Sport

activitate fizică care implică o serie de reguli sau regulamente care trebuie efectuate într-o anumită zonă

Un sport reprezintă o activitate de natură fizică ce poate implica și competiții. Totodată, sportul este o activitate care influențează stilul de viață, sănătatea sau personalitatea unui om.

Sport

Sporturile se pot categorisi în individuale (de exemplu atletism, haltere, tir sportiv) sau de echipă (de exemplu baschet, canotaj).

Etimologie

Cuvântul sport are o lungă istorie, avându-și originea în cuvântul latin deportare, care printre sensurile sale primordiale, însemna a ieși afară pe poartă adică a ieși în afara zidurilor orașului pentru a se dedica la activități sportive. Tot din acest termen, își au originea în provensalul deportar, Spaniolul deportar și Francezul despoter (divertisment, distracție); de la acest cuvânt francez a luat, în engleza din secolul al XIV-lea, termenul disport, ce în preajma, secolului XVI-lea, s-a transformat în sport.

Definiție

Definirea exactă a ceea ce separă un sport de alte activități de agrement variază între surse. Cel mai aproape de un acord internațional cu privire la o definiție este oferit de SportAccord, care este asociația pentru toate cele mai mari federații sportive internaționale (inclusiv asociația de fotbal, atletismul, ciclismul, tenisul, călăria etc.) și este, prin urmare, reprezentativ de facto de sport internațional.SportAccord folosește următoarele criterii, determinând că un sport ar trebui: [1]

  • să aibă un element de concurență
  • să nu fie în nici un caz dăunătoare oricărei creaturi vii
  • nu se bazează pe echipamente furnizate de un singur furnizor (cu excepția jocurilor de proprietate, cum ar fi fotbalul de arenă si a competitiilor monomarca din sporturile cu motor)
  • nu se bazează pe niciun element de "noroc" special conceput în sport.

Istoria sportului

Studiul dezvoltării sportului în istoria umană, poate arăta schimbări sociale semnificative survenite de-a lungul secolelor, în diferite culturi. Conceptul de sport ca o activitate ce implică abilitățile umane de bază, fizice și mentale, urmărește îmbunătățirea acestor abilități pentru a fi utilizate mai eficient și sugerează faptul că sportul este probabil la fel de vechi ca dezvoltarea inteligenței umane. Pentru omul primitiv, activitatea fizică a fost doar un mod de a-și îmbunătăți cunoștințele despre natură și, în aceeași măsură, un mod de a stăpâni mediul din jurul lui.

Preistorie

În timpul secolului al XIX-lea, s-au descoperit numeroase obiecte de artă preistorică în Franța (la Lascaux), în Africa și în Australia, care arată cum în timpuri preistorice, s-au efectuat ceremonii ritualice în care era implicată o activitate fizică pentru participanți. Unele din aceste descoperiri au fost stabilite ca având cel puțin 30.000 de ani.

Premii sportive

Premiile sportive prezentate câștigătorilor competițiilor sportive includ:

  • medalii ale Jocurilor Olimpice, campionate mondiale, continentale, naționale și alte campionate. De obicei, participantul care ia locul 1 primește medalia de «aur», al doilea - «argintul», al treilea - «bronzul»;
  • recordurile mondiale, continentale, nationale etc.;
  • diplome, jetoane etc.
  • sume de bani sau alte premii in natura ca de exemplu masini.

Popularitate

Popularitatea marilor sporturi după numărul de fani:[2]

#SportulFaniSfera
1Fotbal3 miliardeGlobală
2Crichet2.5 miliardeAsia, Australia și Regatul Unit
3Baschet2.2 miliardeStatele Unite, Canada, China și Filipine
4Hochei pe iarbă2 miliardeEuropa, Africa, Asia, și Australia
5Tenis1 miliardEuropa, America și Asia
6Volei900 de milioaneEuropa, America, Asia și Australia
7Tenis de masă850 de milioaneEuropa, Africa, Asia și America
8Baseball500 de milioaneStatele Unite, Japonia, Cuba și Republica Dominicană
9Rugby410 milioaneFranța, Regatul Unit, Noua Zeelandă și Africa de Sud
10Golf390 de milioaneEuropa, Asia, America de Nord și Canada

Note

Bibliografie

Lectură suplimentară

  • Grădinaru, Anghel Ilie. Psihologia Sportului. București, Editura Universitară, 275 p. ISBN 9786062810467

Legături externe