Drog

Din punct de vedere etimologic, există mai multe versiuni:

• cuvântul persan droa care înseamnă miros aromatic
• cuvântul evreiesc rahab care înseamnă parfum
• drog provine din cuvântul olandez droog, care înseamnă sec sau produs uscat; acest termen s-ar putea referi la extractul uscat care se poate obține în urma coacerii a numeroase produse naturale
• cuvântul drog ar proveni din limba celtă: droug, care înseamnă rău sau amar.

Din cele mai vechi timpuri oamenii au cunoscut proprietățile drogurilor. Acestea erau folosite în cadrul ceremoniilor religioase, al ritualurilor mistice, în scopuri terapeutice, dar și pentru a induce o stare de plăcere, având în vedere tocmai efectele pe care drogurile le produc asupra organismului uman. Astfel, în urmă cu circa 7.000 de ani, macul, din care se produce opiul și derivatele sale, era menționat în tăblițele sumerienilor din Mesopotamia.

În anii 3400 î.Hr., în zonele inferioare ale Mesopotamiei erau cultivate lanuri de maci pentru producerea de opiu. Sumerienii îl numeau Hul Gil, care se traduce prin „planta fericirii”. Știința cultivării macilor a trecut de la sumerieni la asirieni, babiloniei și, în cele din urmă, la egipteni.
La 1300 î.Hr., și egiptenii cultivau opium thebaicum, numit după capitala lor, Teba. Din Teba, egiptenii făceau negoț cu opiu în tot Orientul Mijlociu și înEuropa. În această perioadă, efectele opiului erau considerate magice,ciudate sau mistice.

Șamanii foloseau o ciupercă toxică, Amanita muscaria (muscăriță), sub formă de pulbere pentru a îndepărta tulburările psihice ale prizonierilor sau ale deportaților în Siberia.

Cel mai vestit medic al Greciei antice, Hippocrate, a infirmat credințele mistice afirmând că opiumul nu este magic. Acesta a observat în schimb calitățile de anestezic și stiptic (medicament folosit pentru a opri sângerările).Alchimiștii de la sfârșitul dinastiei Han (secolele II–IV) posedau „pudra celor cinci pietre”, drog ce era în totalitate de origine minerală, însă în combinație cu canabisul s-a răspândit masiv în China.

În 1817, Pierre Jean Robiquet a izolat narcotina și tot el a fost cel care a reușit să extragă codeina.

Începând cu anul 1827, firma Merck, cu sediul la Darmstad, trece la fabricarea morfinei, iar în 1848, George Merck izolează papaverina. În anul 1874 C. R. Alder Wright, pornind de la morfină, a sintetizat un nou produs mult mai puternic, heroina, care în anul 1898 se comercializa ca medicament.

În anul 1912 la Haga este adoptată Convenția Internațională a Opiului. Preocupările reglementării consumului de opiu au continuat prin alte două întâlniri care au adoptat Convențiile de la Geneva, din 19 februarie 1925 cu privire la combaterea opiului și cea din 13 iulie 1931 pentru limitarea fabricării și reglementarea distribuirii stupefiantelor.

În 1945, în cadrul Comitetului Economic și Social al ONU (ECOSOC), a fost înființată Comisia Națiunilor Unite privind stupefiantele (CND)^[3][4]

Fiecare drog acționează asupra unui neurotransmițător sau receptor la nivelul sinapselor din neuroni, această acțiune ducând în general la efecte adverse pe termen lung:

Există mai multe clasificări ale drogurilor, în funcție de criteriul avut în vedere. Astfel, din punctul de vedere al efectului asupra sistemului nervos central, drogurile se clasifică în următoarele clase:

Droguri Psiholeptice (inhibitoare ale sistemului nervos central)

• opioide: mialgin, fortral, metadonă, ketamină etc
• opiacee:opiu, morfină, heroină, codeină, papaverină
• tranchilizante, anxiolitice-benzodiazepine: alprazolam, diazepam, lorazepam, medazepam, nitrazepam etc
• barbiturice-somnifere: barbital, fenobarbital etc
• solvenți: toluen, acetonă, butan.
• alcool. ^[6]

Droguri Psihoanaleptice (stimulente ale sistemului nervos central)

• cocaină
• amfetamine și derivați: MDMA (Ecstasy)
• produse pe bază de cofeină: cafea, ceai, băuturi energizante
• nicotină din tutun.

Droguri Psihodisleptice (care produc modificări ale sistemului nervos central)

• derivate din canabis: hașiș, marijuana
• halucinogene: plante și ciuperci cum ar fi mescalină, peyote, psilocybină, LSD, compuși sintetici halucinogeni (DMT, DET, DPT, STP)
• anticolinergice:atropină, benztropină, scopolamină etc.

În funcție de originea produsului se clasifică în:

• droguri naturale, obținute direct din plante sau arbuști: opiu și opiacee, cannabis și rășina acestuia, khat, frunze de coca și derivați, alte plante halucinogene.
• droguri de semisinteză, realizate prin procedee chimice pornind de la o substanță naturală extrasă dintr-un produs vegetal: heroină, LSD etc.
• droguri sintetice (de sinteză), elaborate în întregime prin sinteze chimice: metadonă, mescalină, LSD 25, amfetamină, ecstasy ori alte substanțe psihotrope obținute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluși și solvenții volatili și alte produse cu proprietăți asemănătoare drogurilor. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradițională, fiind totodată larg răspândite și ușor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependență psihică și uneori fizică producând totodată și fenomenul de toleranță.

Un alt criteriu de grupare și clasificare a drogurilor este cel juridic, care face diferențierea între drogurile legale și ilegale sau de risc. Printre drogurile legale se găsesc, de exemplu, alcoolul, cofeina, nicotina, iar din cele ilegale cocaina, heroina, hașiș, canabis, Ecstasy, LSD etc.

Din categoria droguri de risc fac parte: produsele perturbatoare sau halucinogene, care alterează starea de conștiență (canabis, LSD, psilocibină, mescalină, DMT, ecstasy, phenciclidină, peyote, psilocynă etc).

Drogurile de mare risc includ droguri care inhibă activitatea sistemului nervos central și drogurile stimulente.

De asemenea, în funcție de modul de administrare, drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, de inhalare; unele se pot administra și sub formă de supozitoare.^{[7][8][9][10][11]}

• Convenția unică asupra substanțelor stupefiante din 1961, la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973
• Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992
• Convenția Națiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988, adoptată de România prin Legea nr. 118/1992.^[12]

• Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
• Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope
• Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri
• Hotărâre nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Antidrog.^[13][14]