Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic, recunoscut ca atare de Biserica Catolică, ținut între 1545 și 1563 pentru clarificarea problemelor ridicate de Reforma protestantă.
Înființarea seminariilor teologice, ca locuri pentru formarea viitorilor preoți
Plasarea altarului la loc vizibil în biserici (în evul mediu spațiul clericilor era delimitat de cel al mirenilor printr-un perete sau grilaj despărțitor)
Păstrarea cuminecăturii în tabernacolul plasat pe masa altarului, spre deosebire de obiceiul medieval care prevedea ca ostiile consacrate să fie păstrate în nișe special construite în biserici
Introducerea confesionalelor (acele "dulapuri" pentru spovadă, specifice Bisericii Catolice)
Introducerea scaunelor în biserici, sub formă de bănci
În decretele asupra căsătoriei (sesiunea a XXIV-a din anul 1563) s-a decis ca, pentru a fi validă, căsătoria trebuie să aibă loc în fața unui preot, în prezența a doi martori. Prin anularea condiției de consimțământ din partea părinților s-a încheiat o dispută care se prelungea începând din secolul al XII-lea. În cazul unui divorț, partea nevinovată nu avea drept de recăsătorire cât timp trăia cealaltă parte la căsătorie, chiar dacă acea persoană comisese adulter.[2]