Organizația Tratatului de Securitate Colectivă

CSTO a luat naștere din cadrul Comunitatea Statelor Indepedente, și a început mai întâi ca CSI Tratatul Securității Colective (CST) care a fost semnat la data de 15 mai 1992, de către Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Federația Rusă, Tajikistan și Uzbekistan, în orașul Tașkent. Azerbaidjanul a semnat tratatul la 24 septembrie 1993, Georgia la 9 decembrie 1993 și Belaursul la 31 decembrie 1993. Tratatul a intrat în vigoare la 20 aprilie 1994.

CST a fost stabilit să dureze pe o perioadă de cinci ani, cu excepția cazului în care ar fi prelungit. Pe 2 aprilie 1999, doar șase membrii ai CST au semnat protocolul care reînnoia tratatul pentru încă cinci ani – Azerbaidjan, Georgia și Uzbekistan au refuzat și s-au retras ulterior din tratat. În același timp, Uzbekistan a intrat în grupul GUAM, fondat în 1997 de către Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova, și în mare parte văzut ca intenționând să contracareze influența rusă în regiune. Mai târziu, Uzbekistanul s-a retras din GUAM în 2005 și s-a alăturat CSTO în 2006 pentru a căuta legături mai strânse cu Rusia. La 28 Iunie 2012, Uzbekistanul i-a fost suspendată apartenența la CSTO. ^[8]

Statele membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă :

Țara	Membru	Anul intrării
Armenia	Membru cu drepturi depline	1994
Belarus	Membru cu drepturi depline	1994
Kazahstan	Membru cu drepturi depline	1994
Kârgâzstan	Membru cu drepturi depline	1994
Rusia	Membru cu drepturi depline	1994
Tajikistan	Membru cu drepturi depline	1994

Statele observatoare ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă :

Țara	Membru	Anul intrării
Republica Islamică Afganistan (a încetat să mai existe începând cu 15 august 2021)	Stat observator nemembru	2013
Serbia	Stat observator nemembru	2013
Uniunea Statală	Stat observator nemembru	???

Statele foste membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă :

Țara	Membru	Anul intrării	Anul retragerii
Azerbaidjan	Fost membru	1994	1999
Georgia	Fost membru	1994	1999
Uzbekistan	Fost membru	1994 (prima oară) 2006 (a doua oară)	1999 (prima oară) 2012 (a doua oară)

În mai 2007, Secretarul General al CSTO Nikolai Bordiuja a sugerat că Iran ar putea să se alăture CSTO spunând: CSTO este o organizație deschisă. Dacă Iranul se aplică în conformitate cu statutul nostru, vom lua în considerare cererea." Dacă Iranul s-ar alătura ar deveni primul stat din afara fostelor state ale Uniunii Sovietice care ar deveni membru al organizației.

Republica Serbia și Republica Islamică Afganistan au primit acordul de state observatoare în CSTO.^[9]

Tehnologia Informației și Securitatea Cibernetică

Națiunile membre au adoptat o serie de măsuri pentru a contracara amenințările la securitatea cibernetică și infracțiuni în domeniul tehnologiei informației într-o reuniune a Consiliului de Miniștri de Externe din Minsk, Belarus. Ministrul de externe Abdrakhmanov a prezentat o propunere de instituire a unui sistem de protecție cibernetică.^[10]

La 4 februarie 2009, un acord pentru înființarea Forțelor pentru Reacție Colectivă Rapidă (KSOR) (în rusă : Коллекти́вные си́лы операти́вного реаги́рования (КСОР)) care a fost încheiat de cinci dintre cei șapte membri, cu planurile finalizate la 14 iunie. Forța este destinată să fie utilizată pentru a respinge agresiunea militară, a desfășura operațiuni antiteroriste, a combate criminalitatea transnațională și traficul de droguri și a neutraliza efectele dezastrelor naturale. Belarusul și Uzbekistanul s-au abținut inițial de la semnarea acordului; Belarus, din cauza unei dispute comerciale cu Rusia, și Uzbekistan din cauza preocupărilor generale. Belarusul a semnat acordul la jumătatea lunii octombrie, în timp ce Uzbekistan nu a semnat încă. Cu toate acestea, o sursă din delegația rusă a declarat că Uzbekistanul nu va participa permanent la forța colectivă, ci că „va delega” detașamentele sale pentru a participa la operațiuni în mod ad hoc.^[11][12]

La 3 august 2009, ministerul de externe al Uzbekistanului a criticat planurile Rusiei de a înființa o bază militară în sudul Kârgâzstanului pentru forța de reacție rapidă a CSTO, afirmând, "Implementarea unor astfel de proiecte pe un teritoriu complex și imprevizibil, unde se converg direct granițele celor trei republici din Asia Centrală, poate da un impuls consolidării proceselor de militarizare și poate iniția tot felul de confruntări naționaliste. [...] De asemenea, ar putea duce la apariția unor forțe extremiste radicale care ar putea duce la o destabilizare gravă în această regiune vastă ".^[13]