Tranzitul lui Mercur

Tranziturile lui Mercur văzute de pe Pământ sunt mult mai frecvente decât cele ale planetei Venus, cu o frecvență de circa 13 sau 14 pe secol, ca urmare a apropierii planetei de Soare, ceea ce implică o perioadă de revoluție mai scurtă decât cea a lui Venus. Tranziturile pot să se producă în luna mai, la intervale de 13 sau de 33 de ani, sau în luna noiembrie la fiecare 7, 13 sau 33 de ani. Ultimele tranzituri ale lui Mercur datează din 2003, 2006, 2016 și 11 noiembrie 2019. Următoarele se vor produce la 13 noiembrie 2032 și 7 noiembrie 2039.

În timpul tranzitului din mai, Mercur este aproape de afeliu și are un diametru unghiular de 12 secunde de arc, în timp la un tranzit din noiembrie, planeta este aproape de periheliu și atunci diametrul unghiular este de 10 secunde de arc.

Prima observație a unui tranzit al lui Mercur datează din 7 noiembrie 1631 și a fost efectuată de Pierre Gassendi. Acesta nu a reușit să observe, luna următoare, tranzitul lui Venus, întrucât tabelele astronomice imprecise nu indicau faptul că acel tranzit nu era vizibil pentru o mare parte din Europa. Acest tranzit al lui Mercur fusese prezis de Johannes Kepler, cu puțin timp înainte de moartea sa, pornind de la lucrările sale asupra orbitei eliptice ale planetelor, cu un ecart de doar 5 ore. A putut astfel să testeze validitatea legilor pe care le enunțase.

Uneori Mercur doar pare că atinge Soarele în timpul tranzitului. Este posibil atunci ca tranzitul să fie total în anumite regiuni ale lumii, și doar parțial în altele; adică nu există un al doilea sau un al patrulea contact; acestea corespund momentului în care discul lui Mercur este în întregime, tangent „interior” discului solar (la începutul tranzitului), și la ieșire (sfârșitul tranzitului). Asemenea tranzituri sunt mult mai rare; ultimul s-a produs la 19 noiembrie 1999, iar precedentul la 28 octombrie 743. Următorul se va produce la 11 mai 2391.

Tranziturile simultane ale planetelor Mercur și Venus sunt extrem de rare: următoarele se vor produce în anul 69.163 și în anul 224.508.

Tranzitul lui Mercur în același timp cu o eclipsă de Soare este și el un fenomen astronomic foarte rar; următoarea eclipsă de Soare care se va produce odată cu un tranzit al lui Mercur va fi la 5 iulie 6757, și va fi vizibilă din estul Siberiei, Pacificul de Sud, Noua Zeelandă și Țara de Foc.

Acest tablou recapitulează tranziturile care au fost observate în secolele al XVII-lea - al XIX-lea.

Acest tablou pune în evidență tranziturile lui Mercur, care au avut sau vor avea loc, în secolele al XX-lea, în al XXI-lea și la începutul secolului al XXII-lea.

Tranzituri văzute de pe Venus

Tranziturile lui Mercur văzute de pe Venus se produc destul de neregulat: uneori pot avea loc mai multe tranzituri pe deceniu, în timp ce alteori pot exista perioade lungi fără să se producă vreun tranzit. Frecvența tranziturilor lui Mercur de pe Venus rămâne, în mod global, un pic mai ridicată decât cea a tranziturilor văzute de pe Terra.

Desigur, nimeni nu a văzut niciodată un tranzit al lui Mercur de pe Venus. Și, de altfel, condițiile observării lor nu vor fi niciodată reunite, atât din cauza „ostilității” suprafeței venusiene cât și din cauza stratului gros și permanent de nori din atmosfera planetei.

Perioada sinodică a lui Mercur de pe Venus este de 144,5664 de zile; ea poate fi calculată simplu, cu formula 1/(1/P - 1/Q), unde P este perioada siderală a lui Mercur (87,969 35 de zile), iar Q este perioada siderală a lui Venus (224,700 96 de zile).

Înclinația orbitei lui Marte, în raport cu planul eclipticii lui Venus este de 4,33°, care este mai puțin decât înclinația de 7,00°, în raport cu ecliptica Pământului.

Tranzitul care s-a produs la 21 martie 1894 este deosebit de interesant în măsura în care erau două tranzituri simultane de pe Saturn: tranzitul lui Mercur (de pe Venus și Saturn) și tranzitul lui Venus (de pe Saturn).

Tranzituri văzute de pe Marte

Tranziturile lui Mercur văzute de pe Marte sunt mult mai frecvente decât cele de pe Terra: s-au produs mai multe pe deceniu.

Roboții Spirit și Opportunity ar fi putut, în teorie, să observe tranzitul din 12 ianuarie 2005 (de la ora 11:45 UTC la 23:05 UTC), totuși singurele camere capabile să filmeze acest eveniment nu puteau să atingă o rezoluție suficientă. Ele reușiseră să observe tranziturile sateliților Deimos și Phobos prin fața Soarelui, dar cu un diametru unghiular de 2 minute de arc, Deimos este aproape de douăzeci mai mare decât Mercur, al cărui diametru unghiular este abia de 6,1 secunde de arc. Efemeridele generate de JPL Horizons indică faptul că robotul Opportunity ar fi fost în măsură să observe tranzitul de la început și până la apusul local al Soarelui (la cca 19:23 UTC pe Pământ), în timp ce al doilea robot, Spirit, ar fi putut să-l observe de la răsăritul local al Soarelui (la cca 19:38 UTC), până la capăt.

Perioada sinodică a lui Mercur de pe Marte este de 100,8888 de zile ; ea poate fi calculată cu formula 1/(1/P - 1/Q), unde P este perioada siderală a lui Mercur (87,969 35 de zile), iar Q este perioada siderală a lui Marte (686,960 10).

Înclinația orbitei lui Mercur, în raport cu planul eclipticii lui Marte, este de 5,16°, care este mai puțin decât înclinația de 7,00° în raport cu ecliptica Pământului.

Tranzituri văzute de pe Jupiter

Ca și pentru Marte, tranziturile lui Mercur de pe Jupiter sunt mult mai frecvent decât cele de pe Terra. Se produc mai multe tranzituri într-un deceniu.

În loc să se observe un tranzit de pe suprafața lui Jupiter, ar fi posibil să se observe de pe unul din sateliții săi naturali. Bineînțeles că orele și condițiile în care tranzitul ar fi observat ar fi ușor diferite. Ultimul tranzit al lui Mercur vizibil de pe Jupiter s-a produs la 25 decembrie 2005.

Din cauza razei importante a lui Jupiter, paralaxa lui Mercur între centrul lui Jupiter și unul din polii săi este de vreo 20,5 secunde de arc, ceea ce este aproape de 16 ori diametrul unghiular aparent al lui Mercur (1,3 secundă de arc), sau în jur de 5,3% din diametrul unghiular al Soarelui (în jur de 6,5 minute de arc). În consecință, unele tranzituri „ratate” ar fi putut fi văzute ca tranzituri razante la polii lui Jupiter.

Perioada sinodică a lui Mercur de pe Jupiter este de este de 89,7913 zile; ea poate fi calculată simplu, cu formula 1/(1/P - 1/Q), unde P este perioada siderală a lui Mercur (87,969 35 de zile), iar Q este perioada siderală a lui Jupiter (4 335,354 50 de zile).

Înclinația orbitei lui Mercur în raport cu planul eclipticii lui Jupiter este de 6,29°, ceea ce este ușor mai puțin decât înclinația de 7,00° în raport cu ecliptica Pământului.

Tranzituri văzute de pe Saturn

Tranziturile lui Mercur văzute de pe Saturn se produc „în grup” (mai multe tranzituri într-un an terestru); acestea apar cam la fiecare 30 de ani.

Ca și pentru Jupiter, tranziturile ar putea fi văzute mai ușor de pe unul din sateliții naturali ai lui Saturn decât de pe suprafața însăși a lui Saturn, în condiții ușor diferite. Ultimul tranzit al lui Mercur văzut de pe Saturn s-a produs la 30 decembrie 2011.

Perioada sinodică a lui Mercur de pe Saturn este de 88,695 de zile; ea poate fi calculată simplu, cu formula 1/(1/P - 1/Q), unde P este perioada siderală a lui Mercur (87,969 35 de zile), iar Q este perioada siderală a lui Saturn (10 757,736 50 de zile).

Înclinația orbitei lui Mercur în raport cu planul eclipticii lui Saturn este de 6,38°, ceea ce este ușor mai puțin decât înclinația de 7,00° în raport cu ecliptica Pământului.

Paralaxa lui Mercur între centrul lui Saturn și unul dintre polii săi este de vreo 9,1 secunde de arc, ceea ce este aproape de 12,5 ori diametrul unghiular aparent al lui Mercur (0,75 de secunde de arc), sau în jur de 4,3% din diametrul unghiular al Soarelui (aproximativ 3,5 minute de arc). În consecință, unele tranzituri „pierdute” ar putea fi văzute ca tranzituri razante la polii lui Saturn.

La 21 martie 1894, s-au produs două tranzituri simultane ale planetelor Mercur și Venus. La 8 decembrie 2056, se vor produce două tranzituri „pierdute” ale planetelor Mercur și Venus.

Planeta Mercur apare ca un mic punct negru pe discul Soarelui, pe care îl traversează pe o traiectorie aproape dreaptă în decurs de câteva ore (în funcție de traiectorie). În mod normal tranzitul poate fi văzut și cu ochiul liber, dar pentru siguranță trebuie respectate aceleași reguli de protecție ca și în cazul tuturor eclipselor solare (filtre speciale).
Atenție! Observarea discului solar fără protecție poate provoca retinei leziuni permanente sau chiar orbire.

• Cunningham, Clifford J., „Mercury's Time to Shine,” Mercury Sep–Oct 2006.
• Societatea Astronomică Română de Meteori, Astroclubul Gorj, Efemeride Astronomice pentru anul 2019, Bumbești-Jiu 2018.

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tranzitul lui Mercur

• NASA: Transits of Mercury, Seven Century Catalog: 1601 CE to 2300 CE Arhivat în 28 septembrie 2006, la Wayback Machine.
• NASA: Image from the transit of Mercury in 2003
• Shadow & Substance.com: Transit of Mercury Animated for 8 noiembrie 2006
• Transits of Mercury – Fourteen century catalog: 1 601 AD – 3 000 AD
• Transits of Mercury on Earth – Fifteen millennium catalog: 5 000 BC – 10 000 AD
• Astroinfo.ro: Tranzitul lui Mercur din 8 noiembrie 2006, de Sorin Hotea Arhivat în 23 septembrie 2015, la Wayback Machine.

Portal Sistemul Solar

• Tranzit astronomic
• Tranzitul lui Venus
• Eclipsă de Soare