Scleroză laterală amiotrofică

Scleroza laterală amiotrofică

RMN cu semnal crescut(ă) în partea posterioară a capsulei interne ce poate fi trasată către cortexul motor în concordanță cu diagnosticul de SLA.
Specialitateneurologie  Modificați la Wikidata
Metodă de diagnosticAwaji Criteria[*][[Awaji Criteria (diagnostic criteria for ALS)|​]]  Modificați la Wikidata
Clasificare și resurse externe
ICD-9335.20
ICD-10G12.2
ICD-11  Modificați la Wikidata
ICD-9-CM335.20[1][2]  Modificați la Wikidata
OMIM105400
DiseasesDB29148
MedlinePlus000688
eMedicineneuro/14 emerg/24 pmr/10
Patient UKScleroză laterală amiotrofică
MeSH IDD000690

Scleroza laterală amiotrofică (SLA), cunoscută și ca boala lui Lou Gehrig sau boala lui Charcot, reprezintă o boală ce implică moartea neuronilor specifică.[3] În Regatul Unit al Marii Britanii, termenul de boala neuronului motor (BNM) este utilizat de obicei,[4] în timp ce alții folosesc acest termen pentru un grup de cinci afecțiuni, dintre care SLA este cea mai comună.[5] SLA se caracterizează prin rigiditate musculară, spasme musculare și agravarea treptată a slăbiciunii cauzată de pierdere musculară.[6] Aceasta duce la dificultate de vorbire, înghițire și eventual respirație.[7]

Istoric

Descrieri ale acestei boli datează încă din anul 1824, cel puțin, și au fost relatate de către Charles Bell.[8] În 1869, legătura dintre simptome și problemele neurologice de bază au fost prima dată descrise de către Jean-Martin Charcot, care, în anul 1874, a început să utilizeze termenul de scleroză laterală amiotrofică.[8] A devenit binecunoscută în Statele Unite ale Americii atunci când faimosul jucător de baseball Lou Gehrig a fost afectat,[3] și în secolul XX, atunci când Stephen Hawking a devenit faimos pentru realizările sale științifice.[9] În 2014, videoclipuri cu provocarea ice bucket (găleata cu gheață) au devenit virale pe internet și au crescut gradul de conștientizare publică.[10]

Cauze și mecanisme

Cauza nu este cunoscută la 90% și până la 95% dintre cazuri.[7] Aproximativ 5-10% dintre cazuri sunt moștenite de la părinții unei persoane.[11] Aproximativ jumătate dintre aceste cazuri genetice apar din cauza a una sau două gene.[12] Duce la moartea neuronilor care controlează mușchii voluntari.[13] Diagnosticul este bazat pe semnele și simptomele unei persoane, acestea fiind testate pentru a exclude alte potențiale cauze.[7]

Tratament, prognoză și epidemiologie

Nu există leac pentru SLA.[7] Un medicament numit riluzol poate mări durata de viață cu aproximativ două sau trei luni.[14] Ventilația non-invazivă poate duce la îmbunătățirea calității și longevității vieții.[15] Boala începe, de obicei, în jurul vârstei de 60 de ani, iar în cazurile moștenite, în jurul vârstei de 50 de ani.[11] Media de supraviețuire de la debut și până la deces este între trei și patru ani.[16] Aproximativ 10% supraviețuiesc mai mult de 10 ani.[7] Majoritatea mor din cauza insuficienței respiratorii. În multe părți ale lumii, ratele de SLA sunt necunoscute.[11] În Europa și în Statele Unite ale Americii, boala afectează aproximativ 2 persoane din 100.000, în fiecare an.[11][17] Corporația Mitsubishi Tanabe Pharma a anunțat recent că a primit autorizația de a comercializa Radicut® (sau Edaravone ori MCI-186) pentru a trata SLA în Japonia în anul 2015. Din 2017 medicamentul a primit autorizația de a comercializa Radicava în SUA.[18]

Referințe