola1.246.7000,85%
24  Mali1.240.1920,83%
25  Africa de Sud1.221.0370,82%
26  Columbia1.141.7480,76%
27  Etiopia1.104.3000,74%Nu include Ilemi Triangle (14.000 km2).
28  Bolivia1.098.5810,74%
29  Mauritania1.025.5200,69%
30  Egipt1.002.0000,67%Nu include Hala'ib Triangle (20.580 km2).
31  Tanzania945.0870,63%
32  Nigeria923.7680,62%
33  Venezuela912.0500,61%Nu include pretinsa Guayana Esequiba cu o arie de 159.500 km2.
34  Pakistan881.9130,59%[Notă 11]
35  Namibia824.2680,55%
36  Mozambic801.5900,54%
37  Turcia783.5620,53%
38  Chile756.1020,51%Nu include pretinsa Antártica Chilena Province (1.250.000 km2).
39  Zambia752.6120,51%
40  Myanmar676.5780,45%
41  Afganistan652.0900,44%
42  Franța640.2940,43%Cea mai mare țară din Uniunea Europeană și cea mai mare țară din Europa de Vest. Include și Guyana Franceză. [Notă 12]
43  Somalia637.6570,43%[Notă 13]
44  Republica Centrafricană622.9840,42%
45  Sudanul de Sud619.7450,42%[13]
46  Madagascar587.0410,39%
47  Botswana582.0000,39%
48  Kenya580.3670,39%
49  Ucraina577.5000,38%Nu mai conține și Crimeea
50  Yemen527.9680,35%
51  Thailanda513.1200,34%
52  Spania505.9920,34%[Notă 14]
53  Turkmenistan488.1000,33%
54  Camerun475.4420,32%
55  Papua Noua Guinee462.8400,31%
56  Suedia450.2950,30%
57  Uzbekistan447.4000,30%
58  Maroc446.5500,30%Nu include Sahara Occidentală (266.000 km2).
59  Irak435.2440,29%
60  Paraguay406.7520,27%
61  Zimbabwe390.7570,26%
62  Japonia377.9300,25%[Notă 15]
63  Germania357.1140,24%
64  Congo342.0000,23%
65  Finlanda338.4240,23%[Notă 16]
66  Vietnam331.2120,22%
67  Malaezia330.8030,22%
68  Norvegia323.7820,22%[Notă 17]
69  Coasta de Fildeș322.4630,22%
70  Polonia312.6850,21%
71  Oman309.5000,21%
72  Italia301.3360,20%
73  Filipine300.0000,20%[Notă 18]
74  Burkina Faso272.9670,18%
75  Noua Zeelandă268.0210,18%[Notă 19]
76  Gabon267.6680,18%
77  Sahara Occidentală266.0000,18%[Notă 20]
78  Ecuador256.3690,20%
79  Guinea245.8570,17%
80  Regatul Unit242.9000,16%[Notă 21]
81  Ghana238.5330,16%
82  România238.3970,16%
83  Uganda236.0400,16%
84  Laos236.8000,16%
85  Guyana214.9690,14%
86  Belarus207.6000,14%Cea mai mică țară mijlocie (puțin peste 200.000 de kilometri pătrați)
87  Kîrgîzstan199.9510,13%Cea mai mare țară mică (sub 200.000 de kilometri pătrați)
88  Senegal196.7220,13%
89  Siria185.1800,12%Inclusiv partea din Înălțimile Golan 1.200 km2 în prezent administrată de Israel.
90  Cambodgia181.0350,12%
91  Uruguay176.2150,12%
92  Surinam163.8200,11%Cea mai mică țară din America de Sud.
93  Tunisia163.6100,11%Singura țară cu diviziunea monetară de 1000 în loc de 100.
94    Nepal147.1810,10%
95  Bangladesh147.0000,10%
96  Tadjikistan143.1000,10%
97  Grecia131.9570,09%
98  Nicaragua130.3730,09%Cea mai mare țară din America Centrală.
99  Coreea de Nord120.5380,08%Sora mai mare dintre cele două Republici Coreene
100  Malawi118.4840,08%
101  Eritreea117.6000,08%Include regiunea Badme.
102  Benin112.6220,08%
103  Honduras112.4920,08%
104  Liberia111.3690,07%
105  Bulgaria110.8790,07%
106  Cuba109.8860,07%Cea mai mare țară din Caraibe.
107  Guatemala108.8890,07%
108  Islanda103.0000,07%
109  Coreea de Sud100.2100,07%Suprafața oficială din 2009 este 100.210 km2.[15]
110  Ungaria93.0280,06%
111  Portugalia92.0900,06%
112  Iordania89.3420,06%
113  Serbia88.3610,06%[Notă 22]
114  Azerbaidjan86.6000,06%[Notă 23]
115  Austria83.8710,06%
116  Emiratele Arabe Unite83.6000,06%
117  Cehia78.8650,05%
118  Panama75.4170,05%
119  Sierra Leone71.7400,05%
120  Irlanda70.2730,05%
121  Georgia69.7000,05%Include Abhazia și Oseția de Sud, în prezent ocupate de armata rusă.
122  Sri Lanka65.6100,04%
123  Lituania65.3000,04%
124  Letonia64.5590,04%
125  Svalbard și Jan Mayen62.4220,04%Teritorii de peste mări care aparțin în întregime Regatului Norvegiei.
126  Togo56.7850,04%
127  Croația56.5940,04%
128  Bosnia și Herțegovina51.1970,03%
129  Costa Rica51.1000,03%
130  Slovacia49.0370,03%
131  Republica Dominicană48.6710,03%
132  Estonia45.2270,03%
133  Danemarca43.0940,03%[Notă 24]
134   Elveția41.2770,03%[Notă 25]
135  Bhutan38.3940,03%
136  Țările de Jos37.3540,03%[Notă 26]
137  Republica Chineză (Taiwan)36.1880,02%[Notă 27]
138  Guinea-Bissau36.1250,02%
139  Moldova33.8460,02%[Notă 28]
140  Belgia30.5280,02%
141  Lesotho30.3550,02%
142  Armenia29.7430,02%
143  Insulele Solomon28.8960,02%
144  Albania28.7480,02%
145  Guineea Ecuatorială28.0510,02%
146  Burundi27.8340,02%
147  Haiti27.7500,02%
148  Rwanda26.3380,02%
149  Macedonia de Nord25.7130,02%
150  Djibouti23.2000,02%
151  Belize22.9660,02%
152  Israel22.0720,01%[Notă 29]
153  El Salvador21.0410,01%Cea mai mică țară din America Centrală.
154  Slovenia20.2730,01%
155  Noua Caledonie18.5750,01%Regiuni de peste mări care aparțin Franței.
156  Fiji18.2720,01%
157  Kuwait17.8180,01%
158  Eswatini17.3640,01%
159  Timorul de Est14.874<0,01%
160  Bahamas13.943<0,01%
161  Muntenegru13.812<0,01%Cea mai mică țară din Peninsula Balcanică.
162  Vanuatu12.189<0,01%
163  Insulele Falkland12.173<0,01%Regiuni britanice de peste mări asupra cărora Argentina a ridicat pretenții.
164  Qatar11.586<0,01%
165  Gambia11.295<0,01%Cea mai mică țară a Africii continentale.
166  Jamaica10.991<0,01%
167  Liban10.452<0,01%Cea mai mică țară din Asia continentală.
168  Cipru9.251<0,01%[Notă 30]
169  Puerto Rico9.104<0,01%Stat insular asociat Statelor Unite ale Americii.
170  Teritoriile australe și antarctice franceze7.447<0,01%Regiuni de peste mări ale Franței. Nu include Zona Antarctică Franceză.

[Notă 31]

171  Teritoriile Palestiniene6.020<0,01%
172  Brunei5.765<0,01%
173  Trinidad-Tobago5.130<0,01%
174  Republica Capului Verde4.033<0,01%
175  Polinezia Franceză4.000<0,01%Colectivitate de peste mări franceză.
176  Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud3.903<0,01%Teritoriu britanic de peste mări.

[Notă 32]

177  Samoa2.842<0,01%
178  Luxemburg2.586<0,01%
179  Comore2.235<0,01%Suprafața indicată include Mayotte (373 km2), o colectivitate de peste mări franceză de facto.
180  Mauritius1.969<0,01%
181  Insulele Feroe1.393<0,001%Teritoriu care aparține Danemarcei.
182  Hong Kong1.104<0,001%Regiune administrativă specială a Republicii Populare Chineze.
183  São Tomé și Príncipe964<0,001%
184  Insulele Turks și Caicos948<0,001%Teritoriu britanic de peste mări. Suprafața include și apele protejate.
185  Bahrain758<0,001%
186  Dominica751<0,001%
187  Tonga747<0,001%
188  Kiribati726<0,001%Aria include numai uscatul și exclude insulele nelocuite (84 km2).
189  Singapore710<0,001%
190  Statele Federate ale Microneziei702<0,001%
191  Insula Man572<0,001%Teritoriu dependent de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
192  Guam549<0,001%Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii.
193  Sfânta Lucia539<0,001%Aria se referă la suprafața care poate fi locuită și nu include Rezervația Forestieră St. Lucia.
194  Andora468<0,001%
195  Comunitatea Insulelor Mariane de Nord464<0,001%Teritoriu aparținând Statelor Unite ale Americii.
196  Palau459<0,001%
197  Seychelles452<0,01%Cea mai mică țară din Africa.
198  Curaçao444<0,001%Aparține Regatul Țărilor de Jos.
199  Antigua și Barbuda442<0,001%
200  Barbados430<0,001%
201  Sfântul Vicențiu și Grenadine389<0,001%
202  Insulele Virgine Americane347<0,001%Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii.
203  Grenada344<0,001%
204  Malta316<0,001%Cea mai mică țară din Uniunea Europeană.
205  Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha308<0,001%Teritoriu britanic de peste mări

[Notă 33]

206  Maldive300<0,001%Cea mai mică țară din Asia.
207  Insulele Cayman264<0,001%Teritoriu britanic de peste mări.
208  Sfântul Cristofor și Nevis261<0,001%Cea mai mică națiune din America de Nord, din America și din Emisfera Vestică.
209  Niue260<0,001%Teritoriu autonom asociat cu Noua Zeelandă.
210  Saint Pierre și Miquelon242<0,001%Colectivitate de peste mări franceză.
211  Insulele Cook236<0,001%Teritoriu autonom asociat cu Noua Zeelandă.
212  Samoa Americană199<0,001%Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii și neorganizat de aceasta; include Insula Swains, revendicată de Tokelau.
213  Insulele Marshall181<0,001%
214  Aruba180<0,001%Teritoriu care aparține Regatul Țărilor de Jos.
215  Liechtenstein160<0,001%
216  Insulele Virgine Britanice151<0,001%Teritoriu britanic de peste mări
217  Wallis și Futuna142<0,0001%Colectivitate franceză de peste mări.
218  Jersey116<0,0001%Teritoriu dependent de coroana britanică.
219  Montserrat102<0,0001%Teritoriu britanic de peste mări.
220  Anguilla91<0,0001%Teritoriu britanic de peste mări.
221  Guernsey78<0,0001%Teritoriu dependent de coroana britanică.
222  San Marino61<0,0001%
223  Teritoriul Britanic din Oceanul Indian60<0,0001%[Notă 34]
224  Saint Martin54<0,0001%Colectivitate de peste mări franceză.
[Notă 35]
225  Bermuda54<0,0001%Teritoriu britanic de peste mări.
226  Insulele Pitcairn47<0,0001%Teritoriu britanic de peste mări
[Notă 36]
227  Insula Norfolk36<0,0001%Teritoriu autonom al Australiei.
228  Sint Maarten34<0,0001%Teritoriu care aparține Regatului Țărilor de Jos.
229  Macao30<0,0001%Regiune administrativă specială a Republici Populare Chineze.
230  Tuvalu26<0,0001%
231  Saint Barthélemy24<0,0001%Colectivitate de peste mări franceză.
[Notă 37]
232  Nauru21<0,0001%Cea mai mică națiune insulară și cea mai mică republică din lume.
233  Tokelau12<0,00001%Teritoriu dependent de Noua Zeelandă.
234  Gibraltar6<0,00001%Teritoriu britanic de peste mări.
235  Monaco2<0,00001%
236  Vatican0,44<0,000001%Cea mai mică țară din lume.

Note

Referințe

Vezi și

🔥 Top keywords: XXX: Return of Xander CagePagina principalăSpecial:CăutareTriplu XFacebookConstantin Corduneanu (luptător)Vin DieselReal Madrid CFRomâniaPaștiFilm de acțiuneYouTubeLiga Campionilor UEFAFurios și iute 7Mustafa Kemal AtatürkConstantin GâlcăZodiacIlie NăstaseCS Corvinul HunedoaraBucureștiMihai EminescuDubai (oraș)István KovácsSocietatea Română de TeleviziuneIranȘtefan cel MareCarol I al RomânieiSpecial:Schimbări recenteDoru-Viorel UrsuSuperbetRepublica MoldovaLista orașelor din RomâniaAl Doilea Război MondialCarlo AncelottiAlegeri prezidențiale în România, 2024Teorema lui PitagoraCategorie:Filme după genuriMasterChef RomâniaXXX