Lista statelor lumii

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia
(Redirecționat de la Țările lumii)

La ora actuală în lume există 195 de state suverane și independente – 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite[1] plus Vatican și Palestina care sunt observatori permanenți la Națiunile Unite.

De asemenea, alte două entități de factoKosovo și Taiwan – sunt recunoscute ca state suverane și independente fiecare de circa ¼ din statele lumii.

Nu sunt state suverane și independente

Recunoașterea reciprocă

Statele lumii, cu foarte puține excepții, se recunosc între ele drept state suverane și independente și întrețin relații diplomatice. Printre excepțiile notorii se numără:

Lista statelor lumii

Nume scurt și oficialStemă și heraldicăMembru în cadrul Sistemului ONUSuveranitate disputatăInformații suplimentare cu privire la statutul și recunoașterea suveranității
AfganistanMembru ONUNuCapitala: Kabul

Afganistan este divizat în 34 provincii (velayat).(Badakhshan, Badghis, Baghlan, Balkh, Bamyan, Daykundi, Farah, Faryab, Ghazni, Ghur, Helmand, Herat, Jowzjan, Kabul, Kandahar, Kapisa, Khost, Kunar, Kunduz, Laghman, Logar, Maidan Wardak, Nangarhar, Nimruz, Nuristan, Paktia, Paktika, Panjshir, Parwan, Samangan, Sar-e Pol, Takhar, Urozgan, Zabul)

 Africa de Sud - Republica Africa de Sud
Membru ONUNuAfrica de Sud face parte din Commonwealth

Capitale:Cape Town (legislativă)
Pretoria (administrativă)
Bloemfontein (judiciară)

Republica Africa de Sud este divizată în 9 provincii. (Eastern Cape, Free State, Gauteng, KwaZulu-Natal, Limpopo, Mpumalanga, North West, Northern Cape, Western Cape)

Teritoriu anexat Insulele Prințul Eduard (Marion și Prințul Eduard) din Oceanul Indian

Albania - Republica Albania
Membru ONUNuCapitala: Tirana

Albania este divizată la nivel local în 12 regiuni (qarqe) ( Berat, Dibër, Durrës, Elbasan, Fier, Gjirokastër, Korçë, Kukës, Lezhë, Shkodër, Tirana, Vlorë)

 Algeria - Republica Algeriană Democratică și PopularăMembru ONUNuCapitala: Alger

Algeria este divizată în 48 provincii (wilayat). (Adrar, Aïn Defla, Aïn Témouchent, Alger, Annaba, Batna, Béchar, Béjaïa, Biskra, Blida, Bordj Bou Arréridj, Bouira, Boumerdès, Chlef, Constantina, Djelfa, El Bayadh, El Oued, El Tarf, Ghardaïa, Guelma, Illizi, Jijel, Khenchela, Laghouat, Mascara, Médéa, Mila, Mostaganem, M'Sila, Naâma, Oran, Ouargla, Oum El Bouaghi, Relizane, Saïda, Sétif, Sidi Bel Abbès, Skikda, Souk Ahras, Tamanrasset, Tébessa, Tiaret, Tindouf, Tipaza, Tissemsilt, Tizi Ouzou, Tlemcen).

 Andorra - Principatul Andorra
Membru ONUNuRolul de monarh este exercitat împreună de doi co-principi, episcopul de Urgell, (țara făcând parte din dioceza de Urgell) și președintele Franței.

Capitala: Andorra la Vella

Andorra este divizată la nivel local în 7 parohii (parròquies). ( Andorra la Vella, Canillo, Encamp, Escaldes-Engordany, La Massana, Ordino, Sant Julià de Lòria)

Angola: Republica Angola
Membru ONUNuCapitala: Luanda

Angola este formată din 18 provincii (províncias). (Bengo, Benguela, Bié, Cuando Cubango, Cuanza Norte, Cuanza Sul, Cabinda, Cunene, Huambo, Huíla, Luanda, Lunda Norte, Lunda Sul, Malanje, Moxico, Namibe, Uíge, Zaire)

 Antigua și Barbuda1
Membru ONUNuAntigua și Barbuda face parte din Commonwealth.

Capitala: St. John's

Are în componența sa 6 parishes (parohii) (Parohia Saint George, Parohia Saint John, Parohia Saint Mary, Parohia Saint Paul, Parohia Saint Peter, Parohia Saint Philip) și 2 depedențe (Barbuda și Redonda).

Dependința Barbuda constitue o regiune autonomă.

 Arabia Saudită - Regatul Arabiei Saudite
Membru ONUNuCapitala: Riad

Regatul este format din 13 regiuni (manațiq). (Al Bahah, Al Hudud ash Shamaliyah, Al Jawf, Medina, Al-Qassim, Riad, Ash Sharqiyah, 'Asir, Ha'il, Jizan, Mecca, Najran, Tabuk)

 Argentina2: Republica Argentina
Membru ONUNuCapitala: Buenos Aires

Argentina este o federație cu 23 de provincii ( Buenos Aires, Catamarca, Chaco, Chubut, Córdoba, Corrientes, Entre Ríos, Formosa, Jujuy, La Pampa, La Rioja, Mendoza, Misiones, Neuquén, Río Negro, Salta, San Juan, San Luis, Santa Cruz, Santa Fe, Santiago del Estero, Tucumán, Țara de Foc, Antarctica și Insulele din Atlanticul de Sud) și un oraș autonom Buenos Aires.

Teritoriu revendicat Zona Antarctică Argentiniană.

 Armenia: Republica Armenia
Membru ONUNu este recunoscută de PakistanCapitala: Erevan

Armenia este împărțită teritorial în 11 provincii (Aragatsotn, Ararat, Armavir, Gegharkunik, Kotayk, Lori, Shirak, Syunik, Tavush, Vayots Dzor. Oraș cu statul special: Erevan.

 Australia2 - Comunitatea Australiană
Membru ONUNuAustralia face parte din Commonwealth

Capitala: Canberra

Australia este o federație cu 6 state ( Noul Wales de Sud, Australia de Sud, Tasmania, Queensland, Victoria, Australia de Vest) și 2 teritorii ( Australian Capital Territory și Teritoriul de Nord. Teritoriul Jarvis Bay are un statut special.

Teritoriile externe și asociate la nivel federal ale Australiei sunt: ( Insulele Ashmore și Cartier, Zona Antarctică Australiană, Insula Crăciunului, Insulele Cocos, Insulele Mării de Coral cu Insula Willis, Insula Heard și Insulele McDonald, Insula Norfolk).

Teritoriile dependente și cu statul special la nivel statal sunt: ( Insula Lord Howe în cadrul statului Noul Wales de Sud, Insula Macquarie în cadrul statului Tasmania, Insulele Strâmtorii Torres în cadrul statului Queensland).

 Austria2 - Republica Austria
Membru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Viena

Austria este o federație cu 9 state (Bundesländer) ( Burgenland, Carintia, Austria Inferioară, Salzburg, Stiria, Tirol, Austria Superioară, Viena, Vorarlberg)

 Azerbaidjan1 - Republica Azerbaidjan
Membru ONUNuCapitala: Baku

Azerbaidjan este împărțit teritorial în 59 de districte plus 11 din Nagorno-Karabah (Absheron, Ağcabədi, Ağdam, Ağdaș, Agstafa, Agsu, Astara, Balakan, Barda, Beylagan, Bilasuvar, Djabrayil, Djalilabad, Dașkasan, Șabran, Fuzuli, Gadabay, Goranboy, Göyçay, Hajigabul, İmișli, İsmayıllı, Kalbadjar, Kurdamir, Lachin, Lankaran, Lerik, Masallı, Neftçala, Oguz, Gabala, Qax, Qazax, Qobustan, Quba, Qubadlı, Qusar, Saatlî, Sabirabad, Șaki, Salyan, Șamahî, Șəmkir, Samuk, Siyazan, Șușa, Tartar, Tovuz, Ujar, Hacimaz, Göygöl, Xızı, Hodjalî, Hodjavend, Yardımlı, Ievlah, Zanghilan, Zaqatala, Zardab), 11 orașe plus capitala Republicii Nagorno-Karabah (Șirvan, Baku, Gandja, Lankaran, Mingacevir, Naftalan, Neftçala, Șaki, Sumqayıt, Șușa, Stepanakert, Ievlah) și o republică autonomă care la rândul ei este împărțită în 7 districte (Babek, Djulfa, Kangarli, Ordubad, Sədərək, Șahbuz, Șarur) și un oraș (Naxcivan).

În Nagorno-Karabah a fost creat un stat de facto Republica Nagorno-Karabah.

 Bahamas - Comunitatea Bahamas
Membru ONUNuBahamas face parte din Commonwealth.

Capitala: Nassau

Are în componența sa 23 districte (Acklins, Insulele Berry, Bimini, Black Point, Insula Cat, Central Abaco, Central Andros, Central Eleuthera, Freeport, Insulele Crooked, East Grand Bahama, Exuma, Grand Cay, Green Turtle Cay, Insula Harbour, Hope Town, Inagua, Insula Long, Mangrove Cay, Mayaguana, Insula lui Moore, North Abaco, North Andros, North Eleuthera, Insula Ragged, Rum Cay, Insula San Salvador, South Abaco, South Andros, South Eleuthera, Spanish Wells, West Grand Bahama).

 Bahrain - Regatul Bahrain
Membru ONUNuCapitala: Manama

Regatul e format din 4 guvernorate (Guvernoratul Capitalei, Guvernoratul Muharraq, Guvernoratul de Nord, Governoratul de Sud).

 Bangladesh - Republica Populară Bangladesh
Membru ONUNuBangladesh face parte din Commonwealth

Capitala: Dacca

Statul e format din 8 districte (bibhag) (Barisal, Chittagong, Dhaka, Khulna, Mymensingh, Rajshahi, Rangpur, Sylhet)

 Barbados
Membru ONUNuBarbados face parte din Commonwealth.

Capitala: Bridgetown

Este format din 11 parohii (Christ Church, Saint Andrew, Saint George, Saint James, Saint John, Saint Joseph, Saint Lucy, Saint Michael, Saint Peter, Saint Philip, Saint Thomas).

 Belarus - Republica Belarus
Membru ONUNuCapitala: Minsk

Belarus este divizat în 7 regiuni ( Minsk, Regiunea Brest, , Regiunea Gomel, Regiunea Hrodna, Regiunea Minsk, Regiunea Moghilău, Regiunea Vițebsk)

 Belgia2 - Regatul Belgiei
Membru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Bruxelles

Belgia este divizată în 3 comunități lingvistice ( Comunitatea flamandă, Comunitatea franceză, Comunitatea germanofonă) și 10 regiuni ( Regiunea Capitalei Bruxelles, Anvers, Flandra de Est, Brabantul Flamand, Limburg, Flandra de Vest, Hainaut, Liège, Luxemburg, Namur, Brabantul Valon).

 Belize
Membru ONUNuBelize face parte din Commonwealth.

Capitala: Belmopan

Este divizat în 6 districte (Districtul Belize, Districtul Cayo, Districtul Corozal, Districtul Orange Walk, Districtul Stann Creek, Districtul Toledo).

 Benin3 - Republica Benin
Membru ONUNuCapitala: Porto Novo

Benin are în componența sa 12 departamente (Alibori, Atakora, Atlantique, Borgou, Collines, Donga, Kouffo, Littoral, Mono, Ouémé, Plateau, Zou).

 Bhutan - Regatul Bhutan
Membru ONUNuCapitala: Thimphu

Bhutan este divizat în 20 de districte (Bhumthang, Chukha, Dagana, Gasa, Haa, Lhuntse, Mongar, Paro, Pemagatshel, Punakha, Samdrup Jongkhar, Samtse, Sarpang, Thimphu, Trashigang, Trashiyangtse, Trongsa, Tsirang, Wangdue Phodrang, Zhemgang)

 Birmania4 - Republica Uniunii Myanmar
Membru ONUNuCapitala: Naypyidaw

Statul este împărțit 7 state ( Statul Chin, Statul Kachin, Statul Kayah, Statul Kayin, Statul Mon, Statul Rakhine, Statul Shan), 7 regiuni (Regiunea Ayeyarwady, Regiunea Bago, Regiunea Magway, Regiunea Mandalay, Regiunea Sagaing, Regiunea Tanintharyi, Regiunea Yangon), 5 zone cu administrare proprie (Danu, Kokang, Naga, Pa Laung, Pa'O), o diviziune cu auto determinare (Wa), și un teritoriu unit ( Teritoriul Unit Naypyidaw) numite diviziuni.

 Bolivia - Statul Plurinațional al Boliviei
Membru ONUNuCapitale:

Sucre (constituțională)
La Paz (administrativă)

Statul este împărțit în 9 departamente ( Beni, Chuquisaca, Cochabamba, La Paz, Oruro, Pando, Potosí, Santa Cruz, Tarija).

 Bosnia și Herțegovina2
Membru ONUNuCapitala Sarajevo

Bosnia și Herțegovina este o federație formată din 2 unități constituente:

  1. Federația Bosniei și Herțegovinei (divizată în 10 cantoane) (Una-Sana, Posavina, Tuzla, Zenica-Doboj, Podrinje Bosniac, Bosnia Centrală, Herțegovina-Neretva, Herțegovina de Vest, Sarajevo, 10),  Republika Srpska, divizată în 64 de entități și o unitate administrativă autonomă Districtul Brčko.
 Botswana - Republica Botswana
Membru ONUNuBotswana face parte din Commonwealth

Capitala Gaborone

Botswana are 10 districte (Districtul Central, Districtul Chobe, Ghanzi, Districtul Kgalagadi, Districtul Kgatleng, Districtul Kweneng, Districtul North-East, Districtul North-West, Districtul South-East, Districtul Southern).

 Brazilia2 - Republica Federativă a Braziliei
Membru ONUNuCapitala Brasília

Brazilia este o federație formată din 26 de state ( Acre, Alagoas, Amapá, Amazonas, Bahia, Ceará, Espírito Santo, Goiás, Maranhão, Mato Grosso, Mato Grosso do Sul, Minas Gerais, Pará, Paraíba, Paraná, Pernambuco, Piauí, Rio de Janeiro, Rio Grande do Norte, Rio Grande do Sul, Rondônia, Roraima, Santa Catarina, São Paulo, Sergipe, Tocantins) și 1 district federal (Districtul Federal (Brazilia)).

Territoriu revendicat informal Zona Antarctică Braziliană

 Brunei - Statul Brunei Darussalam
Membru ONUNuBrunei face parte din Commonwealth

Capitala Bandar Seri Begawan

Statul are în componența sa 4 districte (Districtul Belait, Districtul Brunei-Muara, Districtul Temburong, Districtul Tutong).

 Bulgaria - Republica Bulgaria
Membru ONUNuMembru al UE.

Capitala Sofia

Bulgaria are în componența sa 28 de regiuni (Regiunea Blagoevgrad, Regiunea Burgas, Regiunea Dobrici, Regiunea Gabrovo, Regiunea Haskovo, Regiunea Kărdjali, Regiunea Kiustendil, Regiunea Loveci, Regiunea Montana, Regiunea Pazardjik, Regiunea Pernik, Regiunea Plevna, Regiunea Plovdiv, Regiunea Razgrad, Regiunea Ruse, Regiunea Șumen, Regiunea Silistra, Regiunea Sliven, Regiunea Smolean, Regiunea Sofia-capitala, Regiunea Sofia, Regiunea Stara Zagora, Regiunea Tărgoviște, Regiunea Varna, Regiunea Veliko Tărnovo, Regiunea Vidin, Regiunea Vrața, Regiunea Iambol).

 Burkina Faso3
Membru ONUNuCapitala Ouagadougou

Burkina Faso are în componența sa 13 regiuni (Regiunea Boucle du Mouhoun, Regiunea Cascades, Regiunea Centre, Regiunea Centre-Est, Regiunea Centre-Nord, Regiunea Centre-Ouest, Regiunea Centre-Sud, Regiunea Est, Regiunea Hauts-Bassins, Regiunea Nord, Regiunea Plateau-Central, Regiunea Sahel, Regiunea Sud-Ouest).

 Burundi - Republica Burundi
Membru ONUNuCapitala Bujumbura

Statul Burundi este divizat în 17 provincii (Provincia Bubanza, Provincia Bujumbura Mairie, Provincia Bujumbura Rurală, Provincia Bururi, Provincia Cankuzo, Provincia Cibitoke, Provincia Gitega, Provincia Karuzi, Provincia Kayanza, Provincia Kirundo, Provincia Makamba, Provincia Muramvya, Provincia Muyinga, Provincia Mwaro, Provincia Ngozi, Provincia Rutana, Provincia Ruyigi).

 Cambodgia - Regatul Cambodgiei
Membru ONUNuCapitala: Phnom Penh

Cambodgia este împărțită în 24 de provincii (Banteay Meanchey, Battambang, Kampong Cham, Kampong Chhnang, Kampong Speu, Kampong Thom, Kampot, Kandal, Kep, Koh Kong, Kratié, Mondulkiri, Oddar Meanchey, Pailin, Pursat, Preah Vihear, Prey Veng, Ratanakiri, Siem Reap, Sihanoukville, Stung Treng, Svay Rieng, Takéo, Tbong Khmum).– Phnom Penh (municipalitate)

 Camerun - Republica Camerun
Membru ONUNuCameroun face parte din Commonwealth

Capitala: Yaoundé

Camerunul este împărțit în 10 regiuni (Provincia Adamawa, Provincia Centru, Regiunea de Est, Provincia Extrem Nord, Provincia Litoral, Provincia de Nord, Provincia de Nord-Vest, Provincia de Sud, Provincia de Sud-Vest, Provincia de Vest).

 Canada2 - Canada
Membru ONUNuCanada face parte din Commonwealth

Capitala: Ottawa

Canada este o federație formată din 10 provincii și 3 teritorii.

 Capul Verde6 - Republica Capului Verde
Membru ONUNuCapitala: Praia

Republica este divizată în 22 municipalități: (Municipalitatea Ribeira Grande, Municipalitatea Paúl, Municipalitatea Porto Novo, Municipalitatea São Vicente, Municipalitatea Ribeira Brava, Municipalitatea Tarrafal de São Nicolau, Municipalitatea Sal, Municipalitatea Boa Vista, Municipalitatea Maio, Municipalitatea Praia, Municipalitatea São Domingos, Municipalitatea Santa Catarina, Municipalitatea São Salvador do Mundo, Municipalitatea Santa Cruz, Municipalitatea São Lourenço dos Órgãos, Municipalitatea Ribeira Grande de Santiago, Municipalitatea São Miguel, Municipalitatea Tarrafal, Municipalitatea São Filipe, Municipalitatea Santa Catarina do Fogo, Municipalitatea Mosteiros, Municipalitatea Brava).

 Cehia - Republica Cehă
Membru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Praga

Republica este împărțită în 14 regiuni: ( Regiunea Boemia Centrală, Regiunea Hradec Králové, Regiunea Karlovy Vary, Regiunea Liberec, Regiunea Moravia-Silezia, Regiunea Olomouc, Regiunea Pardubice, Regiunea Plzeň, Praga, Regiunea Boemia de Sud, Regiunea Moravia de Sud, Regiunea Ústí nad Labem, Regiunea Vysočina, Regiunea Zlín).

 Republica Centrafricană
Membru ONUNuCapitala: Bangui

Statul este împărțit în 16 prefecturi: (Bamingui-Bangoran, Basse-Kotto, Haute-Kotto, Haut-Mbomou, Kémo, Lobaye, Mambéré-Kadéï, Mbomou, Nana-Grébizi, Nana-Mambéré, Ombella-M'Poko, Ouaka, Ouham, Ouham-Pendé, Sangha-Mbaéré, Vakaga)– Bangui (comună autonomă)

 Chile - Republica Chile
Membru ONUNuCapitala: Santiago de Chile

Statul este împărțit în 15 regiuni: ( Regiunea Arica și Parinacota, Regiunea Tarapacá, Regiunea Antofagasta, Regiunea Atacama, Regiunea Coquimbo, Regiunea Valparaíso, Regiunea O'Higgins, Regiunea Maule, Regiunea Bío-Bío, Regiunea Araucanía, Regiunea Los Ríos, Regiunea Los Lagos, Regiunea Aysén, Regiunea Magallanes și Antarctica Chiliană, Regiunea metropolitană Santiago)

Există 2 "teritorii speciale" ale statului Chile în Regiunea Valparaíso

  1. Insula Paștelui
  2. Insulele Juan Fernández.

Teritoriu revendicat Antarctica Chiliană.

 Republica Populară Chineză1, 7- Republica Populară Chineză
Membru ONUNu este recunoscută de către 22 de state. Revendicată de către Republica China - Taiwan.Capitala: Beijing

Republica Populară Chineză conține 23 provincii (de facto 22 plus Taiwan) , 5 regiuni autonome, 4 municipalități.

R.P. Chineză are suveranitate asupra regiunilor administrative speciale ale:

  1. Hong Kong
  2. Macao

R.P. Chineză nu este recunoscută de către 21 de state, membre ale ONU și de către Vatican care recunosc Taiwanul (Republica China).R.P. Chineză revendică, dar deține controlul asupra statului de facto independent Taiwan - Republica China.

Teritorii revendicate Insulele Paracel și Insulele Spratly.

 Ciad - Republica Ciad
Membru ONUNuCapitala: N'Djamena

Ciadul este împărțit în 22 de regiuni: (Regiunea Barh el Ghazel, Regiunea Batha, Regiunea Borkou, Regiunea Chari-Baguirmi, Regiunea Ennedi, Regiunea Guéra, Regiunea Hadjer-Lamis, Regiunea Kanem, Regiunea Lac, Regiunea Logone Occidental, Regiunea Logone Oriental, Regiunea Mandoul, Regiunea Mayo-Kebbi Est, Regiunea Mayo-Kebbi Ouest, Regiunea Moyen-Chari, Regiunea Ouaddaï, Regiunea Salamat, Regiunea Sila, Regiunea Tandjilé, Regiunea Tibesti, Regiunea Wadi Fira Orașul N'Djamena (regiune cu statut special)).

 Cipru - Republica Cipru
Membru ONUNu este recunoscută de TurciaMembru al UE. Cipru face parte din Commonwealth

Capitala: Nicosia

Republica Cipriotă este împărțită în 6 districte: (Districtul Famagusta, Districtul Kyrenia, Districtul Larnaca, Districtul Limassol, Districtul Nicosia, Districtul Paphos)

Cipru ne este recunoscut de 1 stat membru al ONU Turcia

Partea de nord-est a insulei este statul de facto Republica Turcă a Ciprului de Nord

 Coasta de Fildeș8 - Republica Côte d'Ivoire
Membru ONUNuCapitala: Yamoussoukro

Republica este împărțită în 19 regiuni: (Regiunea Agnéby, Regiunea Bafing, Regiunea Bas-Sassandra, Regiunea Denguélé, Regiunea Dix-Huit Montagnes, Regiunea Fromager, Regiunea Haut-Sassandra, Regiunea Lacs, Regiunea Lagunes, Regiunea Marahoué, Regiunea Moyen-Cavally, Regiunea Moyen-Comoé, Regiunea N'zi-Comoé, Regiunea Savanes , Regiunea Sud-Bandama, Regiunea Sud-Comoé, Regiunea Vallée du Bandama, Regiunea Worodougou, Regiunea Zanzan).

 Columbia - Republica Columbia
Membru ONUNuCapitala: Bogotá

Este formată din 32 departamente: ( Bogotá (Capitală de district), Departamentul Amazonas, Departamentul Antioquia, Departamentul Arauca, Departamentul Atlántico, Departamentul Bolívar, Departamentul Boyacá, Departamentul Caldas, Departamentul Caquetá, Departamentul Casanare, Departamentul Cauca, Departamentul Cesar, Departamentul Chocó, Departamentul Córdoba, Departamentul Cundinamarca, Departamentul Guainía, Departamentul Guaviare, Departamentul Huila, Departamentul La Guajira, Departamentul Magdalena, Departamentul Meta, Departamentul Nariño, Departamentul Norte de Santander, Departamentul Putumayo, Departamentul Quindío, Departamentul Risaralda, Arhipelagul San Andrés, Providencia și Santa Catalina, Departamentul Santader, Departamentul Sucre, Departamentul Tolima, Departamentul Valle del Cauca, Departamentul Vaupés, Departamentul Vichada)

 Comore2 - Uniunea Comorelor
Membru ONUNuCapitala: Moroni

Comore este formată din 3 insule.Insulele: ( Anjouan, Grande Comore, Mohéli)

 Republica Democrată Congo9 - Republica Democrată Congo
Membru ONUNuCapitala: Kinshasa

Republica Democrată Congo este formată din 11 provincii: (Bandundu, Bas-Congo, Équateur, Kasai-Occidental, Kasai-Oriental, Katanga, Kinshasa, Maniema, Nord-Kivu, Orientale, Sud-Kivu)

 Republica Congo10 - Republica Congo
Membru ONUNuCapitala: Brazzaville

Este format din 11 departamente: (Bouenza, Brazzaville, Cuvette, Cuvette-Ouest, Kouilou, Lékoumou, Likouala, Niari, Plateaux, Pointe-Noire, Pool, Sangha).

 Coreea de Nord11 - Republica Populară Democrată Coreeană
Membru ONUNu este recunoscută de către două state membre ONU Japonia și Coreea de Sud. Revendicată de către Coreea de Sud.Capitala: Phenian

Este formată din 9 regiuni: (Provincia Chagang, Provincia Hamgyong de Nord, Provincia Hamgyong de Sud, Provincia Hwanghae de Nord, Provincia Hwanghae de Sud, Provincia Kangwon, Provincia Pyongan de Nord, Provincia Pyongan de Sud, Provincia Ryanggang)

Nu este recunoscută de către două state membre ONU Japonia și Coreea de Sud. Revendicată de către Coreea de Sud.Revendică Coreea de Sud

 Coreea de Sud12 - Republica Coreea

Membru ONUNu este recunoscută de către un singur membru ONU, Coreea de Nord. Revendicată de către Coreea de Nord.Capitala: Seul

Este formată din 9 provincii: (Provincia Chungcheong de Nord, Provincia Chungcheong de Sud, Provincia Gangwon, Provincia Gyeonggi-do, Provincia Gyeongsangbuk-do, Provincia Gyeongsang de Sud, Provincia Jeolla de Nord, Provincia Jeolla de Sud).

Coreea de Sud conține o regiune autonomă, Jeju-do.Coreea de Sud nu este recunoscută de către un singur membru ONU, Coreea de Nord. Revendicată de către Coreea de Nord.Revendică Coreea de Nord

 Costa Rica - Republica Costa Rica
Membru ONUNuCapitala: San José

Republica este împărțită în 7 provincii: ( Provincia Alajuela, Provincia Cartago, Provincia Guanacaste, Provincia Heredia, Provincia Limón, Provincia Puntarenas, Provincia San José)

 Croația - Republica Croația
Membru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Zagreb

Croația este divizată în 21 de cantoane.

 Cuba - Republica Cuba
Membru ONUNuCapitala: Havana

Cuba este divizată în 15 provincii și o municiplitate specială.

  • Provinciile: ( Provincia Pinar del Río, Provincia Artemisa, Provincia La Habana, Provincia Mayabeque, Provincia Matanzas, Provincia Cienfuegos, Provincia Villa Clara, Provincia Sancti Spíritus, Provincia Ciego de Ávila, Provincia Camagüey, Provincia Las Tunas, Provincia Granma, Provincia Holguín, Provincia Santiago de Cuba, Provincia Guantánamo, Insula Juventud (municipalitate specială)).
 Danemarca13 - Regatul DanemarceiMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Copenhaga

Danemarca este divizată în 5 regiuni.Regatul danez include două teritorii autonome:

  1. Insulele Feroe ((Føroyar/Færøerne)
  2. Groenlanda (Kalaallit Nunaat/Grønland)
 Djibouti - Republica DjiboutiMembru ONUNuCapitala: Djibouti

Djibuti este divizat în 5 regiuni și o municipalitate

 Dominica - Comunitatea DominicaMembru ONUNuDominica face parte din Commonwealth

Capitala: Roseau

Dominica este divizată în 10 parohii (parishes)

 Republica DominicanăMembru ONUNuCapitala: Santo Domingo

Republica Dominicană este divizată în 31 provincii

 Ecuador - Republica EcuadorMembru ONUNuCapitala: Quito

Ecuador este divizat în 24 provincii

Ecuador are o provincie cu regim special Provincia Galápagos

 Egipt - Republica Arabă EgiptMembru ONUNuCapitala: Cairo

Egiptul este divizat în 27 guvernorate

 El Salvador - Republica El SalvadorMembru ONUNuCapitala: San Salvador

El Salvador este divizat în 14 departamente

  Elveția2 - Confederația ElvețianăMembru ONUNuCapitala: Berna

Elveția este formată din 26 de cantoane.

 Emiratele Arabe Unite2Membru ONUNuCapitala: Abu Dhabi

Emiratele Arabe Unite sunt formate din 7 emirate.

 Eritreea - Statul EritreeaMembru ONUNuCapitala: Asmara

Eritreea este divizată în 6 regiuni

 Estonia - Republica EstoniaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Tallinn

Estonia este divizată în 15 regiuni

 Eswatini - Regatul Eswatini
Membru ONUNuEswatini face parte din Commonwealth.

Capitale:
Lobamba (legislativă)
Mbabane (administrativă)

Eswatini este divizat în 4 regiuni

 Etiopia2 - Republica Federală Democrată EtiopiaMembru ONUNuCapitala: Addis Abeba

Etiopia este o federație formată din 9 regiuni și 2 orașe libere.

 Fiji1 - Republica Insulelor FijiMembru ONUNuFiji face parte din Commonwealth

Capitala: Suva

Fiji este divizată în 4 diviziuni administrative

Conține 1 regiune autonomă Rotuma.

 Filipine - Republica FilipineMembru ONUNuCapitala: Manila

Filipine este divizată în 81 provincii

Conține o regiune autonomă, Regiunea Autonomă în Mindanao Mulsuman.

 Finlanda1 - Republica FinlandaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Helsinki

Finlanda este divizată în 19 regiuni

  1. Åland este o regiune autonomă neutră demilitarizată al Finlandei.
 Franța13 - Republica FrancezăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Paris

Este împărțită în 27 regiuni.Dintre acestea 5 sunt regiuni de peste mări.

  1. Guadelupa
  2. Guyana Franceză
  3. Martinica
  4. Mayotte
  5. Réunion

La 1 ianuarie 2016 în urma reformei teritoriale din 2014 în Franța regiunile vor avea o noua înfățișare.

Franța include, de asemenea, teritoriile de peste mări:

  1. Insula Clipperton
  2. Noua Caledonie
  3. Polinezia Franceză
  4. Sfântul Bartolomeu
  5. Sfântul Martin
  6. Sfîntul Petru și Miquelon
  7. Teritoriile australe și antarctice franceze cu districtele
    1. Teritoriul Adélie
    2. Insulele Crozet
    3. Insulele Împrăștiate în Oceanul Indian
      1. Insula Bassas da India
      2. Insula Europa
      3. Insulele Glorioase
      4. Insula Juan de Nova
      5. Insula Tromelin
    4. Insulele Kerguelen
    5. Insulele Sfântul-Paul și Amsterdam
  8. Wallis și Futuna

și teritoriile

  1. Domeniul Național Francez din Țara Sfântă (Israel)
  2. Domeniile franceze din insula Sfânta Elena
  3. Fundațiile Pioase ale Franței la Roma și la Lorette
 Gabon - Republica GabonezăMembru ONUNuCapitala: Libreville

Gabon este divizat în 9 provincii

 Gambia - Republica GambiaMembru ONUNuCapitala: Banjul

Gambia este divizată în 5 diviziuni

 Georgia1, 14Membru ONUNuCapitala: Tbilisi

Georgia este divizată în 9 regiuni și 2 regiuni autonome, Adjaria și Abhazia.

În Abhazia și Osetia de Sud, s-au format state de facto.

  1. Republica Abhazia
  2. Republica Osetia de Sud
 Germania2 - Republica Federală GermaniaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Berlin

Germania este o federație din 16 state federale (Bundesländer).

 Ghana - Republica GhanaMembru ONUNuGhana face parte din Commonwealth

Capitala: Accra

Ghana este divizată în 10 regiuni

 Grecia1 - Republica ElenăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Atena

Grecia este divizată în 13 regiuni

Statul Teocratic al Sfîntului Munte Athos este o prefectură autonomă a Greciei.

 Grenada1Membru ONUNuFace parte din Commonwealth.

Capitala: Saint George's

Grenada este divizată în 6 parohii (parishes).

Dependință: Carriacou și Petite Martinique

 Guatemala - Republica GuatemalaMembru ONUCapitala: Ciudad de Guatemala
 Guineea15 - Republica GuineeaMembru ONUNuCapitala: Conakry

Guineea este divizată în 7 regiuni

 Guineea-Bissau - Republica Guineea-BissauMembru ONUNuCapitala: Bissau

Guineea Bissau este divizată în 8 regiuni și 1 sector autonom

 Guineea Ecuatorială - Republica Guineea EcuatorialăMembru ONUNuCapitala: Malabo

Guineea Ecuatorială este divizată în 7 provincii

 Guyana - Republica Cooperatistă GuyanaMembru ONUNuGuyana face parte din Commonwealth

Capitala: Georgetown

Guyana este divizată în 10 regiuni

 Haiti - Republica HaitiMembru ONUNuCapitala: Port-au-Prince

Haiti este divizat în 10 departamente

 Honduras - Republica HondurasMembru ONUNuCapitala: Tegucigalpa

Honduras este divizat în 10 departamente

 India2 - Republica IndiaMembru ONUNuIndia face parte din Commonwealth

Capitala: New Delhi

India este o federație din 29 de state și 7 teritorii unionale.

 Indonezia - Republica IndoneziaMembru ONUNuCapitala: Jakarta

Indonezia este divizată în 34 provoncii. 5 provincii au statut autonom special: Aceh, Jakarta RCS, Yogyakarta SR, Papua, Papua de Vest.

 Iordania - Regatul Hașemit al IordanieiMembru ONUNuCapitala: Amman

Iordania este divizată în 12 guvernorate

 Irak - Republica IrakMembru ONUNuCapitala: Bagdad

Irakul este o federație format din 19 guvernorate, 3 dintre ele alcătuind autonomia:

O parte din teritoriul Irakului este ocupat de statul de facto nerecunoscut Statul Islamic (din Irak și Levant)

 Iran - Republica Islamică IranMembru ONUNuCapitala: Teheran

Iranul este divizat în 31 provincii

 Irlanda - Republica IrlandaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Dublin

Irlanda este divizată în 32 comitate

 Islanda - Republica IslandaMembru ONUNuCapitala: Reykjavík

Islanda este divizată în 8 regiuni

 Israel - Statul IsraelMembru ONUNu este recunoscut de 32 de stateCapitala: Ierusalim

Israel este divizat în 6 districte

Israel nu este recunoscut ca stat de către 32 de membri ONU (în special cele mai multe state arabe) și de RADS.

Israel exercită controlul asupra teritoriului revendicat de Statul Palestina 16, menținând diferite niveluri de control asupra teritoriului Cisiordaniei, și, deși în urma dezangajarii unilaterale, nu mai are o prezență civilă sau militară permanentă în Fâșia Gaza, este încă considerat de unele state și organizații internaționale putere de ocupație în conformitate cu dreptul internațional.

 Italia - Republica ItalianăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Roma

Italia este împărțită în 20 de regiuni.

 JamaicaMembru ONUNuFace parte din Commonwealth.

Capitala: Kingston

Jamaica este împărțită în 14 parohii (parishes)

 JaponiaMembru ONUNuCapitala: Tōkyō

Japonia este împărțită în 47 prefecturi.

 Kazahstan - Republica KazahstanMembru ONUNuCapitala: Nur-Sultan

Kahahstan este împărțit în 14 regiuni.

 Kenya - Republica KenyaMembru ONUNuKenya face parte din Commonwealth

Capitala: Nairobi

Kenya este împărțită în 47 comitate.

 Kârgâzstan - Republica KirghizăMembru ONUNuCapitala: Bișkek

Kârgâstan este împărțit în 7 regiuni.

 Kiribati - Republica KiribatiMembru ONUNuKiribati face parte din Commonwealth

Capitala: Tarawa

 Kuweit - Statul KuweitMembru ONUNuCapitala: Kuweit

Kuweit este împărțit în 6 guvernorate.

 Laos - Republica Populară Democrată LaosMembru ONUNuCapitala: Vientiane

Laos este împărțit în 17 provincii și 1 municipiu.

 Lesotho - Regatul LesothoMembru ONUNuLesotho face parte din Commonwealth

Capitala: Maseru

Lesotho este împărțit în 10 districte.

 Letonia - Republica LetoniaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Riga

Letonia este împărțită în 110 municipalități și 9 orașe republicane.

 Liban - Republica LibanezăMembru ONUNuCapitala: Beirut

Liban este împărțit în 6 guvernorate.

 Liberia - Republica LiberiaMembru ONUNuCapitala: Monrovia

Liberia este împărțită în 15 comitate.

 Libia - Statul LibiaMembru ONUNuCapitală: Tripoli

Libia este împărțită în 22 districte.

Libia are 2 regiuni care și-a declarat autonomia de sine-stătător:

  1. Cirenaica
  2. Fezzan
 Liechtenstein - Principatul LiechtensteinMembru ONUNuCapitală: Vaduz

Principatul este împărțit în 11 comune.

 Lituania - Republica LituaniaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitală: Vilnius

Lituania conține 10 județe.

 Luxemburg - Marele Ducat al LuxemburguluiMembru ONUNuMembru al UE.

Capitală: Luxemburg

Țara este împărțită în 3 districte.

 Macedonia de Nord17 - Republica Macedonia de NordMembru ONUNuCapitală: Skopje

Macedonia este împărțită în 8 regiuni.

Din cauza disputei numelui Macedonia, țara este menționată de către ONU și un număr de state și organizații internaționale ca "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei".

 Madagascar18 - Republica MadagascarMembru ONUNuCapitala: Antananarivo

Madagascar este împărțit în 22 regiuni.

 Malawi - Republica MalawiMembru ONUNuMalawi face parte din Commonwealth

Capitala: Lilongwe

Malawi este împărțit în 3 regiuni.

 Malaezia2 - Federația MalaezieiMembru ONUNuMalaezia face parte din Commonwealth

Capitala: Kuala Lumpur

Malaezia este o federație alcătuită din 13 de state și trei teritorii federale.

 Maldive - Republica MaldivelorMembru ONUNuCapitala: Malé

Maldive este împărțită în 20 atoli.

 Mali - Republica MaliMembru ONUNuCapitala: Bamako

Mali este împărțit în 8 regiuni și 1 district.

 Malta - Republica MaltaMembru ONUNuMembru al UE.

Malta face parte din Commonwealth.

Capitala: Valletta

Malta este împărțită în 5 regiuni.

 Maroc19 - Regatul MarocMembru ONUNuCapitală: Rabat

Maroc este împărțit în 16 regiuni.

Maroc pretinde suveranitatea asupra Sahara Occidentală și controlează cea mai mare parte din ea, care este contestată de către statul de facto Republica Arabă Democrată Saharawi19.

 Insulele Marshall - Republica Insulelor MarshallMembru ONUNuSub liberă asociere cu Statele Unite ale Americii.

Capitală: Majuro

Insulele Marshall cuprind 31 de districte.

 Mauritania - Republica Islamică MauritaniaMembru ONUNuCapitala: Nouakchott

Mauritania este divizată în 15 regiuni

 Mauritius - Republica MauritiusMembru ONUNuMauritius face parte din Commonwealth.

Capitala: Port Louis

Mauritius este divizată în 9 districte

Conține o insulă autonomă, Insula Rodrigues

 Mexic2 - Statele Unite MexicaneMembru ONUNuCapitala: Ciudad de México

Mexic este o federație alcătuită din 31 de state și un district federal.

 Statele Federate ale Microneziei2 - Statele Federate ale MicronezieiMembru ONUNuSub liberă asociere cu Statele Unite ale Americii.

Capitala: Palikir

Statele Federate ale Microneziei este o federație din patru state.

 Republica Moldova1Membru ONUNuCapitala: Chișinău

Moldova e împărțită în 37 de raioane, 4 municipii și două Unități teritoriale autonome recunoscute : Găgăuzia (U.T.A.G.) și Transnistria (U.T.A.N.).

În Transnistria, s-a stabilit un stat de facto

Republica Moldovenească Nistreană

 Monaco - Principatul MonacoMembru ONUNuCapitala: Monaco

Monaco este divizat în 3 municipii

 MongoliaMembru ONUNuCapitala: Ulaanbaatar

Mongolia este divizată în 21 provincii (aimag)

 Mozambic - Republica MozambicMembru ONUNuMozambic face parte din Commonwealth.

Capitala: Maputo

Mozambic este divizat în 10 provoncii și un oraș capitală

 Muntenegru - Republica MuntenegruMembru ONUNuCapitala: Podgorica

Muntenegru este divizat în 23 municipalități

 Namibia - Republica NamibiaMembru ONUNuNamibia face parte din Commonwealth.

Capitala: Windhoek

Namibia este divizată în 13 regiuni:Omusati, Oshana, Okavango, Ohangwena, Oshikoto, Caprivi, Kunene, Otjozondjupa, Erongo, Omaheke, Hardap, Karas,

Khomas
 Nauru - Republica NauruMembru ONUNuNauru face parte din Commonwealth.

Capitala: Yaren

Nauru este divizat în 14 districte

   Nepal - Republica Federală Democratică NepalMembru ONUNuCapitala: Kathmandu

Nepal este o federație compusă din 14 zone.

 Nicaragua - Republica NicaraguaMembru ONUNuCapitala: Managua

Nicaragua este divizată în 15 departamente și două regiuni autonome

  1. Regiunea Autonomă a Atlanticului de Sud
  2. Regiunea Autonomă a Atlanticului de Nord
 Niger - Republica NigerMembru ONUNuCapitala: Niamey

Niger este divizat în 7 regiuni și districtul capitalei

 Nigeria2 - Republica Federală NigeriaMembru ONUNuNigeria face parte din Commonwealth.

Capitala: Abuja

Nigeria este o federație din 36 de state și un teritoriu federal.

 Norvegia13 - Regatul NorvegieiMembru ONUNuCapitala: Oslo

Norvegia este divizată în 19 comitate

Teritorii componente neintegrate (nealocate unor comitate):

  • Svalbard este o parte integrantă a Norvegiei, dar are un statut special ca urmare a Tratatului Svalbard.
  • Jan Mayen este o insulă care este o parte integrantă a Norvegiei, deși nu este încorporat.

Norvegia posedă și teritoriile dependente:

  1. Insula Bouvet
  2. Insula Petru I
  3. Zona Antarctică Norvegiană
 Noua Zeelandă3Membru ONUNuNoua Zeelandă face parte Commonwealth

Capitala: Wellington

Noua Zeelandă este divizată în 16 regiuni Noua Zeelandăa posedă teritoriile dependente:

  1. Zona Antarctică Neozeelandeză(Dependența Ross)
  2. Tokelau

Noua Zeelandă are responsabilități pentru (dar nici un drept de control asupra) două state în mod liber asociate:

  1. Insulele Cook
  2. Niue

Insulele Cook și Niue au relații diplomatice cu 39 și respectiv 11 de membri ONU.

 Regatul Țărilor de Jos13 - Regatul Țărilor de JosMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Amsterdam

Țările de Jos este divizată în 12 provincii

Regatul Țărilor de Jos este format din 4 țări componente:

  1. Țările de Jos
  2. Aruba
  3. Curaçao
  4. Sint Maarten

Monarhul și miniștrii săi formează Guvernul Regatului, precum și guvernul țării constitutive Țările de Jos. După dizolvarea Antilelor Neerlandeze în 2010, Curaçao și Sint Maarten au devenit țări constituente, care, alături de Aruba, se bucură de o autonomie considerabilă. Celelalte trei insule ( Bonaire, Saba, Sint Eustatius) au devenit municipalități speciale ale Țărilor de Jos.

 Oman - Sultanatul OmanMembru ONUNuCapitala: Muscat

Oman este divizat în 12 guvernorate

 Pakistan - Republica Islamică PakistanMembru ONUNuPakistanul face parte din Commonwealth.

Capitala: Islamabad

Pakistanul este o federație de 4 provincii, un teritoriu al capitalei, zone administrate de guvernul central numite regiuni tribale și 2 teritorii autonome disputate.

Contestă suveranitatea indiană asupra regiunii Kashmir. Deși nu pretinde în mod explicit nici o parte din această regiune, Pakistan exercită controlul asupra unor zone, administrate separat. Acestea sunt:

  1. Azad Cașmir de jure stat independent cu propriile organe legislative, executive și juduciare, de facto republică autonomă în cadrul Pakistanului
  2. Gilgit-Baltistan teritoriu autonom neintegrat sub control pakistanez

Pe teritoriu Pakistanului se află teritoriul independent de facto Emiratul Islamic Waziristan

 Palau - Republica PalauMembru ONUNuSub liberă asociere cu Statele Unite ale Americii.

Capitala: Ngerulmud

Palau este divizat în 16 municipalități

Palestina16 - Statul PalestinaA Stat observator ONU; membru al UNESCONu este recunoscută de 58 de state. În dispută cu IsraelCapitala de facto: Ramala

Palestina este divizată în 16 guvernorate

 Panama - Republica PanamaMembru ONUNuCapitala: Ciudad de Panamá

Panama este divizată în 10 provincii

 Papua Noua Guinee - Statul Independent Papua-Noua GuineeMembru ONUNuPapua Noua Guinee face parte din Commonwealth

Capitala: Port Moresby

Papua Noua Guinee este divizată în 20 provincii, 1 regiune autonomă și districtul național al capitalei.

Regiunea autonomă este

  1. Regiunea Autonomă Bougainville.
 Paraguay - Republica ParaguayMembru ONUNuCapitala: Asunción

Paraguay este divizat în 17 departamente și districtul capitalei

 Peru - Republica PeruMembru ONUNuCapitala: Lima

Peru este divizat în 25 regiuni și provincia Lima

 Polonia - Republica PolonăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Varșovia

Polonia este divizată în 16 voievodate

 Portugalia1 - Republica PortughezăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Lisabona

Portugalia este împărțită în 2 arii metropolitane, 21 comunități intermunicipale și 2 regiuni autonome.

Rgiunile autonome sunt:

  1. Azore
  2. Madeira
 Qatar - Statul QatarMembru ONUNuCapitala: Doha

Qatar e împărțit în 7 municipalități

 Regatul Unit2, 20 - Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de NordMembru ONUNuMembru al UE. Regatul Unit face parte din Commonwealth

Capitala: Londra

Regatul Unit este alcătuit din patru țări componente: Anglia, Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor.

Regatul Unit are următoarele teritorii de peste mări:

  1. Akrotiri și Dhekelia
  2. Anguilla
  3. Insulele Bermude
  4. Insulele Virgine Britanice
  5. Insulele Cayman
  6. Insulele Falkland
  7. Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud
  8. Gibraltar
  9. Montserrat
  10. Insulele Pitcairn
  11. Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha
  12. Teritoriul Britanic din Oceanul Indian
  13. Insulele Turks și Caicos
  14. Insulele Virgine Britanice
  15. Zona Antarctică Britanică

Regatul Unit are suveranitate directă asupra posesiunilor coroanei:

  1. Guernsey, cu dependențele:
    1. Alderney
    2. Herm
    3. Jethou
    4. Lihou
    5. Sark cu dependența:
      1. Brecqhou
  2. Insula Jersey
  3. Insula Man
 RomâniaMembru ONUNuMembru al Uniunii Europene

Capitala: București

Este divizată în 40 de județe plus Municipiul-capitală București cu statut de județ.

  • Alba;
  • Argeș;
  • Bacău;
  • Bihor;
  • Bistrița-Năsăud;
  • Botoșani;
  • Brașov;
  • Brăila;
  • București (municipiu-capitală cu statut de județ, divizat în 6 sectoare);
  • Buzău;
  • Caraș-Severin;
  • Călărași;
  • Cluj;
  • Constanța;
  • Covasna;
  • Dâmbovița;
  • Dolj;
  • Galați;
  • Giurgiu;
  • Gorj;
  • Harghita;
  • Hunedoara;
  • Ialomița;
  • Iași;
  • Ilfov;
  • Maramureș;
  • Mehedinți;
  • Mureș;
  • Neamț;
  • Olt;
  • Prahova;
  • Satu Mare;
  • Sălaj;
  • Sibiu;
  • Suceava;
  • Teleorman;
  • Timiș;
  • Tulcea;
  • Vaslui;
  • Vâlcea;
  • Vrancea;
 Rusia2 - Federația RusăMembru ONUNuCapitala: Moscova

Rusia este oficial o federație formată din 85 de subiecți federali (22 republici, 46 regiuni, 9 ținuturi, 4 districte autonome, 3 orașe federale, și 1 regiune autonomă).Mai mulți dintre subiecții federali sunt republici etnice.

 Rwanda - Republica RwandaMembru ONUNuRwanda face parte din Commonwealth.

Capitala: Kigali

Rwanda e împărțită în 5 provincii

 Samoa21 - Statul Independent SamoaMembru ONUNuCapitala: Apia

Samoa e împărțită în 11 districte

 San Marino - Republica San MarinoMembru ONUNuCapitala: San Marino

San Marino e împărțit în 9 castele (municipalități)

 São Tomé și Príncipe1 - Republica Democrată São Tomé și PríncipeMembru ONUNuCapitala: São Tomé

Sao Tome e împărțit în 2 provincii

Conține o provincie autonomă, Principe.

 Senegal - Republica SenegalMembru ONUNuCapitala: Dakar

Senegal e împărțit în 14 regiuni

 Serbia1, 22 - Republica SerbiaMembru ONUNuCapitala: Belgrad

Serbia este divizată în 29 districte.Conține două regiuni autonome:

  1. Voivodina
  2. Kosovo și Metohija

În cadrul regiunii Kosovo și Metohija s-a stabilit un stat de facto Republica Kosovo22.

 Seychelles - Republica SeychellesMembru ONUNuCapitala: Victoria

Seychelles este divizată în 25 districte

 Sfântul Cristofor și Nevis1 - Federația Sfântul Kitts și NevisMembru ONUNuSfântul Cristofor și Nevis face parte din Commonwealth

Capitala: Basseterre

Este o federație formată din 14 parohii.

Insula Nevis are un statut special având propriile organe legislative și executive.

 Sfânta LuciaMembru ONUNuSaint Lucia face parte din Commonwealth.

Capitala: Castries

Este divizată în 11 cartiere.

 Sfântul Vicențiu și GrenadineleMembru ONUNuSaint Vincent and the Grenadines face parte din Commonwealth.

Capitala: Kingstown

Este divizată în 6 parohii.

 Sierra Leone - Republica Sierra LeoneMembru ONUNuSierra Leone face parte din Commonwealth.

Capitala: Freetown

Sierra Leone este divizată în 4 regiuni.

 Singapore - Republica SingaporeMembru ONUNuSingapore face parte din Commonwealth.

Capitala: Singapore.

 Siria - Republica Arabă SirianăMembru ONUNuCapitala: Damasc

Siria este divizată în 14 guvernorate.

Coaliția Națională siriană, care este recunoscută ca reprezentant legitim al poporului sirian formată din 20 de membri ONU,a stabilit un guvern interimar care să guverneze teritoriul controlat de rebeli în timpul războiului civil sirian.

Siria are o regiune autonomă auto-declarată:

  1. Kurdistanul sirian.

O parte din teritoriul Siriei este ocupat de statul de facto nerecunoscut Statul Islamic (din Irak și Levant)

 Slovacia - Republica SlovacăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Bratislava

Slovacia este divizată în 8 regiuni.

 Slovenia - Republica SloveniaMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Ljubljana

Slovenia este divizată în 212 municipalități.

 Insulele SolomonMembru ONUNuInsulele Solomon face parte din Commonwealth.

Capitala: Honiara

Are în componența sa 10 provincii și capitala: ( Provincia Central, Provincia Choiseul, Provincia Guadalcanal, Provincia Isabel, Provincia Makira-Ulawa, Provincia Malaiita, Provincia Rennell și Bellona, Provincia Temotu, Provincia Western).

 Somalia9 - Republica Federală SomaliaMembru ONUNuCapitala: Mogadishu

Somalia este divizată în 18 regiuni.

În prezent, controlul asupra teritoriului Somaliei este împărțit între cu Guvernul Federal din Somalia (FGS) oficial care controlează doar o parte a țării, Puntland și Galmudug, care s-au autodeclarat ca regiuni autonome ale Somaliei (nerecunoscute de guvernal federal), și Somaliland, care a format un stat facto nerecunoscut.

 Spania13 - Regatul SpanieiMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Madrid

Spania este împărțită în 17 comunități autonome și 2 orașe autonome speciale.

Orașele autonome speciale sunt: |( Ceuta, Melilla)

Dispută suveranitatea asupra orașelor autonome speciale și a unor mici teritorii neîncorporate ( Insula Alborán, Insula Perejil,Insulele Chafarinas, Peñón de Alhucemas) de pe coasta marocană a Mării Mediterane, Plazas de soberanía, cu Marocul.

 Sri Lanka23 - Republica Democrată Socialistă Sri LankaMembru ONUNuSri Lanka face parte din Commonwealth.

Capitala: Sri Jayewardanapura Kotte

Este divizată în 9 provincii.

 Statele Unite ale Americii2, 13Membru ONUNuCapitala: Washington, D.C.

Statele Unite ale Americii este o federație din 50 din state, un district federal, și teritoriul încorporat Atolul Palmyra.Statele: ( Alabama, Alaska, Arizona, Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Florida, Georgia, Hawaii, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Nevada, New Hampshire, New Jersey, New Mexico, New York, Carolina de Nord, Dakota de Nord, Ohio, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania, Rhode Island, Carolina de Sud, Dakota de Sud, Tennessee, Texas, Utah, Vermont, Virginia, Washington, Virginia de Vest, Wisconsin, Wyoming).

Statele Unite ale Americii are suveranitate asupra următoarelor state: ( Guam, Comunitatea Insulelor Mariane de Nord, Puerto Rico, Samoa Americană, Insulele Virgine Americane).

De asemenea, are suveranitate asupra mai multor teritorii nelocuite grupate neoficial, împreună cu insula Palmyra ca Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite: (Insula Baker, Insula Howland, Insula Jarvis, Atolul Johnston, Reciful Kingman, Atolul Midway, Insula Navassa, Insula Wake).

Insulele Bajo Nuevo Bank și Banco Serranilla, subiect al unei dispute teritoriale între mai multe state, au fost atribuite de Curtea Internațională de Justiție Columbiei.Statele Unite ale Americii ocupă în urma unui contract de închiriere Baza Navală Guantanamo Bay

Trei state suverane au devenit state asociate ale Statelor Unite ale Americii în cadrul Programului Compact al Asociației Libere:

  1. Insulele Marshall
  2. Statele Federate ale Microneziei
  3. Palau
 Sudan - Republica SudanMembru ONUNuCapitala: Khartoum

Sudan este o federație din 17 state. Dispută Abyei și Kafia Kingi cu Sudanul de Sud.

 Sudanul de Sud - Republica Sudanul de SudMembru ONUNuCapitala: Juba

Sudanul de Sud este o federație din 10 state.

 Suedia - Regatul SuedieiMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Stockholm

Suedia este divizată în 20 comitate.

 Surinam - Republica SurinamMembru ONUNuCapitala: Paramaribo

Surinam este divizat în 10 districte

 Tadjikistan1 - Republica TadjikistanMembru ONUNuCapitala: Dușanbe

Tadjikistan este divizată în 4 provincii.

Tadjikistan conține 1 regiune autonomă, provincia autonomă Gorno-Badakhshan .

 Tanzania1 - Republica Unită TanzaniaMembru ONUNuTanzania face parte din Commonwealth.

Capitala: Dodoma

Tanzania este divizată în 30 regiuni.

Tanzania conține 1 regiune autonoma, Zanzibar.

 Thailanda - Regatul ThailandeiMembru ONUNuCapitala: Bangkok

Thailanda este divizată în 76 provincii.

 Timorul de Est'24 - Republica Democrată a Timorului de EstMembru ONUNuCapitala: Dili

Timorul de Est este divizat în 13 districte.

 Togo - Republica TogolezăMembru ONUNuCapitala: Lomé

Togo este divizat în 5 regiuni.

 Tonga - Regatul TongaMembru ONUNuTonga face parte din Commonwealth.

Capitala: Nuku'alofa

Tonga este divizată în 5 diviziuni.

 Trinidad-Tobago1 - Republica Trinidad și TobagoMembru ONUNuTrinidad și Tobago face parte din Commonwealth.

Capitala: Port of Spain

Trinidad și Tobago este divizat în 14 corporații regionala și municipalități.

Trinidad și Tobago conține o regiune autonomă, Tobago.

 Tunisia - Republica TunisiaMembru ONUNuCapitala: Tunis

Tunisia este divizată în 24 guvernorate.

 Turcia - Republica TurciaMembru ONUNuCapitala: Ankara

Turcia este divizată în 81 provincii.

 TurkmenistanMembru ONUNuCapitala: Așgabat

Turcmenistan este divizat în 5 provincii

 TuvaluMembru ONUNuTuvalu face parte din Commonwealth

Capitala: Funafuti

Tuvalu este divizat în 9 districte insulare

 Ucraina1Membru ONUNuCapitala: Kiev

Ucraina este divizată în 24 regiuni și o republică autonomă

Republica Autonomă Crimeea inclusiv orașul Sevastopol componente de jure ale Ucraiei, au devenit, în urma unui referemdum contestat, componente de facto ale Federatiei Ruse, act recunoscut parțial pe plan internațional.(vezi Anexarea Crimeei de către Federația Rusă)

Pe teritoriul Ucrainei s-au proclamat statele independente de facto

  1. Republica Populară Donețk
  2. Republica Populară Lugansk
 Uganda - Republica UgandaMembru ONUNuUganda face parte din Commonwealth.

Capitala: Kampala

Uganda este divizată în 4 regiuni.

 Ungaria - Republica UngarăMembru ONUNuMembru al UE.

Capitala: Budapesta

Ungaria este divizată în 19 comitate.

 Uruguay - Republica Orientală UruguayMembru ONUNuCapitala: Montevideo

Uruguay este divizată în 19 departamente.

 Uzbekistan1 - Republica UzbekistanMembru ONUNuCapitala: Tașkent

Uzbekistan este divizat în 12 provincii.

Uzbekistan conține 1 regiune autonomă, Karakalpakstan.

 Vanuatu - Republica VanuatuMembru ONUNuVanuatu face parte din Commonwealth.

Capitala: Port Vila

Vanuatu este divizat în 6 provincii.

 Vatican - Statul Cetății VaticanuluiA Stat observator ONU sub denumirea de "Sfântul Scaun"; membru a trei agenții specializate ale ONU și AIEANuCetatea Vaticanului este guvernată de funcționari numiți de Papa, care este episcopul Diecezei de Roma și suveran ex officio a Vaticanului.
 Venezuela 2 - Republica Bolivariană a VenezueleiMembru ONUNuCapitala: Caracas

Venezuela este o federație de 23 de state, 1 district al capitalei și dependențe federale.

 Vietnam - Republica Socialistă VietnamMembru ONUNuCapitala: Hanoi

Vietnam este divizat în 58 provincii.

 Yemen - Republica YemenMembru ONUNuCapitala: Sana'a

Yemen este divizat în 21 guvernorate.

 Zambia - Republica ZambiaMembru ONUNuZambia face parte din Commonwealth.

Capitala: Lusaka

Zambia este divizată în 10 provincii.

 Zimbabwe - Republica ZimbabweMembru ONUNuCapitala: Harare

Statul este format din 8 provincii și 2 orașe cu statut de provincie:

Note

  • 1: Unele state suverane conțin entități autonome care fac parte din teritoriul acestora. Mai multe informații pot fi găsite într-o listă de entități autonome.
  • 2: Unele state suverane au o structură mai mult sau mai puțin federală. Mai multe informații pot fi găsite în lista de federații.
  • 3: Cunoscută și sub numele de Dahomey (fostul nume oficial)
  • 4: Nume oficial prescurtat recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Myanmar
  • 5: Cunoscută și sub numele de Volta Superioară (fostul nume oficial)
  • 6: Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Cabo Verde
  • 7: Cunoscut și sub numele de PRC
  • 8: Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Côte d'Ivoire
  • 9: Cunoscut și sub numele de DR Congo, DROC, RDC, Congo, Congo-Kinshasa și Zair (ultimele 2, foste nume oficiale)
  • 10: Cunoscut și sub numele de Congo Republic și Congo-Brazzaville (fost nume oficial)
  • 11: Cunoscută și sub numele de Coreea Phenian și PDRK
  • 12: Cunoscută și sub numele de Coreea Seul și ROK
  • 13: Unele state suverane dețin teritorii dependente care în general nu fac parte din teritoriul respectivului stat. Mai multe informații pot fi găsite într-o listă de teritorii dependente.
  • 14: Cunoscută și sub numele de Gruzia
  • 15: Cunoscută și sub numele de Guineea Conakry
  • 16: Palestina: "Statul palestinian" a fost proclamat în 1988 în exil la Alger și este recunoscut de unele state arabe și musulmane. Autoritatea Națională Palestiniană, enttitate statalâ autonomă care se exercită de iure pe majoritatea teritoriului Cisiordaniei și în Fâșia Gaza constituiă În urma acordurilor de la Oslo dintre Organizația de Eliberarea Palestinei și Israel, care s-au recunoscut reciproc, s-a transformat, la 29 noiembrie 2012, în urma unui vot al Adunării Generale a ONU, din "entitatea" palestiniană în "stat observator nemembru al ONU". S-a autodenumit din 6 ianuarie 2013 Statul Palestina, acțiune nerecunoscută de Israel. A nu se confunda cu Statul Palestina proclamat de Organizația de Eliberare a Palestinei, practic inoperant.
  • 17: Republica Macedonia mai este cunoscută și sub numele de "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", a se vedea și Relațiile externe ale Republicii Macedonia.
  • 18: Cunoscută și sub numele de Republica Malgașă (fostul nume oficial)
  • 19: Sahara Occidentală: la 27 februarie 1976, Frontul Polisario a proclamat Republica Arabă Democratică Sahariană; conducerea ei se află în exil în Algeria vecină; a fost recunoscută inițial de circa 80 state, în prezent numai de 45, în 12 din ele ea având ambasade.
  • 20: Cunoscută și sub numele de Marea Britanie
  • 21: Cunoscută și sub numele de Samoa de Vest (fostul nume oficial)
  • 22: Kosovo (Kosova - Kosovo și Metohia / Косово и Метохија), o provincie autonomă sârbă, se află sub administrație ONU. Parlamentul din Priština a proclamat unilateral independența de stat sub numele de Republica Kosova la 17 februarie 2008, fapt care este recunoscut de 51 de state.
  • 23: Cunoscut și sub numele de Ceylon (fostul nume oficial).
  • 24: Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Timor-Leste.

Referințe și note

Bibliografie

  • Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată. Statele lumii contemporane. Editura Corint, 2011. [1]
  • Ioan Mărculeț. Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie. București, 2014
  • Radu Săgeată. Modele de regionare politico-administrativă. Institutul de Geografie, Academia Română. Editura Top Form, București, 2004.
  • Claudiu Giurcăneanu. Statele pe harta lumii. Editura Politică, București, 1983, 536 pag
  • Ioan Hârjoabă, Eugen Rusu. Geografia continentelor : Africa. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, 179 pag.
  • Nicolae Caloianu, Virgil Gărbacea, Ion Marin, Ion Rădulescu. Geografia continentelor : Asia, Australia, Oceania, Antarctica. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, 436 pag.
  • Nicolae Caloianu, Virgil Gărbacea, Ioan Hârjoabă, Silvia Iancu, Ion Marin. Geografia continentelor: Europa, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982, 312 pag.
  • Petre V. Coteț. Europa și Asia. Geografie și fizică. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, 332 pag.
  • Marius Lungu. Statele lumii : antologie. Editura Steaua Nordului, Constanța, 2006
  • 736 p.
  • I. Andrei, A. Erikos, S. Teslaru. Statele lumii de la A la Z. Editura Tess-M, Constanța, 1998, 672 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Nicolae Șteflea. Statele lumii de la A la Z–mică enciclopedie. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975, 468 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Nicolae Șteflea. Statele lumii. Editura Științifică și Enciclopedică, Bucuresti, 1985, 814 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu. Enciclopedia Europei. Editura Meronia, București, 2005, 384 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae. Enciclopedia statelor lumii. Ediția a IX-a. Editura Meronia, București, 2003, 647 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae. Enciclopedia statelor lumii. Ediția a XIII-a. Editura Meronia, București, 2014, 782 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintilă-Rădulescu. Enciclopedia Americilor. Editura Meronia, București, 2009, 400 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae. Statele Uniunii Europene. Editura Meronia, București, 2007, 302 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu. Enciclopedia Europei. Editura Meronia, București, 2005, 384 pag.
  • Ion Nicolae, Horia C. Matei, Silviu Neguț, Caterina Radu. Enciclopedia Australiei și Oceaniei, Editura Meronia, București, 2002, 184 pag.
  • Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintilă-Rădulescu. Enciclopedia Africii. Editura Meronia, București, 2002, 268 pag.
  • Silviu Neguț, Horia C. Matei, Ion Nicolae, Caterina Radu. Enciclopedia Asiei. Editura Meronia, București, 1999, 352 pag.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 1 – Europa de Nord și de Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 2 – Europa Centrala și de Est. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 3 – Europa de Sud-Est și Europa de Sud-Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 4 – Asia de Sud, Est și Sud-Est. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 5 – Asia Centrala și Orientul Mijlociu. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 6 – America de Sud și Nord. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 7 – America Centrala și Indiile de Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 8 – Africa de Nord și Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 9 – Africa Centrala și de Sud. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 10 – Australia, Oceania, Antarctica. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
  • Marin Ion. Asia, partea I, Geografie fizică, privire de ansamblu, Editura Universității București, 1971, 120 pag.
  • Marin Ion. Asia – Geografie fizică regională, partea a II- a, Asia Mijlocie, Tipograf. Universității București, 1975, 155 pag.
  • Marin Ion. Australia și Oceania, partea I, Geografie fizică, Editura Universității București, 1977
  • Marin Ion. Geografia Continentelor Asia, Australia, Oceania, Antarctica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, 436 p.
  • Marin Ion. Geografia Continentelor. Europa, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982, 312 p.
  • Marin Ion. Geografia continentelor. America de Nord, Partea I, Editura Universității București, 1989
  • Marin Ion. Geografia continentelor – Europa și Asia, Universitatea Dimitrie Cantemir, Sibiu, 1992
  • Marin Ion. Geografia lumii. Editura Universității din București, 1993, 300 pag.
  • Marin Ion. Continentele. Geografia regională. Editura Universității din București, 1995, 435 pag.
  • Marin Ion. Asia. Geografia țărilor, ed. a II-a, Editura Universității din București, 1996, 250 p.
  • Marin Ion. Geografie regională. Europa, Asia, Editura Universității Spiru Haret, București, 1999, 200 p.
  • Marin I., Ielenicz M., Marin M., Tișcovschi A. Enciclopedia geografică a Europei, Editura Corint, 2002, 540 pag.
  • Marin I., Marin M. America de Nord. Geografie fizică, umană și economică, Edit. Universității din București, 2002, 350 pag.
  • Marin I., Marin M. Europa. Geografie regională, Edit. Universitară, 2003, 400 pag.
  • Marin I., Marin M., Manea Gabriela, Popa V., Irimia R., Tișcovschi A. America de Sud. Geografie regională, Editura Universitară, 2004, 230 pag.

Legături externe

Vezi și