Războiul din Nagorno-Karabah

Războiul din Karabahul de Munte
Parte din Conflictul din Nagorno-Karabah
În ordine ceasornică: Un TBT azer distrus; strămutarea azerilor de pe teritoriul controlat de armeni; Memorial armean La Stepanakert; Soldați ai RKM
Informații generale
Perioadă 20 februarie 1988 – 12 mai 1994 Loc Karabahul de Munte, Armenia și Azerbaidjan Rezultat Victorie armeană Protocolul Bișkek (în vigoare) Negocierile de pace în curs pentru a determina viitorul teritoriului disputat Întreruperea totală a comunicărilor dintre Armenia și Azerbaidjan, începând cu 1989(completely since 1991)[1] Blocada Armeniei de către Turcia, începând cu 1993[2] Modificări teritoriale Independența de facto a Republicii Karabahul de Munte, rămânând de jure parte a Azerbaidjanului
Beligeranți
1988–1991/2 Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah RSS Armeană Miliția armeană (Dashnaktsutyun)[3]	1988–1991/2 RSS Azeră Frontul Popular Azer  Uniunea Sovietică[6][7][8]
Conducători
Levon Ter-Petrosian Vazgen Sargsian Gurgen Dalibaltaian Norat Ter-Grigoriants Serj Sargsian Robert Kocharian Samvel Babaian Monte Melkonian† Arkadi Ter-Tadevosian Anatoli Zinevici Leonid Azgaldian†	Ayaz Mutallibov Abulfaz Elchibey Heidar Aliev Isgandar Hamidov Surat Huseynov Safar Abiyev Rahim Gaziyev Turgut Özal Süleyman Demirel Șamil Basaev[11] Gulbuddin Hekmatyar[10]
Efective
20,000 (forțe RKM, inclusiv 8,000 din Armenia)[16]	42,000 (36,000 în armată, 1,600 în forțele aeriene) Mujahedini afgani: 1,000–3,000[17][18] Militanți ceceni: 300[19] Turcia: 350 de ofițeri și „mii” de voluntari,[20] inclusiv 200 de Lupi gri[12]
Pierderi
Morți: 5,856[21]–6,000[22] Răniți: 25,000 Dispăruți: 196[21]	Morți: 20,000–30,000[22][23][21] Răniți: 50,000[22] Dispăruți: 4,210[24]	Civili morți: 1,264 de civili armeni[21] 167–763 de civili azeri uciși în 1992 de către forțele Republicii Nagorno-Karabah[25] Civili dispăruți: 400 conform Comisiei de stat Karabahe[24] 749 conform Comisiei de stat Azere[24] Civili strămutați: 724,000 de azeri[26] din Armenia, Nagorno-Karabah și regiunile adiacente 300,000–500,000 de armeni[26] din Azerbaidjan și zonele de frontieră armeană
Modifică date / text

Războiul din Nagorno-Karabah (de asemenea Primul război din Karabahul de Munte) a fost un conflict armat care a avut loc la sfârșitul anilor 1980 și până în 1994, în enclava Nagorno-Karabah din sud-vestul Azerbaidjanului, între majoritatea etnicilor armeni din Nagorno-Karabah susținuți de Republica Armenia, și Republica Azerbaidjan. Odată cu desfășurarea războiului, Armenia și Azerbaidjan, ambele foste republici sovietice, s-au implicat într-un război prelungit, nedeclarat în zona muntoasă Karabah. Azerbaidjan a încercat să tempereze mișcarea secesionistă din Nagorno-Karabah, dar parlamentul enclavei a votat unificarea cu Armenia. Referendumul a fost boicotat de populația azeră a regiunii Nagorno-Karabah, majoritatea alegătorilor au votat pentru independență. Cererea de unificare cu Armenia a început relativ pașnic, cu toate acestea, în următoarele luni, odată cu iminenta dezintegrare a Uniunii Sovietice s-a extins treptat într-un conflict din ce în ce mai violent între etnicii armeni și azeri, rezultând în final în cereri de epurări etnice din partea ambelor părți.^[27][28]

Ciocnirile interetnice între cele două părți au izbucnit la scurt timp după ce parlamentul Regiunii Autonome Nagorno-Karabah (NKAO) în Azerbaidjan a votat în favoarea unificării regiunii cu Armenia la 20 februarie 1988. Circumstanțele dizolvării Uniunii Sovietice au facilitat mișcarea separatistă armeană în Azerbaidjanul sovietic. Declarația de secesiune din Azerbaidjan a fost rezultatul final al conflictului teritorial.^[29] Când Azerbaidjanul și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică și a îndepărtat puterile deținute de guvernul enclavei, majoritatea armeană a votat secesiunea de Azerbaidjan și a proclamat nerecunoscuta Republica Karabahul de Munte. ^[30]

În iarna anului 1992 conflictul s-a generalizat. Medierile internaționale încercate de mai multe grupuri, printre care și cea a OSCE au eșuat, neputând să găsească o soluție acceptabilă ambelor părți. În primăvara anului 1993, forțele armeene au capturat regiuni din afara enclavei în sine, apărând pericolul implicării altor țări din regiune^[31] . Până la sfârșitul războiului, în 1994, armenii au obținut controlul deplin pentru majoritatea enclavei și, de asemenea, dețin și în prezent și controlează aproximativ 9% din teritoriul Azerbaidjanului, aflat în afara enclavei. Ca urmare a conflictului, au fost mutați 230.000 de armeni din Azerbaidjan și 800.000 de azeri din Armenia și Karabah.^[32]În mai 1994 Armenia și Azerbaidjan a semnat un acord de încetare a focului negociat de ruși și mediat de OSCE, care este în vigoare și astăzi.